BCR oferă fermierilor din România finanțări de până la 80%, în baza subvențiilor APIA

BCR oferă fermierilor din România finanțări de până la 80%, în baza subvențiilor APIA

Banca Comercială Română (BCR) a încheiat noile convenții tripartite cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) și Fondurile de Garantare în scopul finanțării capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii schemelor de sprijin în sectorul agricol, în campania din acest an.

În baza acestor convenții, BCR poate acorda credite fermierilor prin toate cele 514 unități teritoriale, una dintre cele mai bine reprezentate rețele bancare din întreaga țară, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural. Anul acesta, BCR le propune micilor fermieri un proces simplificat, care permite, în condiții normale, aprobarea creditului într-o singură zi, astlfel încât aceștia să poată beneficia cât mai repede de banii necesari lucrărilor agricole.

Agricultura a redevenit unul dintre domeniile-cheie în România, iar acest lucru se vede deja în cifre, în condițiile în care, spre exemplu, anul acesta țara noastră a fost declarată primul exportator de cereale la nivelul Uniunii Europene. Efervescența antreprenorilor și a celor 7.000 de firme care activează în agricultură ne bucură, dar ne și obligă, deoarece toti acești oameni au nevoie permanentă de finanțare și încredere. Iar noi suntem pregătiți să-i susținem”, a declarat Loredana Răuțu, Șef Departament Programe de Finanțare în cadrul BCR.

BCR oferă capital de lucru de până la 80% din valoarea subvenţiilor pe care fermierii urmează să le încaseze de la APIA, în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), Plăților Redistributive, Plăților pentru practicile agricole benefice pentru mediu și climă, cât și în cadrul Măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole.

Este important de precizat că, pentru acest credit, rambursarea și plata dobânzii se fac într-o singură tranșă, ulterior încasării subvenției, astfel încât nu este necesară existența altor surse proprii.

Fermierii eligibili pentru subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de facilități de finanțare, în baza Adeverinţei de înregistrare fermier emisă de APIA. Prin acest document, se confirmă că s-au efectuat controalele administrative asupra cererii unice de plată depuse și că beneficiarii îndeplinesc condițiile generale de acordare a sumelor cuvenite.

Pe lângă creditele APIA, fermierii mai au la dispoziție la BCR și alte facilități de finanțare a activității, cum ar fi serviciile de factoring, prin care îşi pot externaliza gestiunea creanţelor comerciale pe care le încasează la temen, beneficiind totodată şi de posibilitatea de a obţine plata anticipată a unui procent din valoarea creanţelor respective.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,8 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 514 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.000 de bancomate şi POS – 15.200 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 46.700 de angajați deservesc 15,9 milioane de clienți în cadrul a 2.700 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul celui de-al treilea trimestru din 2016, Erste Group deținea active totale în valoare de 206,8 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,18 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,2%.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0