Capitalism-piețe-proprietate privată

Capitalism-piețe-proprietate privată

Am tot reluat ideea că Brexitul a vrut să sugereze clasei politice corupte din UE că a venit momentul să se restaureze reperele capitaliste, piețele și respectul față de proprietatea privată. Și am adăugat ca acesta urmărește ancorarea caracterului europenilor și eliminarea discreționarismului.

Dar pentru că Brexitul reprezintă o reacție la corupția din Europa continentală se poate face o paralelă cu retragerea de la Dunkerque, așa cum remarca o personalitate din zona universitară, cu mențiunea că abandonul a survenit mai întâi la nivel academic.

Mai important de remarcat este însă, “în lumina” ultimelor alegeri din Rusia, că aceasta a răspândit într-o mare parte a Uniunii modul ei de a fi. Scriam la un moment dat că spre deosebire de socialismul suedez, olandez, danez, britanic sau elvețian, cel sudic rezonează cu acela din Federația Rusă. La fel se întâmplă însă și în Germania , care folosește condițiile economice pentru a-i subjuga pe alții și din acest motiv socialismul e de tip leninist.

Și explicam că socialismul rusesc, ce încearcă să domine UE, seamănă mult cu feudalismul. Niște caste, oligarhii, pun mâna pe putere și se organizează în afara piețelor. Privilegiile se moștenesc ca în evul mediu într-o lume corporatistă ajunsă așa cu reglementări și prin intervenționismul statului. Realocarea resurselor se numește redistribuire și o face bugetul, nu piața. Și ca întotdeauna când diviziunea muncii și cooperarea pașnică suferă, coerciția face să fie activ în societate cultul violenței.

Dar pentru ca nu cumva să se spună că mi s-a părut cu ceea ce zic, în The Economist a apărut recent un articol analizat de inpolitics.ro în care se spune că UE e sufocată de fenomenul marionetelor politice: ”Puterea nu se află întotdeauna acolo unde v-ați putea aștepta în Europa. Șoferii de pe bancheta din spate cârmuiesc Polonia, România și Republica Cehă în direcția greșită.”

Fără a uita să precizeze că: ”Europenii s-au obișnuit să aibă de-a face cu șoferii de pe bancheta din spate, atunci când Vladimir Putin a condus Rusia în calitate de prim-ministru în 2008-2012, în timp ce omul bun la toate, Dmitri Medvedev, a ținut tronul prezidențial cald.”

Ca să rezum, Rusia a răspândit în întreaga Uniune Europeană modelul ei, în loc să o facă UE cu Federația. Iar una ca asta îi nemulțumește pe britanici, care își justifică decizia de a părăsi spațiul comunitar prin aceea că ei nu discută cu marionete.

Regatul Unit nu are nemulțumiri legate de socialism în sine, ci cu acel tip practicat în țările mediteraneene, estice și Germania. Ocazie cu care sunt nevoit să-l readuc în discuție pe Vilfredo Pareto pentru a remarca diferențele de viziune. În societățile capitaliste există “mobilitate socială”, circulaţia elitelor. În vârful scării sociale persoanele sunt bogate şi importante din punct de vedere politic, dar aceste per­soane – aceste elite – sunt mereu altele. Spre deosebire de feudalism când aristocrații deţineau averi importante sute de ani, independent de calităţile, talentele, caracterul sau morala lor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0