Comerțul UE cu Republica Moldova devine mai simplu și mai puțin costisitor, datorită statutului de operator economic autorizat (AEO)

Comerțul UE cu Republica Moldova devine mai simplu și mai puțin costisitor, datorită statutului de operator economic autorizat (AEO)

Florin Neagoe (foto), Manager – Vamă și comerț internațional,

Alina Niculescu, Senior Consultant – Vamă și comerț internațional, PwC România

De la 1 noiembrie 2022, Uniunea Europeană și Republica Moldova își recunosc reciproc statutul de Operator Economic Autorizat (AEO), facilitând astfel schimburile comerciale între cele două teritorii. 

Astfel, Republica Moldova se alătură unui grup important de țări cu care UE a încheiat un astfel de acord de recunoaștere mutuală în domeniul AEO, cum ar fi: SUA, China, Japonia, UK sau Elveția. De notat că UE este cel mai mare partener comercial al Moldovei, reprezentând 52,2% din comerțul său total. Exporturile UE către Moldova s-au ridicat la 3,8 miliarde euro în 2021.

Prin deținerea unei autorizații AEO, atât operatorii economici din Uniunea Europeană, cât și cei din Republica Moldova care efectuează operațiuni de vamale de import-export între aceste teritorii, vor beneficia de o serie de avantaje, cum ar fi: prioritate la controlul vamal și la vămuirea mărfurilor sau un număr mai redus al controalelor, dat fiind că autoritățile vamale vor considera operatorul economic autorizat AEO drept un partener de încredere. 

Toate acestea se traduc în reducere de costuri și timp în activitatea comercială a operatorilor economici implicați în schimburi comerciale de mărfuri între cele două teritorii, facilități atractive/vizate de mediul de afaceri în contextul economic dificil din ultima perioadă. 

Foarte important este, însă, tipul de autorizație ce trebuie deținută de operatorii economici și anume autorizația pentru securitate și siguranță acordată în UE (AEOS), respectiv autorizarea AEO pentru securitate și siguranță și autorizarea mixtă AEO Simplificări vamale/Securitate și siguranță acordată în Republica Moldova (AEOC/AEOS). 

Această autorizație se obține de la autoritățile vamale ale fiecărui stat membru UE sau ale Republicii Moldova, în funcție de sediul social al operatorului economic. 

Pentru obținerea autorizației, operatorii economici trebuie să îndeplinească o serie de criterii, cum ar fi: absența unei încălcări grave sau a unor încălcări repetate în domeniul vamal/fiscal, nivel ridicat de control al operațiunilor și fluxului mărfurilor printr-o serie de proceduri stabilite la nivel de companie, solvabilitate/bonitate financiară și dovedirea implementării unor standarde de securitate și siguranță adecvate. 

Recomandăm astfel operatorilor economici din UE (inclusiv România), cât și din Republica Moldova care sunt implicați în activități comerciale cu mărfuri între aceste teritorii să se prevaleze de această oportunitate și să beneficieze de toate avantajele aduse de acest acord de recunoaștere mutuală încheiat între UE și Moldova.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0