Clasa politică e oglinda oricărei societăţi

Interviu cu deputat Remus Borza

O reformă reală a statului şi implicit a clasei politice se va produce doar atunci când vom accepta că şi noi cei vreo 20 de milioane de cetăţeni avem o problemă, când ne-o vom recunoaşte şi asuma, consideră deputatul Remus Borza.

Ne apropiem de momentul la care sărbătorim 100 de ani de la făurirea României mari. Se apropie România actuală de cea la care visau cei care şi-au jertfit viaţa pentru a clădi această ţară?

Nu se apropie nici de ceea ce ne-am dori noi! Avem nevoie de reforme, începând cu clasa politică. Iar un sistem nu poate fi reformat decât din interior. Se simte nevoia unor schim­bări, pornind chiar de la Constituţie. Parla­men­tul are menirea de a legifera, de o ma­nieră vizionară şi asumată, care sunt atribuţiile, com­petenţele şi prerogativele fiecărei puteri, auto­rităţi sau institutii a statului. Parlamentul trebuie să elaboreze legislaţia primară pentru reforma marilor sisteme publice: administraţie, sănătate, învăţământ, infrastructură, asistenţă socială. Dar înainte de a-i reforma pe alţii, Parlamentul trebuie să înceapă cu propria lui reforma. Trebuie să punem în operă rezultatul referendumului din 2009. Un Parlament uni­cameral cu 300 de parlamentari şi nu cu 464 cât sunt în prezent. O mai bună definire a com­pe­tenţelor celor două Camere în procesul legis­lativ, pentru a nu tergiversa şi obstrucţiona procesul legislativ. Din punctul meu de vedere, un Parlament unicameral ar fi mult mai eficient. De regulă, bicameralismul este specific statelor federale. Or România este stat unitar. O altă prioritate o reprezintă stabilitatea legii în timp prin responsabilizarea corpului legislativ. Avem un repertoriu legislativ de vreo 136.000 acte normative, din care doar 1.925 acte emise în perioada 1864-1989. Cu alte cuvinte, în 28 de ani de democraţie originală, am dat de 70 de ori mai multe acte normative decât în cei 125 de ani scurşi de la reformele lui Cuza până la Revoluţia română. Nu numai că avem multă maculatură legislativă, dar simţim nevoia să mo­dificăm o lege şi de 2-3 ori pe an. Ceea ce decredibilizează procesul legislativ şi Parla­mentul. 99% din parlamentari votează 99 % din proiectele de lege în necunoştinţă de cauză.

Cum apreciaţi starea actuală a economiei României?

Statisticile arată că guvernul actual îşi face bine treaba. Avem o creştere a PIB, în trimestrul III, cu 8,6% mai mare decât în trimestrul III al anu­lui 2016. Legea bugetului de stat e fun­damentată pe un PIB previzionat de 815 mili­arde lei, majorat prin rectificarea bugetară din septembrie la 837 miliarde lei şi din nou, majorat la 842 miliarde lei prin rectificarea din noiembrie. Altfel spus, faţă de anul 2016, avem o creştere a PIB de 84 miliarde. În primele 9 luni s-au creat peste 170.000 noi locuri de mun­că,  rata şomajului a coborât la 4,1%. Faţă de pro­iecţia de 5,2 % pe care s-a fundamentat bugetul de stat, Guvernul estimează pentru anul 2017, o creştere economică de 6,1%, de trei ori mai mare decât media înregistrată la nivel european.

Poate fi sustenabilă această creştere economică, pe termen lung şi mediu, având în vedere măsurile fiscale luate de Guvern în această toamnă târzie?

Fiscalitatea din România este una mai mult decât rezonabilă. TVA de 19% anul acesta şi 18% din 2019 (25% în Danemarca, 24% în Gre­cia, 27% în Ungaria, 22% în Italia, 23% Polo­nia sau Portugalia), impozit pe profit de 16% (media europeană este de 25% iar la nivel global, 27%). De asemenea, impozitul pe venit în România este 16%, în timp ce în multe ţări europene depăşeşte 50%. Şi să nu uităm că prin Ordo­nanţa 79/2017, impozitul pe venit se re­duce la 10%, ajungând cel mai mic din Europa! Pentru a avea sustenabilitate, trebuie să corelăm creşterea salariilor cu creşterea productivităţii. Avem un gap mare de recuperat: producti­vi­tatea muncii în România este de 15.000 euro / salariat faţă de o medie europeană de 50.000 euro / salariat! Din păcate, deşi avem o fisca­litate rezonabilă, bugetul de stat suferă. Avem cel mai mic nivel de colectare a veniturilor bugetare, sub 30% din PIB. Avem o evaziune fiscală de 17 miliarde euro. Multinaţionalele, prin tot felul de optimizări fiscale, mai scot şi ele din ţară între 8 şi 10 miliarde euro anual. Dacă toţi banii ăştia s-ar strânge în vistieria ţării, n-am mai avea probleme nici de deficite şi nici n-am mai fi nevoiţi să ne împrumutăm excesiv, plătind doar pe dobânzi 2,5 miliarde euro anual la soldul datoriei externe.

Nu credeţi că ar fi necesar un sistem fiscal mai simplu, mai predictibil pe termen lung?

Am propus, în ultimii 5 ani, o simplificare a politicii fiscale, cu o cotă unică de 18% – im­po­zit pe profit, 18% TVA, 18% impozit pe venit. Am avea o liniaritate, debirocratizare, sim­plificare şi uniformizare a fiscalităţii. Am reduce şi eterna evaziune fiscală. Nu trebuie să uităm că România se confruntă cu cea mai mare eva­ziune dintre toate ţările membre ale UE. Vorbim de 17 miliarde de euro, adică 31% din bugetul României.

Am propus, inspirându-mă din legislaţia italiană, să se asimileze evaziunea fiscală şi spălarea banilor cu crima organizată şi implicit să existe o majorare a pedepselor, de la un mimim de 10 ani până spre un maxim de 20 ani închisoare şi o confiscare extinsă a averii. Înăs­prirea legislaţiei ar fi de natură să inducă un com­portament mai responsabil în rândul con­tribuabililor. În România, toată lumea fură bu­getul de stat. Şi cei cu gulere albe şi cei cu gulere negre.

E paradoxal ca, la un PIB din ce în ce mai mare, să colectezi din ce în ce mai puţin. Anul trecut, am avut un PIB de 758 de miliarde de lei şi am colectat cu vreo 11 miliarde de lei mai pu­ţin decât a colectat Gelu Diaconu (n.r. fostul şef al ANAF) în 2015, la un PIB de doar 710 mili­arde de lei. Anul acesta, bugetul este construit pe un PIB de 815 miliarde de lei, iar la recti­fi­carea din noiembrie s-a majorat la 842 miliarde de lei. La un PIB cu 80 de miliarde de lei mai mare decât anul trecut, nu poţi să colectezi pro­cen­tual mai puţin. Înseamnă că ai o problemă.

Mulţi spun că, în prag de centenar, repetăm greşelile ce ne-au împins în criză. Şi, nu este exclus să avem din nou probleme, începând cu o explozie a deficitului bugetar în 2018…

O guvernare responsabilă, în perioadele de creş­tere economică, trebuie să realizeze exce­dente bugetare, nu deficite. Ţara noastră a tre­cut prin mai multe crize, dar se pare că nu învăţăm nimic din greşelile  trecutului, şi le re­pe­tăm cu aceeaşi inconştienţă. România are un potenţial de PIB de 800 miliarde de euro şi nu de 185 de miliarde de euro, cât are în prezent. În 2018, anul Centenarului, vom atinge 200 de mili­arde de euro, dar este o cifră departe de potenţialul nostru. 

Aşa cum vă spuneam şi într-un interviu anterior, suntem o ţară binecuvântată cu multe resurse, dar, din păcate, noi ne comportăm ca o ţară bananieră, facem export de resurse primare, minereuri, cherestea, în loc să facem export de mobilă, echipamente şi maşini cu un înalt grad de prelucrare. Ne-am bătut joc de resursele ţării. Războaiele secolului 21 se duc pe resurse de hrană şi minerale.

Aţi pomenit de securitatea energetică: este posibil ca România să aibă independenţă energetică pe termen lung?

Sectorul energetic, de departe, este cel mai dinamic şi important domeniu de activitate din economia românească. Peste 8% în cifra de afa­ceri a României  o deţin activităţile de producţie şi furnizare de energie şi extracţia petrolului şi gazelor. Un business de peste 120 miliarde lei! Energia pune în mişcare industria. Energia asi­gură confort şi acces la tehnologie populaţiei. Sun­tem al treilea stat din Europa în ceea ce priveşte independenţa energetică, cu o depen­denţă de doar 17% faţă de importuri. Raportat la populaţie, consum şi dependenţa de impor­turi, România are o poziţie net superioară, com­parativ cu orice ţară  din Europa.

Un alt capitol la care stăm foarte bine, este cel legat de ponderea energiei regenerabile în producţia naţională de electricitate, respectiv de 42%, din care 30% reprezintă energia hidro, 11% eolian şi 2% fotovoltaic. România este una dintre puţinele ţări din lume care exploatează toate sursele primare de energie: apă, cărbune, hidrocarburi, eolian, nuclear, solar, biomasă.

Poate fi lovit sectorul energetic de numirea unor oameni fără expertiză în conducerea companiilor de profil sau de rapacitatea statului care le ia 90% din profit?

Avem de-a face cu o maximă ipocrizie a statului. Unii demnitari se plâng că a explodat pre­ţul energiei electrice şi a gazelor, din cauza liberalizării şi dereglementării acestor pieţe. Dar, în fond, cine a câştigat? Statul, care ia cu ambele mâini dividendele companiilor din sub­ordine, după ce acestea au făcut profituri isto­rice ca urmare a liberalizării pieţelor. Bani toc­mai buni pentru a acoperi deficitele şi găurile din buget.

Pe de o parte acuzi companiile de stat că nu au făcut investiţii, pe de altă parte le iei toţi banii, inclusiv cei de investiţii. Asta a fost iar un bun pretext de a demite nişte echipe mana­ge­riale care au performat, pentru a aduce la cârma acestor societăţi nişte băieţi care s-au evidenţiat în câmpul muncii, adică la lipit afişe pentru partidele de guvernământ.

Cred că era mai echitabil dacă statul lua doar 50% dividende şi lăsa 50% din profit companiilor cu care să-şi finanţeze investiţiile în capacităţi noi de producţie, în modernizarea actualelor capacităţi de transport şi distribuţie.

Cum şi când poate avea România o soartă mai bună?

Când vom renunţa să promovăm nonva­loarea, grotescul, promiscuitatea, circul, facilul şi delaţiunea, când vom promova în spaţiul pu­blic pe acei români care inspiră şi motivează, care dau sens şi substanţă vieţii, care generează per­formanţă şi plus valoare, acceptându-i şi re­cunoscându-i ca modele aspiraţionale pentru copiii noştri, atunci România va avea viitor. Când vom termina cu formele de discriminare dintre privat şi public,dintre capitalul românesc şi capitalul străin, dintre firmele româneşti şi cele străine, dintre femeie şi bărbat, tânăr şi adult, când vom înlocui mediocritatea cu meritocraţia, atunci vom deveni o naţiune puternică şi prosperă!