Prin extinderea plăţilor cu cardul la nivelul autorităţilor centrale şi locale, guvernele, inclusiv cel al României, pot realiza economii substanţiale de costuri, sporindu-şi, în acelaşi timp, veniturile la buget, spune Berna Ulman, Senior Vice President, Visa Europe.
„Conform calculelor Visa, pentru fiecare miliard de euro cheltuiţi de guvern se pot face economii de până la 100 de milioane de euro, prin creşterea eficienţei administrării fondurilor, precum şi printr-un control mai bun al sistemului de achiziţii publice. Luând ca model programul de succes din Marea Britanie, rezultă că până la 200 de milioane de lire din banii plătitorilor de taxe pot fi economisiţi prin utlizarea sistemului de carduri pentru achiziţiile publice de bunuri şi servicii în această ţară”, precizează oficialul Visa, care a luat parte la conferinţa organizată la BNR prin care a fost prezentat autorităţilor o strategie naţională de încurajare şi promovare a plăţilor cu cardul în sectorul public.
„În al doilea rând, guvernul ar putea să-şi sporească veniturile la buget prin utilizarea cardurilor. După cum ştim, orice plată cu cardul prin sistemul bancar lasă „urme electronice”, ceea oferă guvernanţilor posibilitatea de a colecta mai eficient impozitele şi taxele. În acest fel se va reduce şi ponderea economiei subterane, care în România se află la un nivel ridicat”, a adăugat Berna Ulman.
Pe de altă parte, precizează ea, prin creşterea numărului de utilizatori de carduri se transferă mai mulţi bani în sistemul bancar, care va avea asfel la dispoziţie mai multe resurse pentru a sprijini creditarea companiei şi a populaţiei, stimulând astfel creşterea economică şi a locurilor de muncă.
„Un studiu al Visa arată că fiecare euro transferat într-o bancă înseamnă cu 10-15 euro mai mulţi bani disponibili pentru credit şi pentru creşterea economiei. Iată de ce avem toate motivele să dirijăm mai mulţi bani către sectorul bancar, iar cardurile joacă un rol esenţial în acest demers”, spune oficialul Visa.
Acelaşi studiu, bazat pe o analiză realizată în 50 ţări, inclusiv România, artă că prin creşterea cu doar 10% a utilizării cardurilor într-o ţară, se stimulează consumul şi creşterea PIB-ului cu o jumătate de punct procentual.
„Aşadar, mai multe carduri înseamnă mai multe depozite în bănci, care generează mai multe credite, mai multe afaceri şi mai multe locuri de muncă în economie”, adaugă Berna Ulman.
COMMENTS