Investițiile continue ale Telekom Romania în extinderea și îmbunătățirea atât a rețelei, cât și a infrastructurii proprii s-au reflectat în rezultatele record obținute de companie, în 2018, în urma testării rețelei mobile.
Potrivit companiei independente de audit P3, Telekom Romania a înregistrat anul trecut un rezultat record propriu în urma testelor de rețea mobilă efectuate de P3.
Astfel, Telekom Romania a obținut 852 puncte (85,2%), din 1000, ceea ce înseamnă că Telekom are o rețea mobilă foarte bună, conform P3.
„Ne îmbunătățim, ne dezvoltăm și continuăm să investim în obținerea unor rezultate excelente pentru această companie. An de an, valorificăm experiența noastră și potențialul de creștere în zona comunicațiilor și, pentru noi, este foarte clar în ce direcție ne îndreptăm – trebuie să avem cele mai bune rezultate în tot ceea ce facem. Rețeaua noastră de telefonie mobilă se îmbunătățește, de asemenea, de la an la an, reprezentând eforturile noastre constante în a oferi clienților noștri una dintre cele mai bune rețele mobile.
Iar odată cu rezultatul P3, ne atingem principalul obiectiv – avem aprecierea clienților noștri și confirmarea faptului că ceea ce facem, facem bine pentru ei”, a declarat Vladan Pekovic (foto), Director Executiv Tehnologie și Informație, Telekom Romania.
Certificatul P3 demonstrează performanța rețelei de date mobile a Telekom Romania în ceea ce priveşte o serie de indicatori cheie care previzionează o experiență îmbunătățită a clienților în utilizarea serviciilor de date ale Telekom.
Astfel, Telekom Romania a obținut o rată de succes de 99,5% în redarea conținutului YouTube, fără întrerupere, în mediul urban.
Certificatul P3 arată că Telekom a obținut un scor ridicat în ceea ce privește calitatea serviciilor de voce și date mobile, obținând 327 (81,8%) puncte din 400 pentru serviciile de voce și 525 (87,5%) puncte din 600, pentru serviciile de date.
În comparație cu indicatorii de performanță din 2017, rezultatele P3 indică o creștere cu 35% a calității serviciilor de voce mobilă a Telekom, cât și o creștere de 3,35% pentru serviciile de date.
Campania de testare a performanței rețelei mobile Telekom Romania s-a derulat în perioada 10-29 octombrie 2018 pe un eșantion reprezentativ la nivel național și a acoperit cele mai relevante tipologii geografice și administrative, inclusiv orașe (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Suceava, Brăila, Oradea, Târgu Jiu, Satu Mare, Brașov), comune și drumuri conexe.
În prezent, rețeaua 4G a Telekom Romania acoperă 99,5% din populația urbană și 93% din populația totală (urbană și rurală).
COMMENTS