BCR lansează un serviciu de transfer rapid între conturi deschise la băncile membre ale Grupului Erste

banci1Banca Comercială Română (BCR) a lansat, recent, un nou serviciu care permite efectuarea transferurilor rapide în EUR între băncile membre ale grupului Erste, cu comisioane de transfer reduse faţă de valorile standard actuale. Acest serviciu se adresează tuturor categoriilor de clienţi BCR – persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate şi persoanelor juridice.

Prin noul serviciu se poate transfera orice sumă în EUR, iar  plăţile ajung în aceeaşi zi în conturile beneficiarilor deschise la băncile din Grupul Erste din următoarele tări: Austria, Bosnia şi Hertegovina, Croatia, Republica Cehă, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia şi Slovacia.

”Prin acest serviciu ne-am propus să le oferim clienţilor, indiferent de segmentul din care fac parte,  o alternativă convenabilă pentru a efectua tranzacţii în EUR între conturi deschise la bănci din Grupul Erste. Ne dorim ca toti clientii nostri sa beneficieze din plin de  avantajul de a fi partenerii unui grup puternic precum Erste. Astfel, pentru o tranzacţie de 1.000 EUR iniţiată de la ghişeul băncii clienţii BCR persoane fizice plătesc acum doar 10 EUR, cu aproximativ 70% mai puţin faţă de comisionul standard de transfer. Totodată, pentru o tranzacţie iniţiată pe canal electronic de un client persoană juridică, valoarea standard a comisionului pentru plăţile în EUR în cadrul Erste Group e redusă cu până la 60% ca urmare a implementarii acestui serviciu”, a declarat Valentin Florin Galatanu, Director executiv adjunct in cadrul Directiei Tranzactii Bancare a BCR.

Pentru a beneficia de acest serviciu atât plătitorul, cât şi beneficiarul trebuie să dispună de un cont deschis la una din băncile participante, iar plătile trebuie să fie denominate în euro. Tranzacţiile trebuie plasate până la ora 15.00.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0