CEC Bank lansează o campanie promoţională până la 31.12.2017 aferenta creditelor de investiţii acordate în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă şi Programului naţional multianual de microindustrializare. Banca a fost selectată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat că Banca parteneră pentru distribuţia Alocaţiei Financiare Nerambursabile (AFN) în vederea implementării şi gestionarii fondurilor în cadrul celor două programe.
Clienţii care vor aplica pentru un credit de investiţii de la CEC Bank, în cadrul celor două programe, până la finalul anului 2017, vor beneficia de următoarele avantaje pe toată durata de derulare a creditului:
– dobânda fixă: 3,00%;
– comision de analiza: 0%;
– comision de gestiune: 0,5% din valoarea creditului, perceput la data efectuării primei trageri din credit;
– comision de rambursare anticipată: 0%;
– comision de acordare: 0,5% din valoarea creditului, perceput la data efectuării primei trageri din credit;
– termen de creditare: maximum 60 luni;
– perioada de graţie: 12 luni;
– garanţii: maxim 80% din valoarea creditului garantat de FNGCIMM; în completare, garantare cu bunurile achiziţionate în cadrul Programului.
Banca va acorda credite de investiţii firmelor beneficiare, reprezentând cota de finanţare rambursabilă, în lei, într-un procent de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri.
Pentru companiile care vor solicita credite începând cu anul 2018, dobânda fixă va fi de 4,49%/an, iar comisionul de analiza va reprezenta 0,5% din valoarea creditului.
Continuând politica Băncii de susţinere a segmentului IMM, Bancă a dezvoltat un produs de creditare complementar celui din oferta de parteneriat, respectiv Creditul de investiţii Programe guvernamentale dedicat finanţării parţiale sau integrale a alocaţiei financiare nerambursabile /ajutorului de stat aferent proiectelor de investiţii considerate cheltuieli eligibile şi/sau cheltuielilor neeligibile în cadrul Programelor.
„Prin misiunea asumată, CEC Bank urmăreşte cu precădere finanţarea IMM-urilor, a agriculturii şi a administraţiilor publice locale, Banca fiind un element activ în susţinerea programelor guvernamentale, implicându-se pe parcursul timpului în derularea unor programe precum: Programul pentru dezvoltarea abilitaţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare (START), Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microintreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri (SRL-D), Programul Mihail Kogălniceanu, Programul de garantare a creditelor pentru IMM sau Programul Romano-Elvețian şi de curând în Programul START-up NATION. Prin aceste oferte promoţionale continuăm sprijinul acordat segmentului IMM, lansând noi produse de finanţare avantajoase şi uşor de accesat.”, a declarat domnul Radu Grațian Ghețea, Preşedinte – Director General CEC Bank. Mai mult, prin intermediul celor 48 de Birouri de consiliere IMM-uri şi Fonduri Europene existente la nivelul reţelei teritoriale a Băncii, clienţii beneficiază de informare detaliată privind criteriile de eligibilitate, garanţiile solicitate s.a. în vederea alegerii produsului optim de finanţare şi a constituirii dosarului de credit.
COMMENTS