Cafeneaua Veche 9, cea mai veche cafenea din Bucureşti, premiată pentru design interior la Bienala Naţională de Arhitectură

Cafeneaua Veche 9, cea mai veche cafenea din Bucureşti, premiată pentru design interior la Bienala Naţională de Arhitectură

Cafeneaua Veche 9, situată în Centrul Vechi al Bucureștiului, într-o clădire istorică, atestată în 1812, este premiată pentru Arhitectura de Interior la Bienala Națională de Arhitectură 2023.

Loc de întâlnire al elitei de odinioară, Cafeneaua a avut ca oaspeți personalități ale culturii româneşti: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Luca Caragiale și Regele Carol al II-lea. Cafeneaua Veche era locul în care își savura cafeaua Mihai Eminescu, la acea vreme, Redactor-șef la publicația Timpul, al cărei sediu, Hotel Universal, era pe strada Covaci, chiar lângă locul în care de acum cafeaua rafinată și meniurile complexe sunt savurate de bucureșteni.

În documentele oficiale Cafeneaua Veche apare atestată la 1812, însă povestea începe în anul 1781, când armeanul Ștefan Antîlop primește permisiunea domnitorului Alexandru Ipsilanti să construiască o cafenea în apropierea Curții Domnești.

Cultura și moștenirea locului a atras investitorii într-un proiect ambițios, ce a implicat renovarea și redeschiderea publicului a celei mai vechi cafenele a Bucureștilor. Actualii proprietari și-au dorit conservarea aerului pitoresc al epocii trecute, dar în același timp aducerea în actualitate a unui spatiu care în urma amenajărilor sucesive își pierduse relevanța.

Astfel, nu au existat intervenii asupra exteriorului – zidurile, acoperişul de ţiglă şi obloanele sunt recondiţionate după vechile tipare. Cele 200 de capete de lei şi cele opt chipuri gravate pe zidurile albe datează din secolul XIX. Plăcuţa inscripţionată cu numele cafenelei și cele două lămpi de fier suspendate pe faţadă se numără printre elementele arhitecturale care s-au păstrat peste ani.

Cea mai veche cafenea din Bucureşti se află în fața Pieţei Sfântul Anton şi a fost atestată documentar în 1812.  

Restaurantul din Centrul Vechi își propune să exprime pasiunea pentru oraș, istoria și cultura lui, dar și spiritul modern, reflectat în selecția rafinată a meniului.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0