Comisarul european Pierre Moscovici a prezentat pe scurt prognozele de primăvară ale Comisiei Europene. Iată cum se văd 2015 (prin prisma rezultatelor preliminare) şi respectiv 2016-2017 (ca proiecţii) prin ochii analiştilor de la Bruxelles.
PIB
În 2015 se preconizează că cifrele finale vor consfinţi o creştere economică de 1,7% per eurozonă şi 2% la nivel de UE. Top 5 la nivelul Uniunii Europene cuprinde, în ordine, Irlanda, 7,8%, Malta, 6,3%, Luxemburg, 4,8%, Cehia, 4,2% şi România, 3,8%. Singura ţară europenă în recesiune rămâne Grecia, -0,2%. Pentru 2016, în viziune CE premianţii vor fi Irlanda, 4,9%, România, 4,2%, Malta, 4,1% şi Polonia, 3,7%. Per regiune, anul curent poate aduce o creştere de PIB de 1,8% (1,6% eurozona). În coada plutonului va fi tot Grecia, -0,3%, Finlanda, 0,7% şi Italia, 1,1%.
Pentru 2017 lucrurile tind să fie văzute în aceeaşi monotonie: creştere economică în UE de 1,9% (1,8% eurozona) cu premianţi Luxemburg, 3,9%, Irlanda şi România, 3,7% şi Polonia, 3,6%. Repetenţii vor fi Finlanda, 0,7% şi Italia, 1,6%.
Superputerile economice nu vor performa atât de bine: Germania- 1,4%-2015, 1,2%-2016, 1,6%-2017, Franţa, 1,2%-2015, 1,3%-2016 şi 1,7%-2017. Marea Britanie, în prag de Brexit, în condiţii normale stă ceva mai bine 2,3%-2015, 1,8%-2016 şi 1,9%-2017.
Inflaţie
Fenomenul deflaţiei va mai bântui prin Europa şi în anul curent, pentru ca inflaţia să revină în 2017. Comisia Europeană vede la final de raportări inflaţie zero atât pentru UE cât şi pentru eurozonă în 2015. Cele mai mari rate ale inflaţiei anul trecut le-am avut în Austria, 0,8%, Suedia, 0,7% şi Belgia, 0,6%. 11 state din cele 28 au închis anul cu deflaţie. Cele mai mari scăderi egneralizate de preţuri le-au avut Slovenia, -0,8%, Polonia, -0,7% şi Spania, -0,6%.
În 2016 lucrurile nu se vor schimba prea mult: 0,3% inflaţie în UE (0,2% în eurozonă). Cele mai mari creşteri d epreţuri vor fi în Belgia, 1,7%, Austria, 0,9% şi Suedia, 0,9%. Nouă state vor marca şi în acest an deflaţie, cele mai lovite fiind Bulgaria, -0,7%, Croaţia şi România, -06%.
2017 pare a reaprinde rugul inflaţionist: 1,5% la nivel de UE (1,4% eurozona). Cele mai mari flăcări se vor vedea în Estonia, 2,9%, România, 2,5% şi Ungaria, 2,3%. Nicio ţară europeană nu va mai fi în deflaţie, iar cele mai mici scăderi de preţuri le vom nota în dreptul Greciei, 0,6%, Croaţiei, 0,7% şi Bulgariei, 0,9%.
Cum stau marile puteri? Germania: 0,1%-2015, 0,3%-2016 şi 1,3%-2017, Franţa: 0,1%-2015, 0,1%-2016 şi 1%-2017 iar Marea Britanie: 0%-2015, 0,8%-2016 şi 1,6%-2017.
Şomajul
Grecia şi Spania vor continua să se lupte cu spectrul şomajului în timp ce Germania, chiar şi după valul primit de refugiaţi, se menţine în topul statelor cu şomaj mic (posibilă bătaie de cap pentru angajatori). La nivel de UE, rata şomajului se va situa pe un trend uşor descendent: dacă pentru 2015 cifrele nedefinitive arată 10,9% (9,4% eurozona), în 2016 se estimează 10,3% (8,9% eurozona) iar pentru 2017- 9,9% (8,5% eurozona). Cele mai mari rate ale şomajului în 2015 au fost în Grecia, 24,9%, Spania, 22,1%, Croaţia, 16,3% şi Cipru, 15,1%. Cel mai bine la acest indicator au stat Germania, 4,6%, Cehia, 5,1% şi Marea Britanie, 5,3%.
Pentru anul curent se estimează niveluri mari tot pentru Grecia, 24,7%, spania, 20% şi Croaţia, 15,5%, celel trei monopolizând podiumul şi pentru 2017: Grecia, 23,6%, Spania, 18,1% şi Croaţia, 14,7%. Performerii în 2016 şi 2017 vor fi Cehia, 4,5%, Germania, 4,6%, Marea Britanie, 5% şi Malta, 5,1% respectiv Cehia, 4,4%, Germania, 4,7%, Marea Britanie, 4,9% şi Malta, 5,1%.
Contul curent
În ceea ce priveşte contul curent, situaţia e similară pentru toţi cei trei ani luaţi în analiză: 19 state vor avea excedent iar 9 deficit. La nivel general, deficitul de cont curent în UE a fost în 2015 de 3,6% (2% eurozona) şi se va menţine pe acest palier: 3,7% în 2016 (2,2% eurozona) respectiv 3,6% în 2017 (2,1% eurozona).
În 2015 excedente notabile au avut Malta, 9,9%, Olanda, 9,2%, Germania, 8,8% şi Danemarca, 7%. La capitolul deficite Marea Britanie deţine recordul, -5,2%, fiind urmatăp de Cipru, -3,5% şi Cehia, -2%. Ce va fi în 2016 şi 2017? Cele mai mari excedente în 2016 vor fi înregistrate de Olanda, 8,9%, Germania, 8,5% şi Slovacia, 7% iar în 2017 Germania, 8,3%, Olanda, 8,2% şi Slovacia, 6,9%. La polul opus, cu deficite mari vom vedea în 2016 Marea Britanie, -4,9%, Cipru, -2,1% şi România, -2,1% iar în 2017 Marea Britanie, -4,4%, România, -2,8% şi Letonia, -2,4%.
Balanţa comercială
Balanţa comercială se va menţine deficitară la nivelul statelor membre UE, numărul celor cu excedent fiind extrem de redus. Per ansamblu se pare că 2015 a fost închis cu -2,4% (-2,1% eurozona) în timp ce în 2016 se va nota -2,1% (-1,9% eurozona) iar în 2017, -1,7% (-1,6% eurozona). Trebuie remarcată contribuţia mică a a statelor din afara spaţiului celor ce utilizează UE.
Revenind la topuri, în 2015 parese că avem trei state cu excedent (Luxemburg, 1,2%, Cipru, 0,7% şi Estonia, 0,4%) în timp ce Suedia e la borna 0. Cele ami mari deficite le notăm la Grecia, -7,2%, Spania, -5,1%, Portugalia şi marea Britanie, -4,4% şi Franţa, -3,5%.
Cum av fi anul curent? UE vede doar Germania, 0,2% şi Luxemburg, 1% pe plus, în timp ce dezechilibre majore vor contabiliza Spania, -3,9%, marea Britanie şi Franţa, -3,4% şi Grecia, -3,1%.
În ceea ce priveşte 2017, vom avea Germania şi Luxemburg cu excedente de 0,1% din PIB, Ciprul va rămâne pe zero în timp ce deficite notabile vor acumula România, -3,4%, Franţa, -3,2%, Spania, -3,1%, Marea Britanie, -2,4% şi Belgia, -2,3%.
De menţionat, aceste predicţii sunt date în situaţia în care nu vor surveni evcenimente excepţionale gen Brexit, val de imigranţi necontrolat sau conflict armat acre să implice state membre UE.
COMMENTS