Ce trebuie să reținem din cazul Danske Bank?

Cazul Danske Bank este bine cunoscut în mediile financiare locale sau internaționale. Dacă faptele s-ar fi petrecut în anii 90’ ar fi fost de înțeles. În acea perioada nu existau reglementări la nivel european atât de stricte ca în perioada 2007-2015, perioadă în care s-au spălat aproximativ un sfert de miliard de dolari.
Cu toate acestea, reglementările internaționale, obligatorii de pus în practică la nivel național, nu au fost
de ajutor și nu au putut împiedica spălarea de bani proveniți din mediile rusești.

Am putea spune că activitățile și tran­zacțiile realizate prin și de societatea Lan­tana Ltd, una din multele societăți din Marea Britanie implicate, cea care a ordonat cele mai multe dintre tranzacțiile incriminate, au fost o greșeală, o neatenție punctuală a angajaților de la toate nivelurile. Dar se pare că nu a fost doar o greșeală, banca fiind implicată și în alte programe de spălare a banilor, programe care implică miliarde de dolari din Azerbaidjan, parte din acestea ajungând în buzunarele politicienilor europeni, cei care au închis ochii la abuzurile cronice asupra dreptu­rilor omului efectuate de guvernanții din Baku (conform Reuters, s.a.).

Ceea ce este de reținut în primul rând, este faptul că majoritatea tranzacțiilor au fost realizate prin firme fantomă înregistrate atât în Marea Britanie cât și în unele paradisuri fiscale. Dacă în cazul paradisurilor fiscale înțelegem lipsa de informații și de neimplicare a autorităților, în cazul societăților din Marea Britanie este greu de înțeles apatia autorităților și lejeritatea cu care aceste firme funcționează legal.

Nu vom intra în amănuntele de culise ale afacerii, acestea putând fi găsite în foarte multe articole apărute în ultimii ani. Vom încerca însă să scoatem în evidență unele sincope și cauzele care au condus la posibilitatea apariției acestei afaceri, cauze care nu au fost, și nu sunt, spe­cifice doar Estoniei.

Deși Danske Bank este pionul principal, ea nu a operat singură. În lanțul slăbiciunilor au fost implicate și alte bănci europene și ameri­cane, bănci inițiatoare sau reprezentând „stația finală” a tranzacțiilor ilicite. Inevitabil vine și întrebarea – de ce nu s-au sesizat celelalte bănci în cazul tranzacțiilor? Un singur răspuns putem da – veniturile obținute din comisioane. La nivelul milioanelor, miliar­delor tranzac­ționate, veniturile sunt conside­rabile. Filiala Danske Bank din Estonia a fost cea mai profitabilă din tot grupul.

Prevederile FATF și a directivelor euro­pene în materia spălării banilor exceptează de la verificare clienții și tranzacțiile aferente care sunt ordonate de instituții financiare din țările din categoria A, adică țări din UE, SUA, Japonia etc. Deci nu trebuie să ne mirăm că aceste tranzacții au scăpat de la verificarea reciprocă, fiecare bancă bizuindu-se pe banca inițiatoare pentru verificări. În mod normal, dacă primim transferuri de la Deutsche Bank, Bank of America sau J.P. Morgan Chase, ne vom gândi că aceste bănci respectă politicile de prevenire și combatere a spălării banilor, deci vom fi inclinați să nu verificăm foarte strict ce este în spatele tranzacțiilor. Aceasta a fost o altă greșeală care a facilitat apariția fenomenului. O greșeală pe care au făcut-o în primul rând instituțiile europene emitente de reglementări specifice.

În orice tranzacție sunt implicați doi factori: factorul uman și factorul informatic. Cum factorul informatic, programele speciale de detec­tare a tranzacțiilor suspecte, lipsea cu desăvârșire, grupul Danske neimplementând și în filiala din Estonia programul necesar, proba­bil din motive financiare sau din alte motive care ne pot scăpa intenționat, rămâne de luat în calcul doar factorul uman ca pion principal în detectarea tranzacțiilor.

Un alt rol esențial în tot acest joc periculos l-au avut și autoritățile de reglementare. Cu toate că autoritatea din Estonia a avertizat filiala de subestimarea riscurilor de confor­mare și de neaplicare a regulilor KYC, aceasta nu a întreprins și alte măsuri care să ducă la limitarea sau oprirea fenomenului.

Un ultim factor important în această desfă­șurare de evenimente este reprezentat de conducere, atât a filialei din Estonia cât și cea a grupului. Cu toate că au fost sesizate, cele două conduceri nu au luat nici o măsură care să împiedice continuarea tranzacțiilor. Este de înțeles atitudinea lor, o atitudine care poate fi întâlnită și la celelalte bănci implicate dar și la oricare altă instituție, fie ea financiară sau nefinanciară. Cu toate că au fost semnale din partea angajaților, iar conducerile filialei și grupului au fost informate, nu s-au luat măsuri adecvate, considerându-se că aceste semnale nu sunt îngrijorătoare.

Departamentele de risc, audit și AML trebuie să aibă o structură bine definită și oameni competenți care să sesizeze la timp anomaliile și, mai mult, aceștia să aibă curajul să devină avertizori de integritate în cazul în care nu se iau măsuri la nivel local.

Revenind la perioada actuală, multe din deficiențele care au condus la existența celei mai mari acțiuni de spălare de bani, încep sa fie conștientizate atât de instituțiile bancare cât și de autoritățile de reglementare.

Au fost implementate programe IT de supraveghere și avertizare a tranzacțiilor neuzuale sau atipice, există departamente de audit, risc sau conformitate în fiecare instituție, autoritățile de supraveghere pun accent pe cunoașterea în detaliu a clienților de către instituția financiară iar în cazul în care există probleme, acestea pot închide conturile clienților.

Reglementări există dar… mai sunt multe de făcut.

Existența unui departament independent de AML/CFT este nu numai necesară ci și obligatorie. În cele mai multe instituții acesta este doar o parte din așa numitul departament de conformitate, departament care trebuie să fie unul de control și nu unul executiv. Departamentul de AML/CFT trebuie să fie independent, bine structurat și adecvat dimensionat, cu oameni bine pregătiți și motivați.

Totodată, instituțiile trebuie să pună pe primul plan expunerea la risc. Riscul concre­tizat poate conduce atât la falimentul unei instituții cât și la repercusiuni legale (amenzi, condamnări) asupra persoanelor care nu au luat măsuri de eliminare a tranzacțiilor generatoare de spălare de bani.

Trebuie subliniat și faptul că autoritățile europene au finalizat reglementările privind avertizorul de integritate, astfel încât, orice angajat care semnalează încălcări grave ale regulilor prudențiale, care semnalează tran­zacții ilicite, este protejat împotriva oricăror abuzuri ulterioare.

Important este să reținem și faptul că avertizorul de integritate nu este ținut de varii angajamente de confidențialitate sau de păs­trare a secretelor bancare, financiare etc.

În concluzie, trebuie sa fim pregătiți pentru pașii pe care infractorii îi fac înaintea noastră.

Martimof Bogdan Mihai PhD, Consilier Asociația Română a Băncilor, fost Membru în Plenul ONPCSB