Ne apropiem cu paşi grăbiţi de finalul lui 2015. Cortina cade cu un fâşâit greoi împăştiind miros de coji de portocală şi scorţişoară. De sub ferestre deja se aud tradiţionalele colinde româneşti. Pe străzi şi în magazine, cele de import, de pe tărâmul Unchiului Sam, şi-au câştigat cele mai bune locuri în gradene. Atmosfera boemă a cuprins în mare parte şi birourile, companiile intrând în febra lui Moş Crăciun şi a petrecerilor de final de an. Şi totuşi, cineva mai munceşte în ţara asta? Şi nu mă refer aici la curierii împovăraţi de cadouri, la restaurantele fullbooking pentru decembrie încă de prin vară şi nici la pensiunile care pun la punct ultimele detalii pentru a-şi primi cum se cuvine oaspeţii, de Crăciun şi Revelion (cine ştie să petreacă mai bine decât noi românii?).
Vrând, nevrând, gândul mă poartă tot la spectrul financiar, pentru că, deşi miroase a vacanţă, nu ne putem despărţi de socotelile zilnice. Şi sunt convins că foarte mulţi dintre noi îşi fac nişte calcule, măcar pentru a putea încadra acest 2015 în categoria anilor *albi* sau *negri* (sau, după cum le place unor profeţi într-ale economiei, în categoria vacilor grase sau a celor slabe). Şi tot la fel de normal, fiecare dintre noi încearcă să desluşească într-un imaginar glob de cristal ce îi va aduce 2016.
Uitându-mă în globul meu de cristal văd doar imagini vagi, umbre şi ceaţă. La final de 2014 mi-am permis să spun răspicat că ne aşteaptă un an dificil, dincolo de optimismul autorităţilor care ne conduceau destinale la acel moment, şi chiar să previzionez o creştere economică de 3,7-3,9%. Acum ce pot să spun e că ne aflăm în pragul unui an şi mai dificil. Dar nu mai am curajul de a avansa vreo cifră. Contextul e atât de ceţos şi atât de multe lebede negre pot poposi pe plaiurile mioritice încât a încerca proiecţii e mai mult decât hazardant.
Extern, SUA intră într-un nou ciclu de dezvoltare economică, lăsând povara banilor ieftini şi a tiparniţei pe umerii Băncii Centrale Europene! Fed a fost într-o situaţie destul de ingrată: tabloul economiei încă nu avea toate becurile pe verde dar aşteptările tuturor erau să urce dobânda de politică monetară. Oficialii americani au găsit soluţia elegantă de a da doar semnalul, crescând preţul banilor cu minimul posibil. Şi anunţând că vor acţiona pe viitor după cum îi vor dicta indicatorii economici! Clever!
Intern, suntem din nou în situaţia de a ne pune singuri beţe în roate. Pe de o parte guvernanţii, de voie, de nevoie, au făcut un buget care înglobează scăderi de taxe şi creşteri salariale. Patinaj pe gheaţă subţire! În detrimentul investiţiilor, evident! Cel mai mare pericol nu vine însă de la Palatul Victoria ci de la Casa Poporului (ptiu, era să scriu Marea Adunare Naţională!). Deghizaţi în 600 de moşi Crăciuni aleşii şi-au votat din nou pensiile speciale. Şi tot ei se dau de ceasul morţii să îşi ajute semenii cu pierderi imobiliare aduse de criză, ascunzând o megaafacere în spatele unui aşazis proiect social. Totul speculând faptul că băncile sunt inamicul public nr.1 şi trebuie să plătească (de parcă pierderea băncii nu e transferată tot pe client). Nu mai contează că se loveşte la temelia macrostabilităţii şi nici faptul că bumerangul va reveni cu forţă de la forurile judecătoreşti internaţionale. *Ai noştri ca brazii* par a fi intrat deja în febra alegerilor din 2016 şi ne cântă de pe sticlă sau pieţe publice *ne daţi or nu ne daţi* (dacă nu, oricum noi vă luăm)! Şi tare îmi e teamă şi că mult blamatele rezultate ale recent debarcatului Guvern vor fi peste cele realizate de cel tehnobirocrat!
COMMENTS