mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, a obținut certificarea Great Place to Work®, ce atestă faptul că mediul de lucru și cultura organizațională sunt apreciate de către angajați. Totodată, mindit.io a obținut anul trecut numeroase premii relevante, ce evidențiază creșterile de business, respectiv beneficiile de a face parte din echipa companiei.
„Ne mândrim cu faptul că suntem o comunitate incluzivă și empatică, în care membrii săi se susțin, se ghidează spre evoluție și sunt cu adevărat interesați de binele celor din jur, iar certificarea GPTW® confirmă oficial acest lucru. Bunăstarea echipei noastre reprezintă, într-adevar, fundația culturii noastre organizaționale și ne declarăm încântați și de recunoașterile externe obținute în ultimul an în acest sens”, a declarat Lucia Stoicescu, CEO mindit.io.
Studiul atestă faptul că angajații au o experiență pozitivă constantă la locul de muncă, cele mai importante criterii fiind selectate în procente care depășesc 90%, respectiv egalitate de șanse (în funcție de rasă, gen, vârstă și orientare sexuală), cu un procent de 96% răspunsuri pozitive, comunitate – 95%, integritate – 94%, camaraderie – 94% și suport – 93%.
Totodată, comportamentul liderilor a fost apreciat de către repondenți, evaluarea luând în considerare relația cu toate cele patru nivele de lucru – angajat/contributor, manager junior, manager mid-level și manager senior/ C-level. De asemenea, mindit.io a obținut în cadrul acestui sondaj un NPS (Net Promoter Score) de 84 de puncte, scor ce calculează impresia angajaților despre companie, respectiv posibilitatea de a recomanda acest brand prietenilor și apropiaților.
Certificarea a fost obținută în urma feedback-ului a 83% din totalul angajaților mindit.io eligibili pentru participarea la sondaj (care activează de peste trei luni în companie). În prezent, mindit.io are o echipă de cca. 250 de oameni, care activează în cele patru locații din România – în București, Cluj, Iași și Sibiu – și în biroul deschis anul trecut în Elveția.
mindit.io a obținut anul trecut premii relevante pe segmentele business și employer branding
mindit.io a fost desemnată de către Clutch, una dintre cele mai mari platforme de recenzii verificate din lume, companie de top din România în industria dezvoltării de software, respectiv una dintre organizațiile cu o creștere constantă și susținută în 2022.
Totodată, mindit.io a câștigat trei premii Stevie Awards în Las Vegas, pe categoriiile: compania cu cea mai rapidă creștere în 2022, Woman of The Year – Business Services Award (Mona Hristachi, Co-COO) și Female Employee of the Year – Business Award (Roxana Staneiu, People Director). Competițiile Steview Awards au peste 12,000 de nominalizări, din peste 70 de țări, în fiecare an.
De asemenea, pentru proiectul special minditNomad, ce reprezintă unul dintre beneficiile de top ale angajaților mindit.io, prin care aceștia pot alege să lucreze sau să-și facă vacanțele în casele minditNomad, aflate în 6 orașe din țară, compania a câștigat Best Benefits Strategy Award la Employer Branding Awards 2022.
Tot anul trecut, mindit.io a fost una dintre semifinalistele competiției Top 50 Made in Romania Companies, organizată în parteneriat cu BVB București.
COMMENTS