BCR: profit net de 1,15 mild. lei la nouă luni, credite neperfomante în scădere

BCR: profit net de 1,15 mild. lei la nouă luni, credite neperfomante în scădere

Banca Comercială Română (BCR), cea mai mare bancă din România după valoarea activelor şi numărul de clienţi, a obţinut un profit net de 1,145 milioane lei în primele nouă luni din 2016, profit susţinut de dezvoltarea afacerii şi de îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului, anunţă banca într-un comunicat.

Rata creditelor neperformante a scăzut la 13,3%, de la peste 22% în urmă cu un an, potrivit datelor publicate de BCR. Gradul de acoperire a creditelor neperfomante cu provizioane se situa la 79,7% în septembrie, potrivit datelor furnizate presei.

manea

Sergiu Manea, CEO BCR

Ne bazăm pe un bilanţ solid care ne permite să ne concentrăm pe dezvoltarea afacerilor cu clienţii. Le mulţumim acestora pentru încrederea pe care o au în soluţiile comerciale pe care le propunem şi pentru loialitatea lor faţă de BCR. Ancorăm modul de a oferi valoare adăugată clienţilor noştri în accesibilitatea serviciilor, protecţie şi educaţie financiară. Acestea sunt cheile către succesul nostru. Pe de altă parte, suntem preocupaţi de o serie de provocări legislative în sistemul bancar. Suntem realmente îngrijoraţi de anumite evoluţii, care considerăm că vor împiedica direcţionarea sustenabilă şi eficientă a resurselor financiare către infrastructură, educaţie, tehnologie ori calitatea vieţii – priorităţi indisputabile pentru România”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

Rezultatul operaţional al BCR a fost de 1.067,9 milioane lei (238,1 milioane EUR) cu 11,1% mai redus decât în anul precedent, 1.201,2 milioane lei (270,5 milioane EUR), din cauza veniturilor operaţionale mai mici, afectate de impactul unei contribuţii reduse din derularea creditelor neperformante şi un mediu dominat de scăderea dobânzilor, potrivit comunicatului.

În primele nouă luni ale anului 2016 BCR a acordat clienţilor retail şi corporate 6,0 miliarde lei credite noi.

În activitatea bancară dedicată persoanelor fizice, BCR a acordat volume noi de credite în valoare totală de 3,8 miliarde lei, înregistrându-se vânzari solide de credite negarantate şi garantate – în special datorită programului Prima Casă, ca urmare a alocării unui plafon de garantare suplimentar, deja epuizat în prezent.

BCR urmăreşte cu succes activarea bazei de clienţi prin intermediul serviciilor de internet şi mobile banking (creşteri anuale de 30%, respectiv 150%), cont de bază cu card de debit ataşat gratuit, precum şi tranzacţiile la ATM şi POS (creşteri anuale de 20%)”, se mai arată în comunicat.

Totodată, BCR precizează că a ajuns la un număr de 200.000 de clienţi cărora le-a oferit soluţii comerciale sustenabile pentru scăderea îndatorării şi creşterea loialităţii.

Pe segmentul de finanţări către companii, BCR anunţă că a acordat 2,2 miliarde lei volume de credite noi.

Co-finanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene a fost de asemenea solidă, BCR deţinând o cotă de piaţă de peste 30% şi un portofoliu de peste 7,1 miliarde lei co-finanţări acordate. Creşterea portofoliului de finanţări corporate este susţinută de un flux solid de afaceri de o calitate mai ridicată, în special pe categoriile de produse precum descoperit de cont, capital de lucru şi finanţarea lanţurilor de furnizori”, conform comunicatului.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 10,0 %, la 1.356,3 milioane leu (302,4 milioane EUR), de la 1.506,5 milioane lei (339,3 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015.

Veniturile nete din comisioane au crescut cu 0,2%, la 532,7 milioane lei (118,8 milioane EUR), de la 531,6 milioane lei (119,7 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015, pe seama comisioanelor din tranzacţii bancare, precizează BCR.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 8,9%, la 252,9 milioane lei (56,4 milioane EUR), de la 232,1 milioane lei (52,3 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015.

Venitul operaţional a scăzut cu 5,3% la 2.184 milioane lei (487,0 milioane EUR) de la 2.307,3 milioane lei (519,6 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015, în special din cauza veniturilor nete din dobânzi mai reduse, parţial compensate de un venit mai ridicat din comisioane şi speze, dar şi de un rezultat din tranzacţionare mai ridicat, conform comunicatului.

Cheltuielile administrative generale în primele nouă luni din 2016 au ajuns la 1.116,1 milioane lei (248,9 milioane EUR), mai mari cu 0,9% comparativ cu 1.106,2 milioane lei (249,1 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015.

Ca atare, raportul cost-venit a avansat la 51,1% în primele nouă luni din 2016, faţa de 48,1 % în primele nouă luni 2015.

Referitor la deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, în primele nouă luni din 2016 s-a înregistrat o eliberare netă de provizoane în valoare de 227,7 milioane lei (50,8 milioane EUR), faţă de o sarcină de 55,1 milioane lei (12,4 milioane EUR) în primele nouă luni din 2015, datorită eforturilor de rezolvare a portofoliilor de credite neperformante cuplate cu succesul măsurilor pentru a îmbunătăţi calitatea portofoliului.

Rata NPL de 13,3%, la 30 septembrie 2016, a fost semnificativ mai mică faţă de 22,2% la 30 septembrie 2015, în pofida reducerii generale a portofoliului de credite determinată de recuperări, vânzări de portofolii NPL şi scoateri în afara bilanţului. Rata de acoperire cu provizioane a NPL s-a situat la nivelul de 79,7%, aceasta situându-se la un nivel foarte bun de 113,0%, incluzând valoarea garantiilor”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, BCR mai precizează că „rata de adecvare a capitalului conform standardelor locale (doar banca) în august 2016 se afla la nivelul de 22,9%, semnificativ peste cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României.

De asemenea, Rata de adecvare a capitalului calculată în conformitate cu standardele de raportare IFRS de 21,3% (Grup BCR), în iunie 2016, arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group. În acest sens, BCR se bucură de una din cele mai solide poziţii de capital şi finanţare dintre băncile româneşti.

BCR îşi menţine în continuare rata de solvabilitate ridicată, dovedind astfel capacitatea şi angajamentul de susţinere a creşterii intermedierii financiare pentru persoane fizice şi clienţi corporate, consolidand şi mai mult capacitatea de generare a veniturilor din activităţile de bază. Depozitele de la clienţi au crescut cu 4,6% la 44.606,2 milioane lei (10.015,5 milioane EUR) la 30 septembrie 2016, faţă de 42.626,0 milioane lei (9.422,2 milioane EUR ) la 31 decembrie 2015, mulţumită dezvoltării pozitive a depozitelor retail şi corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, în timp ce banca beneficiază de surse de finanţare diversificate, incluzând compania-mamă.

BCR se concentrează pe creditarea în lei, cu scopul de inversa pe termen mediu şi lung mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de auto-finanţare în lei”, potritiv comunicatului Băncii Comerciale Române.
BCR este controlată de grupul financiar austriac Erste Group, care a anunţat un profit net de 1,18 miliarde euro în primele nouă luni din 2016, în creştere cu 54% faţă de nivelul atins  în aceeaşi perioadă din 2015. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0