Cătălin Chivu, CEO, TeleTrade: Urmează un nou ciclu global

Cătălin Chivu, CEO, TeleTrade: Urmează un nou ciclu global

Catalin Chivu MM newPiețele globale trec printr-o perioadă de reașezare, iar 2016 marchează sfârșitul unui ciclu economic, a declarat Cătălin Chivu, CEO, TeleTrade.
”E foarte greu să faci predicții exacte astăzi, în contextul în care economia globală se confruntă cu fenomene noi, nemaiîntâlnite. Pe piața valutară vedem eforturi disperate ale băncilor centrale în lupta cu inflația negativă. E un adevărat război valutar, cu incercări de devalorizare frecvente. În timp ce Banca Centrală Europeană scade dobânzile, Federal Reserve le-a crescut, în decembrie, după un an de așteptare și trei ani de creștere economică bună. Economia SUA are fundamente bune, șomajul se situează sub cinci procente, sunt create locuri noi de muncă.
Însă nici americanilor nu le convine ca dolarul să se aprecieze foarte mult, economia fiind bazată pe exporturi. Deciziile băncilor centrale sunt așteptate cu mult interes, iar piața reacționează mult mai sensibil”, spune Cătălin Chivu.
„Avantajul tranzacționării forex constă exact în faptul că se pot valorifica toate aceste mișcări”, spune Chivu.
Randamentele mici, chiar negative ale depozitelor bancare, date și de dobânzi dar și de costurile de administrare mari determină investitorii să țină banii în bancă inutil.
”Ajungi să ții banii în bancă doar ca să nu-i ții la saltea, dar nu ai nici un randament. Or, sunt multe oportunități în piață și e o regulă de bază să-ți diversifici investițiile și portofoliul. Din păcate, lipsa de educație financiară din România, de care noi ne izbim aproape zilnic, face ca oamenii să nu meargă către diversificare: paradoxal, deși dobânzile sunt minime la băncile din România, aflăm din statistici că economiile populației au crescut”, a mai spus Chivu.
Bineînțeles, o sumă de bani poate fi economisită de preferință în monede diverse în depozite bancare, însă o parte trebuie dusă către piețele de capital, prin intermediul brokerilor și a fondurilor de investiții.
”Până la urmă, și banii tăi din bancă ajung tot pe piețele valutare sau piețele de capital, doar că beneficiile nu le iei tu, ci le iau cei care administrează banii. Și atunci e bine ca tu personal să iei o altă parte din fonduri și să le investești, cu riscuri asumate și în cunoștință de cauză, cu ajutorul unor specialiști, pe piețele de capital, inclusiv pe piața valutară”, a mai spus Chivu.
Marele avantaj al pieței valutare este că investitorul poate face profit și pe fondul aprecierii unei valute, dar și în contextul deprecierii acesteia.
”Anul acesta piețele globale încheie un ciclu început în 2012, consider că acum este o perioadă de reașezare și de la toamnă sau de la anul vor începe posibil niște tendințe anuale clare, care se vor putea specula profitabil ușor.
Urmărim cu interes economiile țărilor dezvoltate, către care privim cu predilecție, întrucât influențează piața, însă să nu uităm China, actualmente a doua putere economica mondială”, a afirmat Chivu.

Zilnic, 5.000 de miliarde de dolari pe forex, de 1 milion de ori peste Bursa de Valori București
Pe piața valutară se tranzacționează zilnic circa 5.000 de miliarde de dolari SUA, și acolo sunt prezente toate băncile centrale, toate băncile comerciale, toate marile fonduri de investiții și hedging din lume. Spre comparație, pe Bursa de Valori București (BVB) se tranzacționează zilnic de doar 5-6 milioane de euro.
”Pe piața forex ai un avantaj mai mare față de piața de acțiuni, pentru că poți să vinzi fără să deții efectiv activul respectiv. În plus, piața de capital românească este foarte mică”.
”Eu personal mi-am retras banii de le BVB și i-am redirecționat către forex. Bursa de la București nu apare pe radarele marilor fonduri de investiții, ne aflăm la ultimul calificativ, de piață de frontieră, sub noi nu e nimeni…și trebuie să ajungem la statutul de piață emergentă, dar pentru asta ne trebuie lichiditate – asta de acum de 5 sau 6 milioane de euro, este hilară…Bursa are nevoie de emitenți noi, se vorbește de ani de zile numai de Hidroelectrica, dar nu se face nimic. De ce? Părerea mea personală este că nu se vrea, în pofida eforturilor conducerii Bursei”.
Regula de bază în forex este să existe o strategie și o disciplină în tranzacționare.
”Forexul este o afacere serioasă, și ca orice afacere serioasă trebuie să ai un businessplan, în funcție de apetitul tău la risc, de perioada pe care faci investiția. Și în funcție de sumele pe care le ai, îți asumi și un risc calculat, deci foarte bine asumat”, spune CEO-ul TeleTrade.
”Chiar dacă se spune că este forex-ul este riscant pentru că se tranzacționează în marjă, adică poți să tranzacționezi sume de 10-100 de ori față de cele deținute, succesul e dat de disciplină și strategie. Există o analiză după care tranzacționezi, evoluțiile având niște reguli de bază, niște postulate – istoria se repetă, și toți traderii din lume țin cont de ele – indifierent dacă sunt manageri de fonduri care tranzacționează miliarde sau câteva sute de mii de euro, și atunci graficele principalelor valute sunt făcute de către noi, cei care formăm piața. Alături de analiza tehnică – și aceasta contează în proporție de 70-80% mai ales în ziua de azi – neapărat trebuie să fii la curent și să ții cont de analiza fundamentală, de așa-zisa macroeconomie prin calendarul economic, la care toata lumea are acces gratuit”.
„Astfel, discursul președintelui FED, Janet Yellen, sau al lui Mario Draghi, președinte al Băncii Centrale Europene de exemplu au efecte imediate în piață oferind momente de volatilitate”
”Însă, deloc paradoxal, analiza fundamentală se împletește cu analiza grafică, confirmand tendințele de moment sau pur si simplu schimbându-le.”
Însă chiar dacă analiza este învățată de investitor, diferențele între traderi apar în administrarea efectivă a banilor. ”Diferența între traderi se face la money management. Pentru că deși se tranzacționează în marjă, tu nu trebuie sa riști din contul tău mai mult de 1-3% sau poate 5% – dacă e un cont mic. Dar posibilitatea de câștig e mare: dacă se câștigă doar 2% pe lună, asta înseamnă 24% pe an, mult mai mult decât în cazul economiilor bancare”.
Un alt factor care contează în tranzacționare este contolul emoțiilor, cel mai mare dușman al investitorilor fiind lăcomia. Mulți investitori pierd nu pentru că nu țin seama de grafice și fundamente , ci pentru ca uita de money management si se lacomesc.
”De asta disciplina este foarte importantă, și mai ales controlul emoțiilor- dar asta se învață în timp”.
De asemenea, cu o strategie bună, investitorul poate învăța cum și când trebuie să ”stea la platformă” adică pe interfața online.
În plus, investițiile în forex au nevoie de o masă critică, cu 100 de dolari puși într-un cont nu poti avea o strategie corecta, nu mai vorbim de castiguri. Portofoliile trebuie să plece de la sume similare cu cele ale pieței de premium banking, de la sume de câteva mii de euro în sus.
”Riscul există, dar pentru noi și clienții noștri riscul este controlat, de la inceput, iar ei beneficiază de suportul nostru zilnic. Banii ținuți la bancă, dacă nu aduc nimic, de ce să nu-i pui să lucreze? Poți avea un risc de 5% pentru un castig de 15%…e un raport risc-recompensă foarte bun și indiferent de cum evoluează piața, se face profit atât pe apreciere, cât și pe depreciere”.
În cazul unui client care apelează la TeleTrade, există, pe lângă informațiile de pe site (www.teletrade-dj.ro) despre tranzacționare, și cursuri de educație financiară oferite gratis clienților.
”Există webinarii, se învață o oră pe zi noțiunile de bază, dar există și varianta omului ocupat, care nu are timp să învețe, și atunci există varianta folosirii traderilor TeleTrade din întreaga Europă – TeleTrade este o multinațională prezentă de 22 de ani pe toate piețele…Traderii sunt clasificați intr-un rating pe baza profitului, activitatii, apetitului la risc, și atunci tu, alipindu-și contul la a lor, beneficiezi de munca, experiența și performațele lor, contra unui comision. Practic tu angajezi traderi care lucrează pentru tine. Iar randamentele pot urca și la 70% profit lunar”.
O altă variantă de tranzacționare este ca, după învățarea regulilor de bază ale pieței, investitorul să urmeze cursuri individuale și, cu suportul firmei, să tranzacționeze singur. ”În afară de profitul lunar pe care investitorul îl are în buzunar, el va avea și satisfacția unei reușite profesionale”, a mai spus Chivu.
Iar bani în România există, avem chiar un exces de lichidități care zace nefolosit.
”Bani sunt, economiile populației la bănci au crescut, problema este cum atragem acești bani ca să ofere deponenților randamente mai mari. Cu riscuri asumate, care pot deveni foarte mici în cazul hedging-ului, investind în curs în ambele direcții. Și doar tranzacționând, chiar dacă să zicem că profitul ar fi nul, la TeleTrade se oferă (pentru un anumit volum de tranzacționare) dobândă de 2% pe lună – adică 24% pe an, ceea ce eeste extraordinar”.
”Forexul e o afacere serioasă. Facem un business plan, o strategie și în funcție de asta decidem ce sume trebuie investite”, a conchis Chivu.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1