Prof. univ. dr. Bogdan Căpraru
După criza financiară internațională din 2007, multe dintre țările europene au înființat așa-zisele instituții fiscale europene (IFI), întâlnite și sub denumirea de consilii fiscale. În anul 2010, în România era înființat, de asemenea, Consiliul Fiscal România, instituție independentă ce urma să vegheze asupra bunei funcționări a finanțelor publice din țara noastră. Dar ce sunt mai exact aceste consilii fiscale și care e rolul lor?
Primele instituții fiscale independente datează încă din 1936 în Belgia, iar mai apoi au fost înființate instituții similare în Olanda (1945), Danemarca (1962), Austria (1970), Statele Unite (1974). Pornind de la experiența acestor prime IFI, în perioada anilor ’90, atât economiștii, cât și domeniul academic, au subliniat tot mai mult ideea că bunele practici dezvoltate de băncile centrale independente ar trebui extinse și în domeniul fiscal-bugetar.
După criza financiară internațională, numărul de astfel de instituții aproape că s-a triplat (de la 10 la finalul lui 2006 la 37 la final de 2015), cea mai mare creștere înregistrându-se în Uniunea Europeană (UE). Acest lucru se întâmpla pe fondul reformelor fiscal – bugetare ce aveau loc în cadrul UE în urma crizei. În combinație cu regulile fiscal bugetare (limitarea deficitelor bugetare și a datoriei publice), aceste noi instituții trebuiau să întărească disciplina bugetară. Directiva 2011/85/UE a Consiliului din 8 noiembrie 2011 privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre a introdus pentru prima dată referire la nevoia ca instituții fiscale independente să se implice în procesul bugetar. Conform Tratatului Privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța în Cadrul Uniunii Economice și Monetare (2013), statele membre aparținând zonei euro ar trebui să dețină un organism independent care să urmărească îndeplinirea regulilor fiscale la nivel național și, de asemenea, să valideze sau să furnizeze proiecții macroeconomice.
În urma Raportului celor 5 președinți – intitulat „Finalizarea uniunii economice și monetare a Europei”, în octombrie 2015 lua ființă Comitetul Bugetar European (European Fiscal Board), o entitatea supranațională ce urma să îndeplinească rolul unui IFI la nivelul UE. Principalele sale responsabilități sunt: să evalueze punerea în aplicare a cadrului bugetar al Uniunii și adecvarea orientărilor bugetare la nivelul zonei euro și la nivel european; să ofere sugestii pentru evoluția viitoare a cadrului bugetar al Uniunii; să evalueze orientarea bugetară prospectivă pentru zona euro în ansamblu, pe baza unui raționament economic, precum și orientările bugetare naționale adecvate, în concordanță cu normele prevăzute de Pactul de stabilitate și creștere; să coopereze cu consiliile fiscale naționale independente; să ofere consiliere ad-hoc președintelui Comisiei.
Într-o altă ordine de idei, instituțiile fiscale independente, denumite și consilii fiscale, sunt instituțiile publice independente, de tip „watchdog”, cu un mandat de evaluare critică și, în unele cazuri, oferă consultanță nonpartizană cu privire la politica fiscală și performanțele acesteia. IFI servesc – deseori în combinație cu reguli fiscale credibile – pentru promovarea unei politici fiscale solide și a finanțelor publice sustenabile.
Literatura academică de specialitate susține că IFI ar putea îmbunătăți capacitatea factorilor de decizie de a opta pentru politici fiscale solide. În primul rând, prin favorizarea transparenței pe parcursul ciclului politic, un consiliu fiscal poate îmbunătăți responsabilitatea factorilor de decizie în domeniul fiscal-bugetar și poate descuraja schimbările oportuniste în politica fiscală (de ex., în perioada preelectorală). În al doilea rând, prin analize, evaluări și previziuni independente, astfel de organisme pot sensibiliza publicul cu privire la consecințele anumitor căi de politică fiscală, contribuind la o cultură a stabilității. Prin urmare, un consiliu fiscal poate crește costurile electorale și reputaționale ale politicilor neconforme și a angajamentelor încălcate. În al treilea rând, un consiliu fiscal poate oferi contribuții directe la procesul bugetar – de ex. previziuni sau evaluări ale pozițiilor structurale, sprijinind tehnic guvernele în a evita nerespectarea regulilor fiscale.
Notă: Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului și nu implică instituțiile cu care acesta este asociat
COMMENTS