Coletăria.ro deschide la Oradea primul hub din vestul țării și facilitează expedierea mai rapidă a coletelor atât pe plan local, cât și din UE către România

Coletăria.ro deschide la Oradea primul hub din vestul țării și facilitează expedierea mai rapidă a coletelor atât pe plan local, cât și din UE către România

  • Coletăria.ro investește 50.000 de euro în noul depozit amplasat în apropierea vămii Borș, la granița cu Ungaria
  • Expedierile România-Ungaria au un timp de livrare de 24 de ore
  • Coletăria.ro își majorează capacitatea de procesare a coletelor în România la peste 20.000 de colete pe zi

Coletăria.ro, expert în expedierea și livrarea coletelor, parte a grupului Packeta, cu cea mai mare rețea de puncte pick-up din Europa Centrală și de Est, investește 50.000 de euro într-un nou depozit în România, ca parte a strategiei de extindere la nivel național. Situat în Oradea, în apropierea vămii Borș, este al doilea depozit din România al Coletăria.ro, deschis la doar 3 luni după inaugurarea primului depozit din București, în cartierul Militari, foarte aproape de ieșirea pe A1.

„Depozitul, cu o suprafață de aproximativ 750 de metri pătrați, a fost deschis strategic la granița cu Ungaria, pentru a facilita magazinelor online din UE transmiterea rapidă a coletelor în România. Totodată este un hub foarte important pentru magazinele online din vestul României, care pot trimite mai rapid coletele atât în țară, cât și în afară”, spune Alexandr Jeleascov CEO Coltăria.ro, menționând că deschiderea noului depozit în Oradea a fost făcută și în contextul proximității de Budapesta, locul unde se află unul dintre cele mai importante hub-uri ale Packeta Group.

Deschiderea noului depozit permite Coletăria.ro să creeze noi rute pentru trimiterea coletelor, să îmbunătățească timpii de livrare în România și să reducă perioada de livrare în străinătate cu până la o zi – în Ungaria, spre exemplu, coletele trimise din România urmând să ajungă în 24 de ore.

„Deschiderea noului depozit va facilita reducerea timpului de livrare al magazinelor online atât în România, cât și către țările din UE, plus Ucraina, Marea Britanie, Federația Rusă și SUA. Totodată, pentru a continua îmbunătățirea timpilor de livrare, vom introduce și două noi rute zilnice de transport: București – Ruse (Bulgaria) și București – Salonic (Grecia)”, mai spune Alexandr Jeleascov.

Prin deschiderea noului depozit, Coletăria.ro își majorează capacitatea de procesare a coletelor la peste 20.000 de colete pe zi, în depozitul din Oradea putând fi procesate zilnic până la 7.000 de colete, și extinde echipa cu 6 noi angajați, urmând ca, până la finalul anului, să fie angajate încă 10 persoane.

Coletăria.ro este expert în expedierea și livrarea coletelor și parte a grupului Packeta, cu cea mai mare rețea de puncte pick-up din Europa Centrală și de Est. Compania a intrat pe piața din România în urmă cu doi ani și oferă magazinelor online o soluție ieftină și eficientă de a transporta colete. Până în prezent, grupul Packeta a transportat mai mult de 20 de milioane de colete, datorită colaborării cu peste 28.000 de magazine online și selleri și operează peste 4.200 de puncte pick-up în Europa Centrală și de Est. Pe lângă soluția alternativă de livrare în punctele de pick-up, Coletăria.ro este și o platformă logistică și oferă magazinelor online și soluția clasică de livrare a coletelor la domiciliu. Magazinele online își pot expedia coletele nu numai la nivel național, ci și la nivel internațional, în toate cele 27 de țări din Uniunea Europeană, plus Marea Britanie, Ucraina și Federația Rusă.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0