BCR lansează o nouă emisiune de obligațiuni senior nepreferențiale în valoare de 1 miliard de lei

BCR lansează o nouă emisiune de obligațiuni senior nepreferențiale în valoare de 1 miliard de lei

Banca Comercială Română (BCR) lansează cu succes o nouă emisiune de obligațiuni nepreferențiale, în valoare de 1 miliard de lei. Emisiunea constă în obligațiuni senior nepreferențiale cu o maturitate de 6 ani și urmează să fie listată la Bursa de Valori București. Obligațiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch și Baa2 din partea Moody’s.

Procesul de book building a evidențiat un interes puternic din partea investitorilor, astfel încât în primele ore după deschidere au fost înregistrate ordine de peste 500 milioane de lei, valoare care a crescut la 1,2 miliarde de lei într-un timp foarte scurt. Astfel, randamentul de 100 bps peste randamentul titlurilor de stat s-a translatat într-o rată a dobânzii de 7,55%, care reflectă performanța solidă a BCR.

Emisiunea s-a adresat marilor investitori instituționali, iar dimensiunea substanțial mai mare față de suma anunțată, arată rolul esențial al BCR în dezvoltarea pieței locale de capital.
“Prin lansarea acestei noi emisiuni de obligațiuni, de 1 miliard de lei, BCR își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea durabilă a pieței locale de capital, care are impact direct în creșterea prosperității și a economiei României. Fiecare astfel de reușită ne onorează și ne ghidează în scalarea oportunităților de investiții responsabile, cu impact real în societate. Alături de colegii mei din BCR, le mulțumim investitorilor și partenerilor de la Bursa de Valori București pentru că împreună creăm valoare pe termen lung în România, pentru România”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
În ultimii trei ani, banca a emis obligațiuni în valoare de circa 8 miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenți activi de la Bursa de Valori București. Valoarea cumulate a celor 10 emisiuni de obligațiuni listate de BCR la BVB este de 8,6 miliarde de lei.
Noua emisiune de obligațiuni s-a dovedit una de succes încă de la început, în condițiile în care, după aproximativ trei ore de la deschidere, registrul de ordine era acoperit, suma minimă comunicată inițial fiind de 500 de milioane de lei. După alte câteva ore, registrul de ordine a fost supra-subscris semnificativ, ceea ce a dus la decizia închiderii mai devreme a ofertei și la creșterea valorii emisiunii la 1 miliard de lei.
Prin această emisiune, BCR a mai făcut un pas înainte în procesul de conformare cu reglementările Uniunii Europene privind capacitatea minimă pe care trebuie să o dețină băncile pentru a absorbi pierderile, cerințele minime pentru fonduri proprii și pasive eligibile (MREL) și ghidurile MREL, în conformitate cu strategia de rezoluție.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0