BT Pay vine cu noi opţiuni pentru banking de acasă

BT Pay vine cu noi opţiuni pentru banking de acasă

BT Pay are funcţionalităţi noi, utile gestionării de acasă a banilor şi cardurilor. Clienţii Băncii Transilvania pot adăuga în aplicaţie inclusiv carduri emise în România de alte bănci şi de fintech-uri, pot folosi cardurile BT în format digital înainte de a intra în posesia celor fizice şi au acces facil la informaţii despre fiecare card în parte, necesare în cazul plăţilor online.  Noua versiune a aplicaţiei este disponibilă gradual începând de azi, iar utilizatorii vor vedea în App Store şi Google Play informarea cu privire la actualizări.

„Venim cu aceste noutăţi pentru clienţii noştri deoarece acum, mai mult ca oricând, au nevoie de online banking. BT Pay este deja parte din viaţa multor români care folosesc telefonul la cumpărături sau pentru a trimite şi primi bani. Pentru ei am prioritizat cele anunţate azi, ca să le fim alături şi la bine, şi la greu. Mulţumesc mult echipei: tot ce a însemnat mobilizare – de la birou sau de acasă, indiferent de oră – pentru a putea anunţa azi aceste noutăţi care ajută clienţii este pentru noi <human banking>” – declară Oana Ilaş, Director Executiv, Management şi Dezvoltare Produse Retail, Banca Transilvania.

Noile funcţionalităţi BT Pay şi cum ajută clienţii

  • Adăugarea în aplicaţie a cardurilor emise în România inclusiv de alte bănci sau de fintech-uri:
    • Pentru a realiza transferuri de bani între cardurile BT adaugate în aplicaţie sau pe baza numărului de telefon către cardurile BT ale altor utilizatori BT Pay.
    • Banii se primesc instant, iar comisionul este zero. 
  • Cardul BT nou emis, reemis la cerere sau la scadenţă apare în aplicaţia BT Pay în format digital înainte ca un client să intre în posesia cardului fizic:
    • Cardul digital este echivalentul celui fizic şi poate fi folosit la cumpărături contactless şi online. Facilitatea aceasta ajută clienţii să aibă acces permanent la carduri şi să nu depindă de intrarea în posesia cardului fizic.
    • Pentru clienţii BT care au card care expiră în luna în curs, cardul digital apare în BT Pay începând cu data de 15 a lunii.
  • Pentru fiecare card BT adaugat în BT Pay apar inclusiv detalii precum număr, data expirării şi CVV:
    • Având aceste informaţii la îndemână, clienţii pot face rapid tranzacţii online: cumpărături, plata utilităţilor, taxelor şi impozitelor. CVV este codul din 3 cifre care apare pe spatele cardului fizic. 
  • Cu BT Pay pot fi retraşi bani cu telefonul de la toate bancomatele Băncii Transilvania:
    • Este necesară accesarea butonului Retrage cash din homescreen-ul aplicaţiei, se alege suma dorită, după care este generat un cod, primit prin SMS. La ATM va fi accesat butonul Cash fără card de pe ecran, se va introduce codul primit pe telefon şi suma mentionată în aplicaţie.
    • Până acum, retragerile contactless puteau fi făcute la anumite bancomante, prin scanarea din BT Pay a cardului de pe care se doreşte retragerea de bani.

Util pentru cei care doresc să lucreze de acum înainte cu Banca Transilvania:

  • Persoanele fizice pot deschide 100% online cont curent la BT prin NEOcont şi pot solicita în acelaşi timp un card de debit.
  • Prin descărcarea pe telefon a aplicaţiei BT Pay, clienţii pot folosi cardul digital care apare în aplicaţie înainte de a-l primi prin curier pe cel fizic.

 Pentru acces la BT Pay nu sunt necesare drumuri la bancă. Aplicația se descarcă gratuit din Google Play Store sau App Store, pe smartphone-uri cu Android şi iOS, după care trebuie adăugate cardurile online.  Peste 700.000 de persoane folosesc aplicaţia BT Pay, cu tot mai multe opţiuni pentru banking non-stop, de acasă: de la  plăţi contactless cu telefonul, transfer de bani către cardurile proprii şi către alte persoane, clienţi BT sau ai altor bănci,  la gestionarea banilor şi cardurilor – verificare sold, istoric tranzacții, setare limite, blocare/deblocare carduri, plata automată a sumelor obligatorii pe cardurile de credit etc.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0