BT Mic a acordat 100 de finanțări pentru educație, cu impact pozitiv pentru peste 6.000 de copii

BT Mic a acordat 100 de finanțări pentru educație, cu impact pozitiv pentru peste 6.000 de copii

De la lansarea, în februarie a.c., a Creditului pentru educaţie, BT Mic – companie a Grupului Financiar Banca Transilvania – a susținut până acum 100 de școli și grădinițe private, cu impact pozitiv pentru peste 6.000 de copii. Împrumutul înseamnă acces, în câteva zile, la sume de până la 200.000 de lei cu garanţie europeană, pentru care se poate aplica online, pe site-ul BT Mic.

  • Pentru 85% dintre clienții care au luat un astfel de credit, BT Mic este primul creditor pentru business-ul respectiv.
  • Suma medie/finanțare a fost de 100.000 de lei.
  • 90% din finanțări au mers în investiții – renovări, extindere spații, infrastructură și platforme IT, alte dotări necesare dezvoltării activității.
  • Cele 100 de finanțări au mers către proiecte din toată țara.

“Am ajuns cu această soluție de finanțare în 100 de școli și grădinițe private, în câteva luni de la lansare. Faptul că aceste finanțări au mers aproape integral către investiții ne arată cât de amplu este procesul de transformare a acestui sector, în această perioadă. Tocmai de aceea, venim cu o abordare personalizată, atât ca produs, cât și ca dialog cu acești antreprenori și intenționăm să le rămânem aproape, pe termen lung”, declară Cristina Sindile, Director General, BT Mic.

Creditul, acordat pe o perioadă de până la 7 ani, este destinat grădinițelor și școlilor, indiferent de forma de organizare – SRL, asociaţie sau fundaţie, cu cel puţin 3 luni de activitate. Finanţarea poate avea ca destinație platforme online, licenţe, aplicaţii, training-uri pentru angajaţi, evenimente educaţionale, amenajare şi dotări de spaţii, cheltuieli diverse etc. Nu este nevoie de contribuție proprie sau de garanții materiale din partea clienților BT Mic deoarece aceasta este oferită de Fondul European de Investiţii (FEI).

Proiectele de anvergură mai mare, tot destinate educației, sunt finanțate prin Banca Transilvania, având la bază același parteneriat de garantare cu FEI.

Pe lângă finanțări, BT Mic este alături de antreprenori prin programe de educație antreprenorială și de accelerare, precum și prin campanii și promovarea clienților pe Blogul BT Mic. Câteva exemple sunt: Tu ce planuri ai pentru afacerea ta?, Start online, Şi eu sunt client BT Mic şi Cumpără de la o afacere mică.

BT Mic se adresează firmelor cu cifra de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, din toate domeniile de activitate, iar până acum a susținut peste 16.000 de clienți din 3.000 de localități.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0