Dintr-un raport publicat astăzi privind stadiul proiectului de autorizare al CCP.RO, reiese că autorizarea până la finalul anului a contrapărții centrale este supusă unor potențiale riscuri. Ca urmare, Bursa de Valori București își propune să adopte o abordare prudențială în cadrul căreia va evalua inclusiv necesitatea unei deprecieri parțiale a investiției BVB la CCP.RO.
“Bursa de Valori București S.A. („BVB”) aduce la cunoștința investitorilor că, pe baza informațiilor care i-au fost aduse la cunoștință până la acest moment, autorizarea până la finalului anului 2024 a CCP.RO Bucharest S.A. („CCP.RO”), în calitate de contraparte centrală, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 648/2012 (EMIR) este supusă unor potențiale riscuri induse de necesitatea negocierilor ce vor urma în ceea ce privește serviciile de tehnologie pentru administrarea tehnică a sistemului de compensare administrat operațional de către CCP.RO.
Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 3/2013 prevede un termen de 18 luni de la data depunerii cererii de autorizare pentru completarea documentației necesare în vederea declarării dosarului de autorizare complet, termen care se va împlini la data de 8 septembrie 2024. La nivelul CCP.RO se fac demersuri pentru transmiterea către autoritățile de reglementare a informațiilor solicitate în vederea încadrării în termenul menționat.
Bursa de Valori București S.A. își propune să adopte o abordare prudențială în cadrul căreia va evalua inclusiv necesitatea unei deprecieri parțiale a investiției BVB la CCP.RO în cazul în care termenul anterior menționat nu va putea fi respectat, situație în care, dacă se va lua decizia de depreciere, aceasta va fi reflectată în situațiile financiare individuale ale BVB.”
COMMENTS