Banca Europeană de Investiţii şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti au semnat un contract de finanţare în valoare de 22,6 milioane de euro, reprezentând a doua tranşă a împrumutului total aprobat anterior de finanţatorul internaţional (136,5 milioane de euro). Scopul acestuia este de a contribui la cea de-a doua fază a programului de reabilitare în ceea ce priveşte clădirile de apartamente în sectorul 1 al capitalei.
Investiţiile aferente primei tranşe, în valoare de 22,5 milioane de euro, pentru care a fost semnat contractul în iulie 2014 sunt în curs de desfăşurare. Se aşteaptă ca proiectul să contribuie la diminuarea consumului de energie termincă cu 50% în rândul clădirilor reabilitate. Totodată rezultatele se vor simţi şi în reducerea poluării, conducând astfel la protejarea mediului înconjurător şi la creşterea nivelului de trai al bucureştenilor.
Vor fi reabilitate un total de 406 clădiri, incluzând aproximat 19000 de apartamente, în cea de-a doua fază a proiectului. Investiţiile au început în anul 2013 şi se vor desfăşura pe o perioadă de 4 ani, până în anul 2017. Target-ul proiectului este de a economisi 190GWh după ce va fi implementat în totalitate.
Împrumutul obţinut de la Banca Europeană de Investiţii ajută la implementarea Planului Naţional de Eficientizare a Energiei din România în domeniul reabilitării termicea clădirilor, susţinând efortul României de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de Directiva Clădirilor cu privire la Performanţele Energetice la nivelul Uniunii Europene.
Costurile preconizate ale proiectului sunt de 182 milioane de euro, din care contribuţia BEI va fi de 75%, în conformitate cu liniile directoare pentru investiţii menite să reducă consumul de energie şi atenuarea schimbărilor climatice, iar cea a primăriei locale, 25%.
Până în prezent Banca Europeană de Investiţii a acordat finanţări în valoare de aproximativ 327 milioane de euro pentru sporirea eficienţei energetice a clădirilor de apartamente în sectoarele 1, 2, 4, 6 din Bucureşti.
COMMENTS