Competiția „CFA Institute Research Challenge”, etapa națională organizată de Asociația CFA România, a fost câștigată de echipa de studenți de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerii din cadrul Universității Babeș-Bolyai

Competiția „CFA Institute Research Challenge”, etapa națională organizată de Asociația CFA România, a fost câștigată de echipa de studenți de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerii din cadrul Universității Babeș-Bolyai

McKinsey & Company în România a susținut studenții care au participat în cadrul competiției locale, iar compania subiect analizată a fost MedLife, simbol bursier M.

Asociația CFA România, membră a CFA Institute (SUA) – asociația profesioniștilor din sectorul investițiilor, a organizat în anul universitar 2020 – 2021 etapa națională a competiției „CFA Institute Research Challenge”, eveniment aflat la a IX-a ediție.

După o competiție strânsă între nouă echipe de studenți aparținând universităților din România și Republica Moldova, câștigătoare a fost desemnată echipa Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerii din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Echipa a fost formată din studenții Diana Luca, Andrei Cruceru, Dorina Sfabu și Diego Perez, îndrumați de Miruna Pochea in calitate de profesor coordonator și de mentorul Mihaela Luția, CFA, voluntar și membră a Asociației CFA România.

Prin intermediul competiției “CFA Institute Research Challenge”, Asociația CFA România sprijină procesul educațional din România oferind studenților o perspectiva aplicată asupra pieței de capital și asupra rolului unui analist.

Andreea Nica, CFA – Membră în Consiliul Director al Asociației CFA România și coordonatoarea competiției, declară: «Vedem de la începutul anului o efervescență în piețele de capital. Tehnologia și rețelele de social media facilitează accesul investitorului retail care poate acum să cumpere sau să vândă acțiuni prin intermediul unei aplicații de pe telefon atunci când este în trafic sau la coadă la cafea. Această « democratizare » a serviciilor de intermediere financiară implică și o mai mare importanță a analizei fundamentale. Felicitări studenților care au participat în cadrul “CFA Institute Research Challenge” pentru capacitatea lor de a analiza situațiile financiare și non-financiare. Au îndeplinit cu profesionalism rolul de analiști financiari, un rol critic pentru o piață de capital sănătoasă și puternică într-un mod sustenabil.»

Povestea merge mai departe, la etapa regională dintre țările Europei Centrale și de Est.

Rapoartele și prezentările realizate de studenții înscriși în competiție sunt complexe, dovedind faptul că există mulți studenți talentați care au nevoie de oportunități să învețe de la practicieni și să aplice cunoștințele dobândite în facultate. Suntem recunoscători profesorilor coordonatori și voluntarilor Asociației CFA România, care își dedică timpul pentru pregătirea studenților și creșterea prestigiului universităților.

Asociația CFA România împreună cu mediul universitar, companiile listate și sectorul financiar contribuie la construirea unei generații puternice de profesioniști care au valori diferite, beneficiază de interconexiune digitală și s-au maturizat într-o economie post-criză. Prin intermediul competiției “CFA Institute Research Challenge” ne dorim ca studenții din România și Republica Moldova să beneficieze de tot suportul pentru a fi pregătiți să intre în industrie și să o adapteze noilor realități financiare, economice și sociale.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0