Ce au solicitat consumatorii în raport cu băncile? Beneficiile obținute în urma negocierilor, cu 70% mai mari decât înaintea crizei sanitare

Ce au solicitat consumatorii în raport cu băncile? Beneficiile obținute în urma negocierilor, cu 70% mai mari decât înaintea crizei sanitare

Ultimii doi ani de criză au adus modificări importante în profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Analiza celor 2.525 de cereri de negociere cu băncile/IFN-urile trimise către CSALB în 2021 arată că profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este al unui bărbat din București, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un credit de nevoi personale în lei și care solicită băncii diminuarea costului creditului.

Beneficiile obținute în urma negocierii sunt semnificativ mai mari față de anul anterior crizei. Dacă în 2019 valoarea medie a beneficiilor obținute într-o negociere era de aproximativ 2.500 de euro, anul trecut această valoare a fost de 4.300 de euro.

“În ultimii doi ani observăm o profesionalizare a concilierii, dar și îmbunătățirea rezultatelor negocierii dintre consumatori și bănci.

Chiar dacă am avut mai puține dosare de negociere decât în anul de vârf 2019 (555 de dosare în 2021 față de 664 în 2019), anul trecut a fost cel mai bun în privința negocierilor încheiate cu împăcarea părților.

Practic, 9 din 10 negocieri s-au încheiat cu acceptarea de către cele două părți a soluțiilor propuse de conciliatorii CSALB.

O contribuție pozitivă la acest lucru au avut-o și recomandările pe care le-am transmis băncilor pentru a accepta cât mai multe cereri de la consumatori.

Spre exemplu, am recomandat băncilor să reanalizeze cererile respinse, mai ales acolo unde consumatorii aduc argumente în susținerea solicitării lor.
Rezultatul a fost că, pentru unele cereri inițial refuzate, băncile și-au reconsiderat opinia și s-au constituit dosare.Ne așteptăm ca acest mod de operare să devină un standard în felul în care băncile analizează cererile și decid dacă intră sau nu în negociere.

Rezultatele sunt resimțite și de consumatori: valoarea medie a beneficiilor obținute din conciliere a crescut cu 70% față de anul 2019 – de la 2.530 de euro la 4.300 de euro per dosar încheiat cu împăcarea părților. Astfel, dacă eliminăm din calcul cererile care nu pot face obiectul unei negocieri, cum ar fi cererile de radiere din Biroul de Credit, putem spune că peste 80% dintre consumatorii care s-au adresat CSALB cu o cerere argumentată în raport cu băncile, au găsit o rezolvare la problemele lor”, spune Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0