Cameron: Dacă bugetul UE nu va fi redus, nu va exista un acord

Cameron: Dacă bugetul UE nu va fi redus, nu va exista un acord

international1„În noiembrie, cifrele prezentate erau prea mari. Trebuie reduse. Dacă nu se va întâmpla aşa, nu va exista un acord”, a spus premierul Marii Britanii, David Cameron, la sosirea la summitul de la Bruxelles, citat de Mediafax.

Venirea la summit este prima vizită europeană efectuată de Cameron după discursul din 23 ianuarie, în care a cerut reformarea UE şi a anunţat un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar.

Cancelarul german, Angela Merkel, are dubii în legătură cu ajungerea la un acord privind bugetul multianual al UE cu ocazia summitului european, apreciind că poziţiile statelor membre încă sunt destul de „distante”. „Nu putem spune dacă va exista un acord. Poziţiile statelor membre încă sunt destul de distante”, a spus Merkel la sosirea la summitul de la Bruxelles.

Merkel a promis să facă „tot posibilul” pentru a ajunge la un acord. „În această perioadă de insecuritate economică şi şomaj masiv, este important să putem planifica şi cheltui cu atenţie, dar şi să existe solidaritate între contribuitori şi beneficiari”, a adăugat cancelarul german.

La rândul său, preşedintele Franţei, François Hollande, a avertizat că, în cazul în care compromisul privind bugetul UE pentru perioada 2014-2020 va ignora „agricultura şi creşterea economică”, nu îl va putea accepta. „Eu am venit pentru căutarea unui acord. Dacă nu vor exista argumente rezonabile, sunt pregătit de negocieri, dar până la un punct”, a avertizat Hollande.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0