România a marcat recent finalul primului deceniu de apartenenţă la Uniunea Europană. Unii, printre care mă număr şi eu, spun că au fost mai multe bune. Alţii, printre care antreprenori locali, spun că au fost mai multe rele. Şi din păcate nu le pot combate păsurile.
Nu pe bilanţul celor zece ani îmi voi centra acest editorial. Am făcut acest lucru în ediţia de decembrie a revistei. La 2017 vom trasa doar linia de plecare, încercând să desţelenim un itinerar pentru următorii 10, 20 sau 25 de ani. E imperios necesar să ştim unde vrem să ajungem, unde vrem să fim la finele acestui orizont temporal. Anul viitor vom sărbători 100 de ani de la crearea României Mari. Vom avea cu ce? Vor fi mândrii strămoşii noştri care şi-au dat viaţa pentru reîntregirea neamului de ceea ce văd acum, uitându-se la România anilor 2017/18? Cu siguranţă, nu! Şi nu circul din zona politicului este cel care îi deranjează cel mai mult. Primele adunări constituante legiuitoare probabil nu au fost cu mult mai breze. Ne dăm seama de asta fie şi numai citindu-l pe Conu‘ Iancu. Ceea ce doare cel mai tare este lipsa unei viziuni pe termen lung care să ne ghideze direcţia. Sigur, aceasta vine şi din lipsa unor adevăraţi bărbaţi de stat.
În noua ei epocă postdecembristă capitalistă România a avut ca şi realizări notabile intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. Cele mai importante progrese care s-au făcut se datorează presiunilor pentru încadrarea în foile de parcurs impuse pentru a atinge aceste două obiective. La 10 ani de la atingerea ultimului, e timpul să ne fixăm un nou azimut. În felul acesta poate vom reuşi şi noi să închegăm un plan de ţară, un Proiect al României anului 2040! Măcar atât!
În opinia mea ne putem lega de două elemente. Primul, vehiculat recent, ar fi trecerea la euro. Pentru a face acest pas, e necesar să îndeplinim nişte criterii şi să ne pliem pe o foaie de parcurs. Deci puţină coerciţie va exista. Şi poate aşa vom mai uita de politică şi ne vom concentra pe economie şi societate. Nu ştim însă dacă este momentul optim, având în vedere faptul că discutăm deja de o Uniune Europeană potenţială cu două viteze. Mulţi dintre candidaţii care îşi fixaseră nişte ţinte referitoare la trecerea la euro au făcut paşi înapoi, amânând momentul sau punând proiectul în aşteptare pe termen nedefinit. Oricum, dacă azi ne-am propune să trecem la euro, nu am avea cum să o facem mai devreme de 2020. Şi s-ar putea să fiu optimist!
Ne-ar mai rămâne un alt pilon pe care ne-am putea centra Proiectul de ţară- accederea în organizaţia OECD, din care fac parte la momentul actual 35 de state, printre cele mai puternice din lume, economic şi nu numai. Momentul de a solicita primirea la masa unde se iau decizii importante în ceea ce priveşte trendurile economice e unul prielnic. Suntem pe o listă foarte scurtă- meritul ex-premierului Cioloş şi echipei sale- rămâne să facem diligenţele pentru a merge înainte. Lucrurile se mişcă şi şansele să tragem lozul câştigător la început de iunie sunt mari. Depinde doar de noi dacă vom confirma şi nu ne vom opri înainte de a trece linia de finiş. Să nu uităm că primele diligenţe pentru a căpăta acest statut dateză din aprilie 2014!
Dincolo de anumite costuri, beneficiile ar fi foarte mari: creşterea bunăstării, îmbunătăţirea ratingului de ţară, cu impact în scăderea costurilor la care ne împrumutăm şi atragerea de investitori, creşterea nivelului de competitivitate, potenţarea exporturilor şi nu în ultimul rând consolidarea profilului, rolului şi impactului internaţional al României. Toate acestea pe mine personal mă fac să cred că o accelerare a procesului de intrare în rândul statelor membre OECD este prioritară procesului de trecere la euro. Foaia de parcurs pentru OECD ar crea însă premise bune şi pentru atingerea celui de al doilea obiectiv.
COMMENTS