Pilonul II din România a împlinit 10 ani de funcționare, timp în care a funcționat eficient, transparent, fără sincope, cu rezultate investiționale excelente și cu recunoaștere internațională a tuturor acestor performanțe. Contribuind în mod obligatoriu la Pilonul II, românii sunt proprietarii pensiei lor private, ai propriului viitor, la fel ca alți europeni din țări unde participarea la pensiile private este obligatorie (prin lege) sau cvasi-obligatorie (prin diverse aranjamente instituționale patronate-sindicate sau de breaslă): Norvegia, Olanda, Marea Britanie, Elveția, Danemarca, Finlanda, Suedia, Islanda și altele.
„Peste tot în lume, chiar și în statele cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, oamenii tind să își subestimeze sever nevoile reale de economisire. Mulți oameni nu economisesc deloc sau pun deoparte prea puțini bani pentru a face față unor cheltuieli neașteptate sau pentru a-și suplimenta veniturile la vârsta pensionarii”, explică Radu Crăciun, Președintele APAPR. „De aceea, multe țări au introdus obligativitatea participării la fonduri private de pensii, prin care oamenii să poată economisi constant în cadrul unui sistem bine reglementat, prudent, eficient și administrat profesionist, cu transparență deplină și performanțe investiționale rezonabile, așa cum, din fericire, este cazul în România”, spune Radu Crăciun.
În cadrul OECD, organizația statelor cu economii dezvoltate (la care România încearcă să adere de câțiva ani), fondurile de pensii private administrează active nete în valoare de circa 35 de mii de miliarde de euro, adică mai mult de 120% din PIB-ul cumulat al acestor state (sursa: OECD Pension Markets in Focus 2017). Pentru a ajunge la această avuție semnificativă, cetățenii statelor dezvoltate contribuie cu procente importante în sistemele de pensii private: 12% din venituri în Danemarca, 9% în Elveția, 8% în Olanda și Marea Britanie și așa mai departe (sursa: Mercer & CFA Institute: An Ideal Retirement System 2015). În România, contribuția la Pilonul II a crescut lent de la 2% la 5,1%, apoi a fost redusă la 3,75% din venitul brut al participanților la fondurile de pensii.
„Experienta statelor dezvoltate arată că sumele mari se strâng cu contribuții mari și că obligativitatea pensiilor private este o virtute în a proteja oamenii de sărăcie la bătrânețe, nicidecum o vulnerabilitate a sistemului. Ar fi o utopie să ne gândim că 35 de mii de miliarde de euro, bani de pensii private, ar fi putut fi economisiți prin participare facultativă”, spune Președintele APAPR.
În Pilonul II, românii știu oricând ce face fiecare leu
Pe data de 20 mai 2008, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) primeau în administrare primele contribuții ale românilor. 10 ani mai tarziu, sistemul funcționează în parametri solizi, cu rezultate remarcabile. În tot acest timp, Pilonul II a primit în administrare contribuții totale în valoare de 35,7 miliarde de lei, la care fondurile de pensii au adăugat prin investiții câstiguri nete în valoare de 7 miliarde de lei. În total, cele 7 fonduri de Pilon II administrează astăzi active nete de 42,7 miliarde de lei în beneficiul a 7,13 milioane de români care sunt înscriși la acest sistem.
Prin urmare, valoarea medie a contului individual de pensie privată este de aproape 6.000 de lei, iar peste 1,2 milioane de participanți au acumulat deja o sumă peste 10.000 de lei în contul lor. În cei 10 ani, Pilonul II a generat un randament mediu anual de 8,15%, adică un total de peste 127,5%.
Odată ce contribuțiile sunt virate de către Casa Națională de Pensii Publice către fondurile de pensii private, ele devin proprietatea privată a fiecăruia dintre cei peste 7 milioane de participanți la Pilonul II. Grație reglementărilor solide, transparenței depline a sistemului și administrării profesioniste, românii pot ști în orice moment situația reală a pensiei lor private. Foarte important: în Pilonul II suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor nete plătite.
Recent, un Apel semnat de 15 organizații recomanda autorităților: „Menținerea legislației și arhitecturii actuale a Pilonului II, fără alte modificări, reprezintă unica soluție potrivită în prezent, urmând ca pe viitor să se găsească soluții pentru recuperarea decalajului de contribuții cauzat de întârzierile în respectarea calendarului stabilit de lege, precum și a reducerii de la finalul anului 2017. Numai astfel se poate asigura prosperitatea viitoare a românilor”.
Situația după 10 ani de funcționare efectivă (20 mai 2008 – 18 mai 2018)
Contribuții brute virate în sistem |
35.699.976.470 RON |
Câștig net generat din investiții |
6.973.161.218 RON |
Active nete |
42.673.137.688 RON |
Număr total de participanți |
7.130.927 |
Contul mediu |
5.984 RON |
Randament mediu anual |
8,15% |
Randament total |
127,57% |
Românii pot afla cum funcționează sistemul de pensii private aici:
http://www.apapr.ro/pensii-private/cum-functioneaza
Dacă nu știu această informație, românii pot afla la ce fond de pensii de Pilon II contribuie aici:
https://asfromania.ro/scr/petitiiFP
Dacă știu la ce fond sunt înscriși, românii își pot vedea contul personal de pensie privată aici:
http://www.apapr.ro/pensii-private/verifica-pensia
Mecanismele de siguranță și garanțiile pensiilor private sunt prezentate aici:
COMMENTS