CEC Bank a încheiat anul 2017 cu un profit brut de 222,7 mil. lei

CEC Bank a încheiat anul 2017 cu un profit brut de 222,7 mil. lei

CEC Bank a încheiat anul 2017 cu un profit brut de 222,7 mil. lei, înregistrând astfel cea mai bună performanţă financiară din ultimii zece ani, ca rezultat al îndeplinirii cu succes a strategiilor adoptate şi eforturilor susţinute depuse de echipa Băncii.
Valoarea netă a bilanţului la finele anului 2017 a fost de 31.651,2 mil. lei, mai mare cu 12% faţă de anul 2016. Rezultatul a avut la baza creşterea şoldului de depozite noi atrase de la clientela bancară şi nebancara, ceea ce a susţinut evoluţia pozitivă a activelor generate din activitatea de creditare. Acest fapt a determinat creşterea cotei de piaţă în funcţie de volumul activelor, de la 7,16% la finalul anului 2016, la 7,42% la finalul anului 2017, Banca menţinându-şi astfel poziţia în top 7 bănci din sistemul bancar românesc.
În anul 2017, portofoliul de credite în sold aferent clienţilor persoane juridice a crescut cu 9% faţă de anul 2016, în timp ce la nivelul sistemului bancar acest indicator a înregistrat o creştere de numai 3%. De asemenea, Banca şi-a majorat şi portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creştere cu 12% în anul 2017 faţă de anul precedent, comparativ cu sistemul bancar unde creşterea a fost de cca. 8%.
Creşterea reală a soldului total de credite a fost de 12%, dar aceasta a fost diminuată de operaţiunile din 2017 de reducere directă a valorii contabile brute a creditelor („write-off”), ajungând la 10%, comparativ cu valoarea de 6% înregistrată de sistemul bancar.
În ceea ce priveşte volumul de credite noi acordate în anul 2017, acesta a crescut faţă de anul 2016 cu 16%, în timp ce creşterea înregistrată de sistemul bancar a fost de numai 7%. Creşteri semnificative s-au înregistrat pe ambele segmente de clientela, respectiv 17% creştere CEC Bank vs. 8% sistem bancar pentru credite noi PJ şi 14% creştere CEC Bank vs. 7% sistem bancar pentru credite noi PF.
O imagine mai relevantă asupra creşterii soldului de credite şi a evoluţiei creditelor noi acordate de CEC Bank vs. sistem bancar este redată mai jos:

Activitatea de creditare a înregistrat însă un ritm de creştere mult mai intens decât imaginea pe care o oferă soldurile din bilanţ, întrucât creditele acordate clienţilor care activează în agricultură sunt acordate şi rambursate integral în cursul anului, iar unele dintre creditele aprobate în anul 2017 şi neutilizate până la finalul anului nu sunt reflectate în soldul bilanţier.
Continuând politica de susţinere a absorbţiei de Fonduri Europene, Bancă a finanţat până la sfârşitul anului 2017 un număr de 42.500 proiecte eligibile pentru accesarea acestor fonduri, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridică la peste 12.912 mil. lei.
Soldul depozitelor atrase de la clientela nebancara a înregistrat în anul 2017 o creştere cu 4% faţă de anul precedent, în condiţiile în care Banca deţine suficiente lichidităţi şi a aplicat o politică de temperare a atragerii acestor surse. Acest rezultat denotă, o dată în plus, că valorile fundamentale ale CEC Bank – încredere, onestitate, stabilitate – continuă să fie recunoscute şi apreciate în piaţa bancară.
Pe parcursul anului 2017, Banca a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a calităţii activelor. Astfel, rata expunerilor neperformante din credite şi avansuri a înregistrat la data de 31.12.2017 o scădere cu 2,84% faţă de nivelul înregistrat la data de 31.12.2016. Rata creditelor neperformante din împrumuturi şi avansuri acordate clienţilor persoane fizice, cu un nivel de 2,91% la data de 31.12.2017 (sub media înregistrată la nivelul sistemului bancar de 5,75%), reflectă o calitate ridicată a portofoliului de credite acordate persoanelor fizice, fiind în scădere cu 1,52% faţă de nivelul înregistrat la data de 31.12.2016. Tendinţa pozitivă privind calitatea portofoliului de credite se menţine şi în anul curent.
Nivelul ratei fondurilor proprii totale de 15,26% la data de 31.12.2017 reflectă o utilizare eficientă a capitalului. Din punct de vedere calitativ, fondurile proprii ale Băncii au fost constituite integral din fonduri proprii de nivel I de bază.
CEC Bank oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, continuând şi în 2017 să investească în servicii şi produse moderne, facilitate digital, pentru a oferi clienţilor accesibilitate şi convenienţă. Astfel, în anul 2017 Banca a înregistrat creşteri substanţiale în operaţiunile electronice şi digitale, cu 12% mai mult comparativ cu anul 2016. Clienţii băncii beneficiază de o reţea naţională de 1.217 ATM-uri şi 6.040 POS-uri, precum şi de servicii complete de Internet Banking, Mobile Banking şi Phone Banking. CEC Bank este banca din top 10 cu cea mai extinsă reţea teritorială, cu un număr de 1.022 de unităţi, din care 480 sunt situate în mediul rural, păstrându-şi şi după anii de criză poziţia de lider pe acest segment.
„Conform misiunii asumate, CEC Bank continua să susţină cu precădere IMM-urile, agricultură şi administraţiile publice locale. O atenţie deosebită este acordată cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri europene. Pentru anul 2018 ne-am propus o creştere a activităţii, în special în zona creditării, cu impact vizibil asupra creşterii eficienţei şi îmbunatăţirii indicatorilor prudentiali. La data de 30.04.2018, Bancă a obţinut un profit brut de 122,6 mil. lei, semnificativ mai mare faţă de obiectivele asumate pentru perioada ianuarie-aprilie 2018”, a declarat  Radu Graţian Gheţea, Preşedinte Director-General CEC Bank.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0