BRD Asset Management oferă primul fond de obligațiuni corporative administrat local

BRD Asset Management oferă primul fond de obligațiuni corporative administrat local

BRD Asset Management își completează oferta cu un nou produs gândit să satisfacă nevoia de diversificare a investitorilor. Recent, compania a început să le ofere clienților acces la o clasă de active frecvent întâlnită pe piețele mature, dar puțin utilizată în România : obligațiunile corporative.

Lansat în anul 2006, BRD Obligațiuni, cel de-al doilea fond administrat de BRD Asset Management, a primit recent autorizarea din partea Autorității de Supraveghere Financiară privind modificarea politicii investiționale, urmând ca în viitor fondul să investească preponderent în obligațiuni corporative.

«Ne bucurăm că putem oferi primul fond administrat local care implementează o strategie de investiții cu accent pe segmentul obligațiunilor corporative. Dorim să le oferim investitorilor experiența unui portofoliu care, altfel, ar fi puțin accesibil pe cont propriu. Acest produs va contribui la o diversificare mai largă a plasamentelor clienților, oferind totodată și un control mai mare asupra investițiilor făcute. Fondul va investi într-un portofoliu divers de obligațiuni emise de companii și ne-am bucura dacă o parte cât mai mare din investiții va ajunge să finanțeze afaceri locale», a spus Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management. 

Cu o experiență de 18 ani pe piață și active de peste 3 miliarde de lei, BRD Asset Management administrează 7 fonduri de investiții cu diverse clase de risc și structuri de portofoliu.  

Ca și până în prezent, fondul BRD Obligațiuni va fi comercializat atât în rețeaua de agenții a BRD, cât și pe platforma de internet banking MyBRD Net.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0