Compania Dedeman inaugurează pe 9 aprilie la Sfântu Gheorghe magazinul cu numărul 55

Compania Dedeman inaugurează pe 9 aprilie la Sfântu Gheorghe magazinul cu numărul 55

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide vineri, 9 aprilie, un nou magazin în orașul Sfântu Gheorghe. Noul magazin Dedeman este situat pe Strada Lunca Oltului, pe un teren cu o suprafață totală de peste 21.500 mp și face parte din complexul comercial Sepsi Value Center. Valoarea investiției se ridică la suma de 11.5 milioane de euro.

Dedeman Sfântu Gheorghe are o suprafață construită de aproximativ 9.500 mp, 950 dintre aceștia fiind destinați serei cu pergolă în care sunt expuse plantele, articolele de grădină și cele pentru activitățile în aer liber.

Zona de exterior este amenajată cu spații verzi și cu 210 locuri de parcare. Tot aici, clienții vor avea la dispoziție și o stație dublă pentru încărcarea autoturismelor electrice.

Dedeman Sfântu Gheorghe primește în echipă 140 de colegi care vor ajuta fiecare client să-și transforme în realitate orice plan legat de casă și grădină. Noii angajați au urmat programe de pregătire specifice funcției, pentru a putea răspunde tuturor solicitărilor cu sfaturi de specialitate și soluții eficiente.

“Suntem bucuroși că începând de acum vom fi prezenți și în județul Covasna, mai aproape de clienții noștri din această zonă a țării. Totodată, suntem mândri că odată cu această inaugurare, atingem încă un obiectiv foarte important: 55 de magazine Dedeman. Privind în urmă, ni se pare că am parcurs până aici o călătorie fantastică. Acest magazin este o dovadă în plus că, în ciuda neprevăzutului sau a provocărilor întâmpinate, munca alături de o echipă dedicată este întotdeauna încununată de succes și reușite.” – Dragoș PAVĂL, Președintele companiei Dedeman.

Dedeman Sfântu Gheorghe își deschide porțile în plin sezon de primăvară, ce coincide totodată cu sezonul de construcții, renovări și lucrări în curte sau în grădină. Pentru realizarea oricărui astfel de proiect, noii clienți vor beneficia de sute de oferte speciale la toate gamele de produse prezente pe rafturi.

Pentru a le oferi și un plus de inspirație clienților care îi vor trece pragul, magazinul a fost prevăzut cu un showroom de mobilă de 580 mp și cu unul dedicat mobilierului de baie și gamei de gresie și faianță. Cel din urmă se desfășoară pe o suprafață de 600 mp și este alcătuit din decoruri ce ilustrează modul în care colecțiile de plăci ceramice pot fi combinate cu produsele sanitare, cu piesele de mobilier și diversele accesorii, pentru a amenaja o cameră de baie elegantă și echipată corespunzător.

Gama variată de produse este completată de servicii adiționale precum soluții de finanțare puse la dispoziție de birourile de rate din magazin, serviciul de mixare vopsele, de confecționare perdele sau cel de proiectare băi și bucătării. De asemenea, clienții au posibilitatea de a opta pentru livrarea produselor achiziționate la domiciliu.

Pentru cei care preferă să facă cumpărăturile de acasă, magazinul online www.dedeman.ro este cea mai potrivită alegere. În sprijinul clienților vine și aplicația Dedeman, disponibilă pe telefon sau tabletă. Prin intermediul acesteia, utilizatorii pot să “răsfoiască” catalogul de oferte, să afle detalii despre produse și servicii și să efectueze comenzi online.

Dedeman Sfântu Gheorghe se alătură celorlalte 38 de magazine Dedeman ale căror acoperișuri sunt prevăzute cu panouri solare. În momentul în care vor fi puse în funcțiune, acestea vor putea produce energie electrică destinată exclusiv autoconsumului.

Dedeman Sfântu Gheorghe este primul magazin inaugurat de companie în 2021. Odată cu acesta, Dedeman devine prezent într-un nou județ al țării. Următorul magazin Dedeman care își va deschide porțile anul acesta va fi cel din Ploiești – Blejoi.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0