Bogdan Neacșu, președinte ARB, CEO, CEC Bank: Sper ca în lunile care vin să asistăm la o reducere în continuare a dobânzilor și a inflației

Bogdan Neacșu, președinte ARB, CEO, CEC Bank: Sper ca în lunile care vin să asistăm la o reducere în continuare a dobânzilor și a inflației

„Anul 2024 a început destul de reținut pe creditarea corporate dar și-a revenit ușor în aprilie. Antreprenorii sunt acum mai educați și mai prudenți, fapt care îi determină să aleagă proiectele mult mai atent. E important că, după un an și jumătate, Banca Națională a decis să facă un prim pas și să reducă dobânda de referință și e important mai ales ca un semn pe care-l dă pieței, de ușoară relaxare. România are un potențial extraordinar de accelerare a creștererii economice prin credit și ne bazăm în continuare pe o colaborare bună cu autoritățile pentru a oferi mediului de afaceri și populației soluțiile optime de finanțare și garantare” spune Bogdan Neacșu, președinte ARB și CEO al CEC Bank.

Cum apreciați rezultatele financiare aferente bilanțului pe 2023 pentru CEC Bank: ce v-a mulțumit, ce nu v-a mulțumit? Cum au fost primele 6 luni ale anului curent?

Anul trecut, văzut ca o continuare a parcursului din anii precedenți, am înregistrat cea mai spectaculoasă creștere organică din ultimii ani. Amintesc faptul că în anul 2019, CEC Bank era pe locul 7 în sistemul bancar românesc în privința activelor, anul trecut eram la un moment dat pe locul 5, iar acum am urcat pe 3. A fost o strategie bine executată. Ne-am mișcat bine pe creditare – cu focus pe câteva industrii – agricultură, industrie, comerț și construcții – însă creșterea cea mai mare a venit din sursele atrase. Ceea ce arată încă o dată că ne bucurăm de încrederea mediului de business și a populației, că suntem o bancă stabilă și nu că doar am crescut, dar am crescut sustenabil. Am pornit la drum cu o strategie pe 5 ani, cu anumite ținte pe active, credite, depozite dar și cu un program masiv de Transformare, atât în zona de digitalizare, de procese, de produse și servicii, cât și de cultură organizațională. Nu pot să spun că m-a nemulțumit ceva, poate doar că mai trebuie să continuăm să lucrăm la profitabilitate, chiar dacă și profitabilitatea a crescut.

Despre primele șase luni, pot să spun că, anul a început destul de reținut pe creditarea corporate dar și-a revenit ușor în aprilie. Antreprenorii sunt acum mai educați și mai prudenți, fapt care îi determină să aleagă proiectele mult mai atent. Rata dobânzilor, care nu au scăzut încă suficient, contribuie la alegerea prudentă a proiectelor de anvergură. Pe de altă parte, am observat că, în cazul persoanelor fizice, acest început de an a fost mult mai dinamic decât perioada similară a anului anterior. Unul dintre motive poate fi legat de nivelul salariilor care au cunoscut o creștere raportat la anul trecut.

2024 pare un an caracterizat de liniște: are sistemul bancar românesc capacitatea și atu-urile de a rămâne rezilient și performant, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani?

Sistemul bancar a demonstrat prin cifre în ultimii trei ani că are reziliență și că poate să facă față cu succes tuturor provocărilor. Fie că a fost vorba despre pandemie, de războiul de la granițe, de inflație sau de problema energiei, băncile au demonstrat că sunt parte a soluției. Mai mult, am cunoscut perioade de dezvoltare, de accelerare a digitalizării și a altor transformări, ca urmare a investițiilor făcute tocmai în aceste contexte și perioade dificile.

Inflația rămâne persistentă, ținând sus ratele dobânzilor. Cum abordați problema creditării și ce credeți că se va întâmpla în ultima parte a anului curent? Ce pot face băncile pentru a nu afecta și creșterea economică a României?

E important că, după un an și jumătate, Banca Națională a decis să facă un prim pas și să reducă dobânda de referință și e important mai ales ca un semn pe care-l dă pieței, de ușoară relaxare. Cu toate acestea, problematica inflației rămâne una delicată, care trebuie abordată cu mare grijă. Și mă gândesc cel puțin la consum, care s-a revigorat destul de mult în ultimele luni, iar acest lucru riscă să pună presiune pe inflație. Trebuie să avem grijă să nu pierdem ce am câștigat, și să ne bucurăm de o inflație în scădere, chiar dacă lentă, precum și de o reducere fie și ușoară a dobânzilor în viitorul apropiat.

Ce va însemna normalitate în ceea ce privește prețul banilor, într-un viitor nu prea îndepărtat? Unde se vor stabiliza ratele dobânzilor la credite și respectiv depozite? Cum credeți că poate fi păstrat la cote joase nivelul NPL?

Normalitate va însemna evitarea extremelor. Nu trebuie să ne așteptăm să revină perioada “easy money”, banii obținuți gratis, îmi place să cred că nu se vor mai întoarce acele vremuri, la fel cum nici dobânzi foarte ridicate nu-și dorește nimeni – nici clienții și nici băncile. Cotele reduse ale NPL sunt influențate și de dobânzi dar e important să avem grijă să finanțăm numai proiecte bancabile, cu perspective previzibile. De altfel, ceea ce vedem în SUA se întâmplă și în România. Vedem creștere economică și rate mici ale creditelor neperformante chiar și la aceste niveluri ale dobânzilor, iar agenții economici par să se fi adaptat deja destul de bine noului context. Tot ce sper în acest sens e ca în lunile care vin să asistăm la o reducere în continuare a dobânzilor și a inflației.

La momentul actual avem un raport credite/depozite foarte bun: unii spun că băncile efectiv “stau” pe munți de bani. Cum poate fi păstrat ritmul economisirii și cum pot fi utilizați acești bani astfel încât ei să pună în mișcare economia reală?

Lichiditatea sistemului este este una foarte bună în continuare, depozitele au înregistrat în ultima perioadă o creștere extraordinar de mare. Acest aspect dovedește o sănătate a oricărui sistem financiar, lichiditatea ridicată este un indicator care spune multe despre încrederea clienților, la fel de bine cum aduce și profitabilitate. Iar acest lucru poate fi extrem de util mai ales în perioada pe care o traversăm, pentru că prin profitabilitate întărim baza de capital a băncilor și avem o mai bună reziliență în momentul în care economia mai poate cunoaște și scăderi.

Ce demersuri recente a făcut CEC Bank în materie de sustenabilitate? Cum vedeți tranziția sistemului bancar către GREEN?

Pentru CEC Bank, sustenabilitatea a fost o preocupare constantă, lucru demonstrat de activitățile de finanțare a antreprenorilor și afacerilor care oferă valoare adăugată societății, lansările de pachete bancare incluzive social, produse verzi și a cardurilor din materiale reciclate, a acțiunilor de colectare selectivă a deșeurilor, promovarea educației financiare și, în general, prin toate eforturile noastre de digitalizare și de retenție a forței de muncă.

De asemenea, pentru IMM, în anul 2022, prin intermediul acordului încheiat cu Banca Europeană de Investiții, am acordat credite pentru capital de lucru și credite de investiții cu reduceri de dobândă pentru acei clienți care activează în domeniul economiei circulare, al recuperării de materiale reciclate, colectare a deșeurilor nepericuloase, în producția de materiale de construcții, producția de ambalaje eco, de panouri fotovoltaice sau care dezvoltă proiecte investiționale ce implică achiziții verzi de tipul: achiziția de echipamente noi cu consum redus de energie, achiziția de mașini electrice/hybrid, achiziția și montarea de stații de încărcare pentru mașini electrice, achiziția și montarea de panouri fotovoltaice, reabilitare energetică a spațiilor de producție etc.

Digitalizarea continuă și ea în viteză: cu ce se mândrește CEC Bank la acest capitol și ce surprize ne pregătiți pe viitor?

Anunțăm aproape în fiecare lună lucruri noi în privința digitalizării. Am pornit de la crearea marketplace-ului CEC_IN, prin intermediul căruia poți să devii client, ai posibilitatea să-ți actualizezi datele pe un parcurs 100% online, poți să soliciți un pachet de servicii sau să obții un card de credit, un credit de nevoi personale sau un overdraft. Din CEC app se poate solicita o sumă de bani nu doar de la unul ci de la mai mulți prieteni, prin simpla selectare a numărului de telefon. În paralel, continuăm să adăugăm treptat în proiectele de transformare digitală cam tot ce înseamnă procesare de operațiuni, fie că vorbim despre creditare, card de credit sau alte produse. Din primăvară, oferim clienților posibilitatea achiziționării huvinietei sau pe aceea de a-și plăti taxa de pod de la Fetești – Cernavodă direct din aplicațiile de Mobile Banking și Internet Banking ale băncii. Aplicația noastră de Mobile Banking – CEC app se află într-o continuă dezvoltare de funcționalități moderne, cele mai recent lansate fiind autorizarea plăților prin biometrie (amprentă și face ID) și procesarea pe parcurs 100% digital a instrumentelor de debit. Aș adăuga aici și implementarea recentă a noii funcționalități destinate firmelor – scanarea instrumentelor de debit în aplicația de Mobile Banking CEC app.

În plus, pe măsură ce legislația și actorii din proces o vor permite, o să dăm și credite imobiliare pe parcurs digital. Merită spus că nu doar CEC Bank ci și băncile în general – dacă e să vorbim despre investiții – sunt printre cele mai active entități pe segmentul de digitalizare și automatizare sau securitatea operațiunilor.

Ați fost reales președinte ARB: ce vă propuneți să faceți în continuare la nivelul organizației profesionale a bancherilor?

Asociația Română a Băncilor urmărește dezvoltarea economică a României prin intensificarea finanțării economiei reale pe baze sustenabile, a digitalizării cu asigurarea securității cibernetice și oferirea de produse și servicii competitive.

România are un potențial extraordinar de accelerare a creștererii economice prin credit și ne bazăm în continuare pe o colaborare bună cu autoritățile pentru a oferi mediului de afaceri și populației soluțiile optime de finanțare și garantare, acolo unde este cazul. România are la dispoziție fondurile europene și PNRR și consider că, prin fructificarea rolului băncilor la potențial, putem înregistra un avans considerabil al Produsului Intern Brut pe termen mediu și lung.

Băncile sunt interesate să intensifice digitalizarea, mai ales că acum s-a recunoscut prin efectul legii și caracterul juridic al semnăturii electronice simple și avansate. Toate aceste progrese în zona digitalizării au în vedere simultan și asigurarea securității cibernetice. Asociația Română a Băncilor este una dintre promotoarele educației financiare și digitale la nivel național și acest mandat strategic are ca deziderat creșterea nivelului educației financiare la nivel național. Între nivelul educației financiare și bunăstarea economică individuală există o corelație directă, obiectivele comunității bancare și ale autorităților fiind comune.

Ce așteptări aveți de la cea de a doua parte a anului 2024 și cum priviți 2025?

Uitându-ne pe ansamblul economiei, a doua jumătate a anului nu anunță mari progrese față de prima parte. În câteva domenii importante pare că ritmul rămâne constant – cum ar fi cazul serviciilor sau al industriei.

Privind spre anul 2025, politica monetară ar putea să fie mai relaxată, ceea ce ar ajuta creșterea economică, însă politica fiscală se prefigurează a fi mai restrictivă.

Totuși, contextul extern ar trebui să fie unul mai favorabil, spre deosebire de anul acesta, în sensul în care activitatea economică din zona euro se prefigurează a avea un avans mai bun anul viitor. Pe de altă parte, BCE a început deja ciclul de tăiere de dobânzi, așteptat să continue cu mai multă forță anul viitor, ceea ce, din nou, va asigura un boost economiei principalului partener economic al României.

Ne apropiem și cu pași rapizi de finalul perioadei în care fondurile PNRR pot fi atrase și folosite, și din punctul acesta de vedere, dacă ne uităm istoric, România a performat mai bine spre final. Așadar, ne uităm cu mai mult optimism la anul 2025, deși va trebui să facem față unor altfel de provocări, mai ales că noii aleși politici în majoritatea țărilor mari din lume vor începe să-și implementeze agendele.

De asemenea, văd un sistem bancar românesc foarte dinamic în continuare și de aceea, obiectivul nostru, la nivelul CEC Bank, este să ne consolidăm poziția și să rămânem în topul primelor 5 bănci și în perioada următoare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0