Clienții CEC Bank pot plăti de astăzi cu telefonul prin CEC Pay

Clienții CEC Bank pot plăti de astăzi cu telefonul prin CEC Pay

CEC Bank lansează CEC Pay, aplicația Android prin care clienții băncii pot plăti contactless, utilizând tehnologia NFC (Near Field Communication – comunicare in camp apropiat), direct cu telefonul la comercianți.

CEC Pay funcționează doar prin conectarea cardurilor Visa CEC Bank și permite inclusiv transferuri rapide de bani atât către alți utilizatori de CEC Pay, cât și către carduri emise de alte bănci din România. Utilizatorul CEC Pay poate să își personalizeze experiența de plată și să își securizeze tranzacțiile, direct din aplicație, prin activarea opțiunii de autorizare tranzacții în cazul unor plăți cu o anumită valoare sau în cazul mai multor tranzacții consecutive.

Tehnologia și nevoile clienților noștri evoluează, de aceea plățile mobile sunt una dintre prioritățile noastre și am început cu CEC Pay întrucât peste 80% din portofoliul nostru de clienți sunt utilizatori ai sistemului de operare Android. Urmează ca în prima parte a acestui an să lansăm și o soluție de plată similară pentru utilizatorii de sistem iOS. Suntem foarte atenți la tot ce se întâmplă la nivel de tehnologii noi și soluții inteligente de plată și transfer bani. Banking-ul până la urmă trebuie să fie la fel de simplu și accesibil ca orice altă experiență online”, a spus Bogdan Neacșu, Director General – Președinte CEC Bank.

Pentru a putea plăti cu telefonul, utilizatorii CEC Pay au de urmat trei pasi simpli: descarcă aplicația din Google Play Store, adăugă cardurile Visa, de debit sau de credit, de persoană fizică sau juridică, și pot incepe cumpărăturile.

Serviciul CEC Pay este gratuit, iar plățile cu telefonul mobil sunt realizate fără taxe sau comisioane. Clienții pot consulta ghidul de utilizare CEC Pay la adresa www.cec.ro

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0