OMNIASIG Vienna Insurance Group susține o comunicare transparentă în domeniul său de activitate, oferind periodic informații despre activitatea companiei, precum topul celor mai mari despăgubiri plătite pe principalele linii de produse. În primul semestru al anului, valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie a fost de peste 415 milioane lei. În topul celor mai mari despăgubiri plătite în prima jumătate a anului se evidențiază ca valoare cele din segmentul Property, iar principalele pagube înregistrate au fost din cauza incendiilor sau a avariilor la diferite utilaje tehnice.
Astfel, pe segmentul PROPERTY, în primul semestru din 2020, cea mai mare despăgubire plătită a fost generată de incendiul la o mansardă, provocat de un scurtcircuit, incident pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de aproape 2,4 milioane lei. Pe locul al doilea, ca urmare a unei avarii provocate de viituri la o microhidrocentrală, se află o despăgubire de aproape 1,8 milioane lei. A treia poziție în topul acestui segment este ocupată de o avarie la o autospecială, în urma unui incendiu, pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de 1,6 milioane lei.
În topul aferent liniei CASCO, cea mai mare despăgubire, în valoare de aproximativ 690.000 lei a fost plătită în urma unui accident în care conducătorul unui autocar a lovit un camion. Pe a doua poziție se află o despăgubire de 590.000 lei, achitată în cazul unei coliziuni în care o autoutilitară cu remorcă a fost lovită frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens. Cea de-a treia despăgubire în topul liniei CASCO este în valoare de 525.000 lei, fiind plătită în urma unui accident în care șoferul unui autoturism nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, fiind acroșat de un alt autovehicul.
Cei mai mulți dintre asigurații segmentului CASCO aleg să își repare autovehiculele avariate în unităţi reparatoare partenere OMNIASIG, având în vedere că OMNIASIG dispune de o rețea de aproximativ 700 de unități reparatoare partenere. Avantajul principal al realizării reparațiilor în cadrul unităților partenere este reprezentat de garanția calității, precum și de proceduri simplificate, cum ar fi decontarea costurilor, realizată direct între asigurător și service, fară implicarea financiară a asiguratului.
Pe linia asigurărilor RCA, cea mai mare despăgubire a fost în valoare de aproape 2,17 milioane lei, plătită în urma unui accident petrecut în Italia și soldat cu un deces, cauzat de neacordarea de prioritate. Pe locul al doilea se situează o despăgubire de peste 1,9 milioane lei pentru avarii cauzate la o locomotivă, după ce șoferul unui autocamion nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferată. A treia despăgubire, în valoare de aproximativ 885.000 lei, a fost plătită după ce o semiremorcă a luat foc în mers, în Germania, situație ce a implicat și cheltuieli de degajare a drumului.
OMNIASIG oferă posibilitatea de soluționare 100% digitală a unui dosar de daună pentru polițele CASCO și RCA. Pentru a putea realiza acest proces a fost necesară digitalizarea completă a procesului de întocmire și instrumentare a dosarului de daună, care poate fi realizat și de la distanță, fără ca asiguratul să fie nevoit să se deplaseze la punctele de constatare OMNIASIG.
Serviciul oferă și posibilitatea de a efectua constatarea video a unei daune, doar prin intermediul unui telefon. Întreg procesul poate fi parcurs în pași simpli și durează câteva minute, asiguratul economisind timp semnificativ în realizarea procesului de instrumentare a daunei. Pe tot parcursul procesului, clientul este asistat prin telefon de reprezentantul OMNIASIG. Etapele necesare întocmirii dosarului de daună sunt parcurse online și se atașează imagini cu zonele afectate ale autovehiculului. La final, asiguratul primește procesul verbal de constatare, îl semnează electronic direct pe ecranul telefonului și optează pentru varianta de despăgubire dorită.
Pe segmentul ASIGURĂRILOR DE LOCUINȚE, cea mai mare despăgubire a fost în valoare de 84.000 lei, sumă plătită în urma unui incendiu izbucnit într-o locuință, de la o mașină de gătit. Pe locul al doilea se află o despăgubire de 67.000 lei plătită pentru un incendiu la o locuință și anexele aferente, cauzat de un scurtcircuit. A treia despăgubire, în valoare de 32.000 lei, a fost plătită pentru acoperișul unei locuințe avariat de o furtună puternică.
Clienții OMNIASIG au la dispoziție două proceduri simplificate de instrumentare a daunelor pentru locuințe: autoconstatarea și plata rapidă a daunelor.
Facilitatea de plată rapidă a daunelor fără constatare (în valoare de până la 2.000 lei, pentru anumite riscuri, fără solicitare de documente), se adresează tuturor persoanelor fizice care au o poliță de asigurare facultativă a locuinței încheiată la OMNIASIG, permițându-le asiguraților să își poată face reparațiile în locuință în cel mai scurt timp posibil.
Pe segmentul aferent ASIGURĂRILOR DE CĂLĂTORIE, primele trei despăgubiri ca valoare au fost achitate pentru evenimente ce au avut loc în Statele Unite. Cea mai mare despăgubire, de aproximativ 165.000 lei, a fost achitată pentru cheltuielile de consult și analize amănunțite la departamentul de urgențe, în cazul unei stări de urgență medicală. Pe a doua poziție se află o despăgubire în valoare de 140.000 lei, sumă plătită pentru o fractura la care s-a intervenit chirurgical, în urma unui accident de bicicletă. Pe locul trei se clasează o despăgubire de 55.000 lei pentru proceduri, investigații și diagnosticul unei embolii pulmonare.
OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat a fost în primul semestru al acestui an de 89,18%.
COMMENTS