Chimcomplex, principalul producător și furnizor de substanțe chimice vitale din regiune, anunță rezultate financiare robuste pentru primul semestru al anului 2023, în pofida provocărilor economice majore.
Economia României a suferit o contractare semnificativă, cu o scădere de 39% în volume cantitative în primul semestru al anului 2023. Chimcomplex, situată la începutul lanțului economic național, raportează o cifră de afaceri cu 34% mai mică față de aceeași perioadă a anului precedent, urmând tendința generală a economiei.
Cu toate acestea, Chimcomplex a reușit să înregistreze un profit net de 49,65 milioane lei (aproximativ 10 milioane euro) în primul semestru al anului 2023, cu o cifră de afaceri de 790 milioane lei (160 milioane Euro). EBITDA a fost de 25 milioane de euro, cu o marjă de 15,6% din cifra de afaceri. Această performanță este cu atât mai notabilă cu cât a fost obținută în condițiile funcționării companiei la jumătate din capacitate.
Compania a depus eforturi considerabile pentru reducerea costurilor și eficientizarea operațiunilor în prima jumătate a anului 2023. Cheltuielile au scăzut semnificativ, reducerea fiind de 49% la utilități (energie electrică, gaze naturale, apă) și cu 45% la toate celelalte materii prime. Acest lucru a contribuit la obținerea unei marje a profitului operațional de 10%, în ciuda reducerii cifrei de afaceri.
În trimestrul 4 al anului trecut, Chimcomplex a implementat măsuri dintr-un pachet preventiv de criză pe patru niveluri care a însemnat printre altele un program de restructurare a 389 de posturi și oprirea temporară a unor instalații de producție. Aceste măsuri au avut un impact pozitiv asupra situației financiare a companiei, permițându-i să încheie primul semestru al anului 2023 pe profit.
“Chimcomplex, fiind o companie de mărime medie la nivelul Uniunii Europene, a reușit să se redreseze mai rapid decât jucătorii mari arătând o capacitate de adaptare solidă. În următorul semestru, vom lansa trei măsuri noi ce vor absorbi turbulențele generate de crizele multiple prin care trece economia României. Prognozăm o stagnare a economiei europene pentru următorul semestru, după care va urma o îmbunătățire a perspectivelor pentru piața chimică din Europa.” a declarat Ștefan Vuza, Președinte și CEO Chimcomplex.
Chimcomplex are prevăzută în strategie o dinamică accelerată pentru următorii 2 ani și o serie ambițioasă de investiții susținute prin programe finanțate de fonduri europene și PNRR. Strategia companiei se concentrează pe obiective concrete, inclusiv decarbonizarea, valorificarea energiei hidrogenului, dezvoltarea energiei verzi regenerabile și diversificarea producției.
De altfel, în primul semestru al anului 2023, Chimcomplex a continuat să investească în energia viitorului folosind experiența semnificativă obținută din operarea celor două centrale de cogenerare existente deja pe platforma Borzești. Investițiile realizate în prima jumătate a anului 2023 au inclus lucrările pentru finalizarea celei mai mari centrale de cogenerare de înaltă eficiență construită în România în ultimii 11 ani. Instalarea celui de-al treilea grup de cogenerare de 16.6 MW, a crescut capacitatea energetică la un total de 49.6 MWh, energie ce va putea fi folosită de întreaga platformă industrială Chimcomplex Rm. Vâlcea începând cu luna septembrie 2023.
Totodată s-au făcut progrese în construirea centralei de trigenerare, unică în Europa în industria chimică. Instalația va avea o capacitate energetică peste medie pentru o trigenerare, respectiv o producție de 8 MW energie electrică, 11 MW abur și 1 MW frig. Investiția se va pune în funcțiune, până la finalul anului 2023, pentru a raporta primele rezultate în 2024.
Aceste investiții vor contribui la eficientizarea producției și la creșterea sustenabilă a performanțelor financiare.
Revenirea consumului de produse chimice fabricate de către Chimcomplex va fi generată de revenirea industriei de confort (saltele, scaune, mobilier), industriei construcțiilor și electrocasnicelor, aluminei, celuloză și hârtie dar și de revenirea consumului de derivate de clor, în principal PVC și poliuretani.
În plan european toți jucătorii din industria chimică raportează rezultate în trend descrescător deoarece toate economiile Uniunii Europene s-au contractat în volume. Jucătorii mai mari au intrat în pierdere sau și-au închis operațiunile. Perspectivele rămân aceleași până când prețurile de pe piața energiei și a gazului nu vor scădea. În plus piața produselor chimice a fost afectată de volumele semnificative importate din zonele non-europene, în special din China și Orientul Mijlociu, o creștere cu până la 410%.
Chimcomplex demonstrează reziliență și abilitate de a se adapta într-un context economic complex. Performanțele financiare înregistrate în prima jumătate a anului 2023 reflectă angajamentul și eforturile continue ale echipei de management și ale angajaților de a rămâne concentrați pe creștere și rezultate pozitive pentru România.
COMMENTS