BCR a aprobat primele credite de prefinanțare în cadrul programului StartUp Nation

BCR a aprobat primele credite de prefinanțare în cadrul programului StartUp Nation

Banca Comercială Română (BCR) a aprobat primele dosare de finanțare, în cadrul programului StartUp Nation. Primele firme sprijinite de BCR sunt, în principal, firme de proiectare, producție, unele chiar de produse de înaltă tehnicitate, precum și servicii.

România are nevoie de oameni cu inițiativă, cu încredere în ei. Iar acești oameni trebuie sprijiniți pentru a-și putea pune ideile în practică. Vedem multe idei de afaceri care circulă, în prezent, în societate, dar fără un suport financiar, fără educație și expertiză, multe dintre ele nu vor putea trece de acest stadiu. Susținerea încrederii în spiritul de inițiativă este unul dintre obiectivele noastre cheie și există o satisfacție reală a tuturor oamenilor care reprezintă azi BCR, la momentul semnării fiecărui contract de sprijin financiar, mai presus de orice obiectiv de vânzări. Vom continua să facem tot ce este necesar pentru ca cei care aplică în programul StartUp Nation să simtă că ne au alături şi se pot baza pe un partener de încredere, prompt, corect și solid la acest început de drum”, a declarat Lucian Mâțu, Director Executiv Produse și Segmente Micro.

Finanțările acordate de BCR prin programul

StartUp Nation sunt disponibile fără constituirea de depozit colateral. De menționat că BCR finanțează, prin pachetul StartUp Nation și TVA-ul, dacă acesta reprezintă o cheltuială eligibilă în cadrul planului de afaceri.

Alte elemente de noutate țin de scăderea cuantumului comisioanelor aplicate de bancă până la 1%, achitabile în trei rate lunare, la care se adaugă una de grație, precum și a comisionului de garanție perceput pentru Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), de la 3,8%, la 2,48%.

După acceptarea în programul guvernamental StartUp Nation, beneficiarii pot solicita BCR cele două produse special dezvoltate de bancă în vederea susținerii afacerii: pachetul cont curent Start-Up Nation și pachetul credit StartUp Nation:

  • Pachetul cont curent Start-Up Nation include:

    • ZERO lei la deschiderea și administrarea lunară a contului;

    • ZERO lei pentru administrarea cardului de debit;

    • ZERO lei pentru administrarea serviciului de Internet Banking

    • ZERO lei pentru tranzacțiile efectuate prin Internet Banking – se vor plăti doar comisioanele TransFond/BNR;

    • ZERO lei pentru încasările prin ordine de plată în sistem intrabancar (transfer BCR – BCR) și interbancar (transfer alte bănci din România – BCR)

    • ZERO lei pentru serviciul BCR Alert Plus, prin care beneficiarul primește SMS sau email pentru intrările de bani și plățile efectuate în/din contul curent BCR

    • 23% reducere la Pachetul de semnătură electronică.

  • Pachetul de prefinanțare Start-Up Nation, într-un procent de până la 100% din valoarea alocației financiare nerambursabile obținută prin program, care include:

    • Dobândă: 3,5%/an, cea mai bună dintre băncile participante în program;

    • Total comisioane credit: cel mult 1% din valoarea creditului, plătibile în trei rate, la care se adaugă și una de grație;

    • Garanții: 80% din valoarea creditului, garantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) și, în completare, garantare cu bunurile achiziționate în cadrul programului; ipotecă mobiliară asupra conturilor curente deschise la BCR; fidejusiune;

    • 2,48% comision pentru FNGCIMM;

    • ZERO costuri verificare certificare cheltuieli în teren;

    • Perioada de analiză și soluționare a creditului: maxim 20 de zile de la solicitarea creditului, dar cu un termen mediu estimate de răspuns de aproximativ 5 zile.

Pachetul de cont curent Start-Up Nation este deja disponibil în sucursalele BCR și poate fi accesat atât de cei care s-au calificat în program, pentru pregătirea în vederea acordării fondurilor guvernamentale ori a creditului punte, cât și de cei care au fost respinși, dar nu vor să renunțe la ideea de a-și dezvolta o afacere.

Dincolo de oferta strict financiară, BCR le propune antreprenorilor un pachet unic de educație financiară, prin care le va pune la dispoziție materiale educative, ce îi va ajuta la înțelegera pașilor care trebuie făcuți atunci când pornești un business. De asemenea, BCR va organiza cursuri speciale în sucursalele din toată țara, care vor urmări să-i familiarizeze pe antreprenori cu noțiuni contabile elementare, dar și cu concepte precum înțelegerea rolului băncii în capitalizarea companiilor, identificarea nevoilor financiare, tipuri de finanțări și garanții, precum și strategii pentru decizii financiare inteligente.

BCR dispune, în prezent, de 514 unități teritoriale, una dintre cele mai bine reprezentate rețele bancare din întreaga țară, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,8 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 514 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.000 de bancomate şi POS – 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0