Chimcomplex se consolidează pe piața industriei chimice regionale și anunță creștere organică pentru primul semestru 2021

Chimcomplex se consolidează pe piața industriei chimice regionale și anunță creștere organică pentru primul semestru 2021

Primele 6 luni ale anului 2021 confirmă poziționarea Chimcomplex ca lider regional al industriei chimice, compania raportând un profit net de 282.6 milioane lei (57.7 milioane de Euro) cu o cifră de afaceri de 1.1 miliarde lei (233 milioane de Euro).

Vânzările pe piața externă, în cea mai mare pare adresate piețelor din Uniunea Europeană au reprezentat în semestrul I 2021 aproximativ 78% din totalul vânzărilor de produse. Ponderea cea mai mare din totalul vânzărilor interne și externe o au principalele produse ale companiei respectiv poliolii-polieterii și soda caustică. Poliolii sunt o clasă de substanțe chimice organice din care se fabrică poliuretanul, un produs chimic care se întâlnește peste tot: de la mobilier, mașini, izolație termică sustenabilă pentru clădiri până la turbine eoliene sau sateliți.

Rezultatele companiei au la bază:

  • Sustenabilitatea în operarea integrată a fluxurilor de producție din cele 2 platforme Onești și Rm. Vâlcea, ceea ce a permis fabricarea de volume record la principalele produse ale companiei.
  • Continuitatea derulării fluxurilor logistice asigurând stabilitatea lanțurilor de aprovizionare și de vânzare, care au permis procesarea unor volume totale de 637 mii tone, în creștere cu 28% față de aceeași perioadă a anului trecut.
  • Implementarea strategiei de vânzări a companiei axată pe agilitate și eficacitate în satisfacerea nevoilor clienților. Elemente care au permis recuperarea efectelor negative generate de pandemia Covid-19 și au generat o creștere a volumelor de vânzare cu peste 21% față de prima jumătate a anului 2020.
  • Continuarea investiților în eficiența energetică care au generat o reducere continuă a amprentei de carbon a companiei. Astfel, indicatorii specifici de emisii de CO2/ t producție fizică sau pe MWh energie consumată au scăzut cu aproximativ 4%, respectiv 35 % față de anul 2020.
  • Consolidarea portofoliului de polioli și hidrogen, cu impact major în procesul de decarbonare.

În aceste condiți, în primele 6 luni din acest an, Chimcomplex înregistrează un nivel consistent al EBITDA, respectiv 407 milioane lei (83 Milioane Euro și 36% din cifra de afaceri). Acest lucru a permis consolidarea poziției financiare a companiei și rambursarea a 52 de milioane de Euro din creditele contractate în decembrie 2018 pentru achiziționarea activelor Oltchim.

Chimcomplex a obținut rezultate foarte bune în prima jumătate a anului 2021. Toți indicatorii noștri operaționali și financiari au înregistrat o creștere remarcabilă. Aceste rezultate au fost posibile datorită capacității noastre de inovare și muncii depuse pentru a reveni cu putere pe piață. Vreau să le mulțumesc angajaților Chimcomplex pentru angajamentul și implicarea lor. Această forță colectivă ne-a permis să creștem performanța companiei din ce în ce mai mult„ a declarat Tivadar Runtag, CEO Chimcomplex.

Pentru a doua jumătate a anului 2021, compania estimează consolidarea rezultatelor pozitive de la 30 iunie 2021 și continuă implementarea strategiei Chimcomplex axată pe:

  • Accelerarea proceselor de digitalizare și dezvoltare a resurselor umane, elemente cheie în asigurarea dezvoltării companiei.
  • Implementarea proiectelor de investiții cu efect în reducerea amprentei de carbon și creșterea eficienței energetice: construcția unor capacități de cogenerare de înaltă eficiență gaz și hidrogen (putere instalată de 55 MWe 4 turbine); finalizarea noilor linii de producție de polioli care vor permite dublarea volumelor actuale și modernizarea instalațiilor de electroliză care vor consolida poziția de lider național al companiei în producția de hidrogen din apă.
  • Continuarea operării sustenabile a fluxurilor de producție din cele 2 platforme care să permită menținerea actualului trend al volumelor de vânzare.
  • Demararea proiectelor de chimie verde prin care să deschidem un nou segment, cu produse verzi în portofoliul companiei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0