CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului pentru “Investiția Anului” în cadrul Property Forum Awards 2024

CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului pentru “Investiția Anului” în cadrul Property Forum Awards 2024

CMS anunță implicarea în proiectul câștigător al premiului pentru „Investiția Anului” în cadrul Property Forum Awards 2024. CMS a primit această recunoaștere ca urmare a rolului său în asistarea L&C Properties, parte a M Core, cu privire la achiziția a 25 de parcuri de retail în România, de la Mitiska REIM.

Property Forum premiază proiectele excepționale, tranzacțiile semnificative și persoanele care sunt o sursă de inspirație pe piața românească, câștigătorii fiind aleși de un juriu de experți imobiliari.

O echipă multidisciplinară CMS, coordonată de partenerii Horea Popescu și Roxana Frățilă, a asistat L&C Properties în această tranzacție strategică, ce marchează intrarea pe piața din România pentru M Core și totodată cea mai mare investiție a acestora până la data curentă.

Managing Partner al CMS România și Head of CEE Corporate M&A, Horea Popescu, declară: „Suntem încântați că facem parte din echipa câștigătoare a acestui premiu. Această tranzacție a fost semnificativă nu doar din punct de vedere al volumului, ci și a gradului ridicat de complexitate, cu numeroase active în diverse locații, și multe luni de pregătire și negocieri în ritm alert. Mulțumesc echipei CMS pentru dedicare și pentru munca depusă, și clientului pentru încrederea acordată, care au condus la încheierea cu succes a acestei tranzacții importante atât pentru clientul nostru, cât și pentru piața din România.” 

Partener și Head of Real Estate & Construction la CMS România, Roxana Frățilă, adaugă: „Suntem onorați să primim acest premiu ca recunoaștere a  rolului nostru în cea mai mare tranzacție semnată în sectorul de retail al pieței imobiliare românești . Viziunea noastră locală de ansamblu, combinată cu experiența în domeniu câștigată în numeroase proiecte în regiune, ne plasează într-o poziție unică pentru a oferi consultanță în tranzacții mari de portofoliu care necesită ultra-specializare și desfășurări semnificative de forțe într-o perioadă scurtă de timp.”

Despre CMS

Înființată în anul 1999, CMS este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu 84 de birouri în 47 de țări din întreaga lume și peste 5.800 de avocați, CMS deține o experiență îndelungată atât în domeniul consultanței în jurisdicțiile sale locale, cât și internaționale. Având în portofoliu mari companii multinaționale cât și companii cu capital mediu și start-up-uri, CMS oferă rigoarea tehnică, asistență juridică strategică și parteneriat pe termen lung pentru a menține fiecare client în poziția de lider al domeniului în care acesta activează.

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0