În luna recent încheiată, revista Piaţa Financiară a împlinit 26 de ani. Cum e posibil să ajungi la această vârstă, ca şi publicaţie nongeneralistă, în condiţiile în care diferitele crize au măturat demersuri editoriale cu oameni financiari potenţi în spate şi cu forţe de diferite feluri capabile să asigure finanţare, cel puţin pe o anumită perioadă? Răspunsul e mai simplu decât pare: RESPECTÂNDU-ŢI CITITORII! El poate fi detaliat şi transformat într-un mix care include echipe cu oameni de calitate, dezvoltarea unor relaţii corecte cu partenerii, un angajament total faţă de ideea revistei luat şi asumat de patronat, etc. Dar linia roşie, folosind un termen la modă în contextul actual internaţional, rămâne Respectul Faţă de Cititori.
În contextul în care societatea noastră pare extrem de atrasă de senzaţional, noi ne-am mulţumit cu mai puţine reviste vândute şi mai puţine citiri pe internet promovând preponderent partea pozitivă a senzaţionalului. Ne-am propus în toţi aceşti ani să fim alături de cei cu idei, de cei care tac şi fac, de cei care nu se lasă îndoiţi de vicisitudini – politice sau economice, de cei care au o idee cum ar putea pune o cărămidă la edificarea unui stat şi a unei economii a României aşa cum ne-o dorim noi.
Nu ne-am oprit la simplul demers editorial ci am mers mai departe, ducând mesajul oamenilor despre care scriem dar şi pe cel al cititorilor către cei care ar putea face ca acestea să devină realitate. Am organizat mii de conferinţe şi mese rotunde în jurul cărora am strâns aceşti oameni de valoare, am încercat să fim moderatori obiectivi (iar dacă problematica ne depăşea, am apelat la moderatori independenţi, specializaţi pe domeniile în cauză) şi am relatat nepărtinitor ideile desprinse din aceste interesante şi constructive discuţii.
Desigur, nu am rămas indiferenţi la partea negativă. Dar ne-am păstrat obiectivitatea şi independenţa totală faţă de politic. Am semnalat ori de câte ori am considerat a fi necesar derapajele politicilor economice sau nerespectările flagrante ale regulilor economiei de piaţă. Am apărat cu îndârjire adevăratele valori într-o ţară în care scara valorilor, din păcate, este pur şi simplu inversată (pe această linie se înscrie şi demersul promovării oamenilor despre care vorbeam mai sus)!
Dacă ar fi să ne reproşăm ceva, acest lucru ar fi o uşoară reţinere în abordarea online-ului. Fără a încerca să ne dezvinovăţim, voi încerca totuşi să explic şi de ce. Fără îndoială cele mai bune lucruri iau naştere din interacţiunile directe, faţă în faţă. Sigur, avantajul online-ului e că te duce mai repede şi către mai mulţi. Dar e incapabil să facă o selecţie adecvată. Fiind concentraţi pe crearea şi promovarea unei bule pozitive, am încercat să stăm cât se poate de departe de senzaţional şi scandaluri. Or trăim într-o ţară în care oamenii dau frâu frustrărilor în cea mai mare măsură la adăpostul anonimatului, din spatele unui ecran de monitor. Cine nu crede, îl invit pună în balanţă numărul comentariilor negative şi respectiv pozitive de la orice ştire de pe online. Şi o să vedeţi cât de mult se înclină balanţa spre negativ.
Citând din Radu Paraschivescu, social media, Facebook, cu precădere, are tendinţa de a da naştere unor adevărate *incubatoare ale răului*. Un exemplu edificator l-am trăit recent: un medic excepţional, l-am numit aici pe Mihai Craiu, a închis recent o platformă online prin intermediul căruia îşi ajuta pacienţii în mod gratuit, pe banii şi timpul său. În ultima vreme s-a strâns atât de multă mizerie în comentarii şi atât de multe atacuri încât medicul a decis să pună capăt unui proiect minunat. Noi nu vrem să ne expunem oamenii pe care îi promovăm unor astfel de momente şi experienţe nemeritate!
COMMENTS