CEC Bank reduce dobânzile aplicate creditelor pentru clienţii persoane juridice şi pentru accesarea fondurilor europene

banci1Începând cu data de 1 martie 2013, CEC Bank vine în sprijinul clienţilor persoane juridice care au în derulare credite în lei şi valută sau care vor să contracteze astfel de credite, prin reducerea dobânzii Prime Rate (PR). Astfel, la creditele în lei, dobânda PR pentru persoanele juridice se reduce de la 7,90% p.a. la 7,65% p.a., iar pentru creditele în valută de la 6,50% p.a. la 6,25% p.a., în scădere cu 0,25%.

De asemenea, CEC Bank continua politica de susţinere a clienţilor persoane juridice în accesarea fondurilor europene, menţinând nivelul Prime Rate pentru Fonduri Europene (PR FE) mai redus decât nivelul standard al indicelui. În consecinţă, începând cu data de 1 martie 2013, noile valori ale PR FE sunt de 7,15% p.a. pentru creditele în lei şi de 5,65% p.a. pentru creditele în euro, în scădere cu 0,25% comparativ cu valorile anterioare. De noile procente de dobândă redusă beneficiază toţi clienţii persoane juridice care au credite în derulare, a căror dobânda este calculată în funcţie de indicele PR, respectiv PR FE, precum şi clienţii ce vor solicita astfel de credite începând cu data de 1 martie 2013.

“Prin reducerea dobânzilor la creditele destinate persoanelor juridice, CEC Bank confirma încă o dată implicarea activă în susţinerea clienţilor pentru diminuarea efortului rambursării angajamentelor lunare, precum şi a contractării de noi finanţări“, a declarat domnul Radu Gratian Ghetea, preşedintele CEC Bank.

CEC Bank anunţa totodată reducerea ratei dobânzilor bonificate la produsele de economisire în lei şi euro pentru clienţii persoane fizice şi doar în lei pentru clienţii persoane juridice.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0