CEC Bank, instituția financiară care are cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, anunță un profit net de 114,1 milioane de lei la sfârșitul trimestrului 1 din 2020, în creștere cu 26% față de perioada similară a anului trecut.
„Am avut un debut de an promițător. Mai ales în primele două luni din 2020, am consemnat o creștere robustă a portofoliului de credite și a veniturilor, care au continuat trendul de creștere de anul trecut. Situația s-a schimbat după apariția pandemiei de coronavirus, care a determinat reducerea abruptă a activității economice și, implicit, scăderea cererii de credite după declanșarea stării de urgentă. Banca s-a concentrat, după declararea situației de urgență, pe măsuri pentru a asigura continuitatea activității și pe soluții pentru clienții persoane fizice și companii afectate de criză. În primul trimestru, am continuat eforturile în direcția digitalizării și modernizării: plățile cu cardul au crescut cu 50%, iar numărul de utilizatori de Internet și Mobile Banking cu 40%, față de perioada similară din 2019. În această perioadă, CEC Bank a lansat o serie de servicii noi: plățile cu cardul de pe mobil, procesul de înrolare online a noilor clienți, în linie cu planul nostru de afaceri”, a declarat Bogdan Neacșu, Președinte, Director General CEC Bank.
Activitatea băncii în Trimestrul 1 din 2020
În primul trimestru din 2020, CEC Bank a înregistrat un profit net de 114,1 milioane de lei, în creștere cu 26% față de perioada similară a anului trecut. Veniturile din dobânzi au însumat aproximativ 372 milioane de lei, în creștere cu 15% față de trimestrul 1 din 2019, iar veniturile din comisioane s-au majorat cu 13%, până la circa 73 de milioane de lei.
CEC Bank a continuat și în 2020 să-și consolideze poziția și performanța financiară. Astfel, activul net bilanțier a crescut în trimestrul I 2020 la 36,5 miliarde de lei, cu 11% mai mult față de sfârșitul lui 2019.
Soldul creditelor (la valoare brută) a fost de 20,8 miliarde de lei la sfârșitul primului trimestru, în ușoară creștere fața de sfârșitul lui 2019.
Banca a acordat credite noi în valoare de peste 1 miliard de lei în primul trimestru, inclusiv 773 de finanțări către IMM-uri în valoare de peste 585 milioane de lei.
Sursele atrase de la clientela nebancară au însumat cca. 29 miliarde de lei, în creștere cu 4% fata de sfârșitul lui 2019, iar valoarea titlurilor de stat din portofoliul CEC Bank la sfârșitul trimestrului s-a ridicat la peste 10 miliarde de lei, în creștere cu 32% față de decembrie 2019.
În linie cu obiectivele strategice, CEC Bank a reușit să își îmbunătățească și indicatorii prudențiali. Astfel, indicatorul de solvabilitate a băncii pentru primele trei luni este de 20,96%, în creștere semnificativă față de perioada similară a anului trecut (16,45% pentru trimestrul 1 din 2019). Indicatorul de lichiditate se ridica la cca. 200% la sfârșitul perioadei, dublu față de nivelul minim de 100% conform reglementărilor. Rata creditelor neperformante a scăzut la 5,02% la 31.03.2020, situându-se la un nivel apropiat de media din sistemul bancar.
Rezultatele și situațiile financiare auditate pe 2019
Adunarea Generală a acționarilor a aprobat situațiile financiare auditate ale CEC Bank aferente anului 2019.
În 2019, CEC Bank a obținut un profit brut de 478,98 milioane lei, profitul net înainte de repartizare fiind de aproape 400 milioane lei (399,6 milioane lei), în creștere cu 7% față de anul 2018. Veniturile nete din comisioane au crescut cu circa 16,2%, iar veniturile nete din dobânzi au înregistrat o ușoară creștere, de cca. 3,6%. CEC Bank a continuat să susțină economia României, urmărind totodată îmbunătățirea indicatorilor de prudență bancară și eficientizarea fluxurilor operaționale.
La sfârșitul lui 2019, valoarea activului net al CEC Bank s-a ridicat la 32,9 miliarde lei. lei, în creștere cu 12% față de 2018. Banca a acordat credite noi în valoare de aproximativ 6 miliarde de lei, din care 1,7 miliarde de lei – credite pentru persoane fizice și 4,3 miliarde de lei – credite acordate companiilor și autorităților publice. Pe segmentul persoanelor fizice, portofoliul de credite noi a avut o distribuție echilibrată între creditele pentru locuințe și cele pentru consum. Numărul de creditele noi pentru locuințe din oferta proprie CEC Bank (2.240 credite noi) l-a depășit pe cel al împrumuturilor prin programul Prima Casă (1.790 credite noi), datorită condițiilor bune de dobândă practicate de Bancă. Pe segmentul companiilor, agricultura și industria au fost domeniile către care s-au orientat cele mai multe credite noi: peste 5.500 de finanțări pentru agricultură, în valoare de peste 1 miliard de lei și aproximativ 500 de credite noi pentru industrie, în valoare de peste 1 miliard de lei.
Soldul depozitelor a crescut la 27,8 miliarde lei în 2019 (+10,3%), creşterea fiind în principal generată de depozitele atrase de la clienții persoane fizice (+1.856,0 mil lei). Circa. 78% din totalul surselor atrase au fost în monedă naţională.
La sfârșitul lui 2019, indicatorul de solvabilitate al băncii s-a îmbunătățit și a ajuns la 23,1% (față de 17,3% în 2018), în condițiile în care banca a beneficiat de o majorare de capital de 940 de milioane de lei. Rata de profitabilitate a capitalurilor a fost de 12,57%, peste media din sistemul bancar (11,19%). Rata creditelor neperformante a scăzut de la 6% la 5%, fiind puțin peste media din sistemul bancar.
CEC Bank este instituția financiară care are cea mai lungă tradiție. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de 32,9 miliarde lei, la sfârșitul anului 2019.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și phone-banking (Tele CEC).
COMMENTS