Cifre record la CSALB în luna octombrie

Cifre record la CSALB în luna octombrie

Luna octombrie este cea mai bună lună de la înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, din punctul de vedere al cererilor și al dosarelor constituite, adică acceptate de comercianți pentru a fi rezolvate la CSALB. Activitatea Centrului s-a dublat în luna octombrie față de media primelor 9 luni ale anului 2017. Sunt 120 de dosare soluționate sau aflate în curs de soluționare la Centrul SAL Bancar și peste 50 de cereri în faza de filtru. Și, pentru prima dată, cele peste 170 de solicitări depășesc numărul cererilor clasate.

La 30.09.2017 (primele 9 luni din 2017) erau:

  • 73 de dosare;

  • 47 în faza de filtru (verificarea documentelor);

  • 147 clasate.

La 31.10.2017 avem:

  • 120 dosare;

  • 54 în faza de filtru;

  • 164 clasate.

În ultimele patru săptămâni, la CSALB au fost înregistrate 47 de dosare noi. Cu alte cuvinte, în luna octombrie au fost formate 65% din numărul de dosare gestionate în primele 9 luni. De asemenea, și numărul de cereri este în creștere puternică. În medie, în primele nouă luni din 2017, la CSALB s-au primit 7 cereri pe săptămână. În luna octombrie au ajuns, în medie, 17 cereri pe săptămână. 72% dintre cereri vin pe e-mail, 15% la sediu și 13% prin poștă.

După 2 ani de zile de la înființarea Centrului, iată că interesul și nivelul de conștientizare ale consumatorilor și comercianților față de CSALB cresc. E un proces care durează, ne așteptam să fie așa, acela de schimbare a mentalității cu privire la rezolvarea amiabilă a diferendelor. Acum, atât clienții, cât și băncile sau IFN-urile se îndreaptă tot mai mult spre Centrul SAL Bancar, un organism european care le poate rezolva litigiile amiabil, fără să se mai ajungă în instanță, convenabil pentru ambele părți, cu costuri minime pentru comercianți și gratuit pentru consumatori”, a declarat Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Trendul pozitiv de soluționare amiabilă a litigiilor cu băncile și IFN-urile este evidențiat și de numărul de dosare acceptate de comercianți: de la 2 dosare acceptate, în medie, pe săptămână, în primele 9 luni ale anului, la 12 pe săptămână, în luna octombrie a acestui an.

Cererile consumatorilor se înscriu în următoarea tipologie de solicitări:

  • eliminarea și restituirea comisionului de risc/administrare perceput pentru un credit;

  • rescadențarea/reeșalonarea creditului cu diminuarea ratei lunare;

  • scăderea dobânzii și restituirea sumei ce a rezultat din mărirea marjei dobânzilor în mod excesiv, în accepțiunea consumatorilor;

  • reducerea marjei dobânzii, reducerea soldului și conversia creditelor din CHF în LEI;

  • eliminarea unor clauze calificate de către consumatori ca fiind abuzive, privind aplicarea de dobânzi penalizatoare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0