O afacere solidă se dezvoltă în mod gradual, pe termen lung, și nu prin câștiguri obținute rapid, consideră Ciprian Grădinariu, Country Manager Solina România, unul dintre cei mai mari producători locali de ingrediente alimentare şi condimente. Compania a reușit recent să se reinventeze, inaugurând o nouă facilitate de producție, sub numele Solina Phoenix, în locul fabricii din Alba-Iulia, distrusă de un incendiu în 2019.
„Nu credem în focuri de paie, nu credem în business făcut peste noapte sau în câștiguri imediate, pentru că acestea în general știm că nu țin mult timp. Credem în dezvoltarea pas cu pas, etapă cu etapă, având în vedere dezvoltarea organică și rezultatele eficace și eficiente a ceea ce facem noi”, a declarat Ciprian Grădinariu în cadrul celui de-al treilea episod din sezonul doi al emisiunii „Afaceri pentru Viitor”, dedicat IMM-urilor și susținut de ING.
Proiectul a fost demarat anul trecut de Ambasada Sustenabilității din România pentru a aduce față în față cei mai importanți lideri ai mediului de afaceri și cele mai importante teme privind dezvoltarea sustenabilă.
Ciprian Grădinariu afirmă că sustenabilitatea presupune o înțelegere completă a tuturor factorilor implicați în dezvoltarea unei afaceri. „Trebuie să înțelegem sustenabilitatea din perspectivă holistică. Adică, de fapt, ce înseamnă ea din toate punctele de vedere, nu doar în relația cu mediul, ci și în relația cu oamenii, în relația cu partenerii de afaceri, și până la urmă, chiar țintind spre dezvoltarea de produse și servicii. Cum ne dezvoltăm business-ul și cum dezvoltăm aceste produse și servicii, pe ce ne focusăm în momentul în care vrem să fim sustenabili”, adaugă executivul.
Solina a dezvoltat deja o strategie privind atingerea obiectivelor de sustenabilitate, cu ținta clară de a ajunge la un scor de 75% la nivel de companie, până în 2023. Mai mult, la nivelul grupului Solina există un manager al sustenabilității, iar la nivel local există cel puțin un ambasador al sustenabilității.
COMMENTS