Banca Comercială Română (BCR), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, listează miercuri, 22 iunie, o nouă emisiune de obligațiuni verzi, în valoare de 702 milioane lei, sub simbolul bursier BCR27A. Este a doua emisiune de obligațiuni verzi listată de BCR la Bursa de Valori București (BVB), după cea din octombrie anul trecut în valoare de 500milioane lei.
Obligațiunile verzi de tip senior nepreferențiale care urmează a fi listate au o maturitate de 5 ani și o dobândă fixă anuală de 9,079 % . Noua emisiune de obligațiuni verzi se înscrie în demersurile băncii de aliniere la criteriile ESG (Environmental, Social and Governance).
Obligațiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea agenției de rating Fitch.
„Mă bucur că, datorită eforturilor colegilor mei, reușim să arătăm consecvență și să extindem angajamentul nostru de a emite obligațiuni verzi. Aceste emisiuni, alături de toate inițiativele noastre similare, se înscriu în viziunea BCR de transformare sustenabilă și pe termen lung a economiei românești. Investitorii sunt din ce în ce mai atenți la resursele pe care aleg să le susțină și suntem încântați să vedem această preocupare tot mai prezentă în România. Este un semn de responsabilitate și, totodată, de încredere în piața de capital, chiar și într-un context internațional dificil”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.
“BCR utilizează în mod activ piața de capital din România pentru a obține finanțare, iar proiectele verzi încep să capete tot mai multă consistență la Bursa de Valori București. După ce anul trecut, echipa BCR a listat prima emisiune de obligațiuni verzi ale grupului pe piața locală, acum o nouă emisiune de peste 700 de milioane de lei va fi folosită pentru finanțarea unor proiecte verzi din economia românească. Succesul acestor emisiuni demonstrează capacitatea pieței de capital din România de a acoperi finanțări semnificative și arată faptul că bursele de valori au o responsabilitate cheie în promovarea tranziției spre o economie verde prin încurajarea și dezvoltarea finanțărilor responsabile și a produselor financiare sustenabile”, a declarat AdrianTănase, CEO Bursa de Valori București.
Membră a Erste Group, BCR este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe. Emisiunea de obligațiuni care va intra pe 22 iunie la tranzacționare este a 6-a emisiune a băncii listată la BVB, valoarea totală a obligațiunilor BCR disponibile la tranzacționare fiind de peste 3,7 miliarde de lei.
COMMENTS