Contribuțiile de asigurări sociale contribuie cu circa o treime, fiind cea mai importantă sursă de venituri la bugetul public. Adică aici se poate obține impactul maxim al unor ajustări fiscale. Revenirea la normalitatea anilor anteriori, înainte de a reduce exagerat un impozit altminteri crescut temporar pentru a ieși din criza precedentă, s-ar impune de la sine ca soluție logică pentru echilibrarea bugetară.
Cota de impozit pentru asigurări sociale era de 29,15% în 2006 și 29% în 2007, a urcat pentru foarte scurt timp până la 32,5% în decembrie 2008 dar a fost redusă brusc la 28% în ianuarie 2009. Pe fondul problemelor economice majore, a urcat înapoi la 31,3% în februarie 2009, nivel la care a stat până la ieșirea din criză, în octombrie 2014. Când a fost diminuată cu cinci puncte procentuale (toate la angajator), până la 26,3%. Iar în 2018, trecută integral la angajat și coborâtă la 25%.
Din care 3,75 puncte procentuale se duc spre fondurile private de pensii și lasă 21,25% din salariile brute pentru susținerea pensiilor. Desigur, raportul dintre numărul de salariați și numărul de pensionari nu s-a îmbunătățit din 2006 încoace, doar pensiile au fost majorate fără a avea și o sursă sustenabilă în timp. Motiv pentru care au generat în timp cea mai mare parte a deficitului public acumulat, ajuns acum în preajma pragului de 50% din PIB.
Mecanismul este simplu. Legea spune că bugetul asigurărilor sociale trebuie să fie echilibrat dar nu spune EXPLICIT ca veniturile colectate în acest scop să acopere cheltuielile. Prin urmare, s-a ajuns ca o parte tot mai mare din banii pentru pensii să vină prin transfer de la bugetul de stat, al cărui deficit a ajuns să fie sistematic peste cel al bugetului general consolidat.
De reținut, tocmai aceste transferuri importante (nu ar fi o mare problemă dacă s-ar da numai sume relativ mici, pentru că nu poate nimeni să facă apriori „farmacie” și să controleze „la sânge” conformarea la plată) fac parțial inoperant principiul contributivității. Adică, din moment ce o bună parte din bani vin din alte surse decât contribuțiile fiecăruia, este distorsionat dreptul ulterior la pensie în baza principiului menționat.
Culmea, prin faptul că achită și ei TVA, accize, taxe pe venit, taxe pe proprietate etc. pensionarii își dau singuri o parte din banii pe care îi primesc de la bugetul de asigurări sociale. Care de fapt mută bani ai celor retrași din activitate dintr-un buzunar în altul. Practic, se poate chiar face un calcul de drepturi nete de pensie, după ce se face scăderea sumelor autoacordate prin sistemul transferurilor de la bugetul de stat.
În aceste condiții, nu ar fi mai simplu, mai transparent și mai echitabil să se echilibreze exact veniturile colectate din CAS cu cheltuielile asigurărilor sociale ? Dacă se face un calcul pentru anul 2022, conform cifrelor oficiale, cam 12% din bani (simplificat, 12 miliarde lei din cei 100 miliarde cheltuiți) iar în 2023, 16% din bani (8 miliarde lei din 48 miliarde lei, după primele 5 luni) provin de la bugetul de stat.
Acum, dacă se face orientativ un calcul artimetic cât anume ar fi trebuit să fie CAS-ul pentru ca să nu fie nevoie de transferuri de la bugetul de stat (sursă principală a unui deficit care se duce spre 6% din PIB), avem supriza de a vedea că ar fi nevoie de 29% impozit pe salariul brut. Adică absolut „nimic nou sub soare”, ci doar revenirea la cota de dinaintea crizei din 2009. După care ieșirea din criză și echilibrarea s-au făcut la nivelul de peste 31%.
Propriu-zis, dacă ținem cont de aplicarea unei legi a pensiilor private uitată prin sertare la nivel de aplicare, prin care trebuia să ajungem la 6% din brut pe fostul sistem de calcul salarial, echivalent cu 5% pe noul sistem (de după 2018, cu trecerea contribuțiilor la salariat), cota necesară și normală a CAS în condițiile actualului raport între salariați și pensonari ar trebui să fie de 30%. Din care 5% pentru contul personal de pensii private și 25% pentru alimentarea plăților lunare către actualii pensionari.
Adică tot 25% integral pentru necesitățile la zi și 5% pentru a susține vremurile tot mai apropiate în care „decrețeii” vor trece masiv de la activul la pasivul sistemului de asigurări sociale. E matematică simplă, ce nu poate fi ocolită. Pe partea de ajustare bugetară, ca să nu pierdem banii europeni (ce ar trebui să-i luăm pentru dezvoltare și nu pentru consum), cam de la 10% cotă actuală a asigurărilor sociale în PIB, ne-am duce la 12%, adică un beneficiu structural de 2 puncte procentuale pentru bugetul public. Esențial dacă vom vrea vreodată să ajungem la niveluri compatibile cu practica (regională, dacă nu europeană) cu indicatorii bugetari.
Înainte de a se repezi cineva să mute subiectul spre o eventuală presiune în sensul creșterii costurilor cu forța de muncă (redusă cu 5 procente în octombrie 2014 în beneficiul angajatorului, vezi începutul materialului), hai să vedem și impactul concret, în cazul păstrării costului amintit la ritmurile actuale și al unui program etapizat astfel: 27% CAS de la 1 septembrie 2023, 29% de la 1 ianuarie 2024 și 30% de la 1 ianuarie 2025. Etapizare necesară pentru a acomoda curba de inflație și a păstra veniturile salariale pe plus în termeni reali, dincolo de alte implicații social-politice.
Simplificat (puteți face ușor calculele dacă înlocuiți cota de CAS pe trecerea între brut și net disponibilă pe Internet), s-ar reduce salariul net cu 3% în toamnă, apoi încă 3% de la 1 ianuarie 2024 și marginal din 2025 încolo. Dar nu ar fi o reducere decât în raport cu un câștig mai mare scontat (cu riscuri de derapaj major și pierdere a fondurilor europene) și nu o scădere în termeni reali. Cum s-ar spune în franceză, doar „manque a gagner”.
Acum, dacă facem trimitere la avansul venitului mediu nominal pe economie de 15,7% și la inflația de 10,6%, date valabile pentru luna mai, rezultă o majorare de 4,6% a puterii de cumpărare (dublu față de rezultatul economic de 2,3%) și în creștere pe măsură ce indicele prețurilor se va duce spre 7,2%, estimarea pentru finalul anului curent. Când menținerea creșterilor nominale ar duce spre opt procente creșterea salariului real, aproape triplu față de prognoza de avans economic și cu riscurile inflaționiste de rigoare.
Dincolo de marele avantaj al echilibrării treptate și SUSTENABILE ÎN TIMP a sistemului de asigurări sociale, am avea corecții moderate (cu mult sub cele de la precedenta criză), care ar păstra creșterea salariului real în domeniul pozitiv, dar în linie cu creșterea economică și ar permite indexarea pensiilor în anii care vin, fără a mai pune presiune pe deficitul bugetar.
Interesant, valoarea estimativă de +1,8% care rezultă în condițiile păstrării avansului nominal și al transpunerii în realitate a prognozei de inflație (15,7% versus 7,2% la finele anului, adică +7,9% real), combinată cu efectul modificării CAS (-6% începând cu 2024), ar fi MAI MARE decât actuala prognoză a Comisiei Naționale de specialitate, care indică un spor de 1,5% al salariului real pe anul 2023.
COMMENTS