Tribunalul Mehedinţi a dat câştig de cauză Euro Insol, lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, în litigiul cu societatea Confort S.A., firma controlată de omul de afaceri timişorean Georgica Cornu.
Prin sentinţa civilă nr. 42, pronunţată joi, 16.02.2017, în dosarul nr. 9089/101/2013/a4, Tribunalul Mehedinţi a respins contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar de creanţe, prin care Confort S.A. solicită de la RAAN R.A. suma de 663.783.220 lei ce reprezenta 35% din totalul datoriilor pe care RAAN R.A. le avea faţă de creditori la momentul deschiderii procedurii insolventei, în luna septembrie a anului 2013.
„Prin înlăturarea de la masa credala a sumei de 663.783.220 lei, cresc considerabil şansele ca ceilalţi creditori ai RAAN R.A. să-şi recupereze creanţele. Printre cei îndreptăţiţi să-şi recupereze creanţele se număra salariaţii RAAN, Complexul Energetic Oltenia, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 515 Bucureşti, ANAF, Exim Bank, Garanţi Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, Marfin Bank România”- a menţionat Adrian Munteanu reprezentantul lichidatorului judiciar Euro Insol.
De altfel, Euro Insol s-a constituit şi parte civilă în numele RAAN R.A. cu suma de 23 milioane lei într-un dosar penal instrumentat de DIICOT Drobeta-Turnu Severin. Prejudiciul reprezintă garanţia de bună execuţie ce a fost virata către Confort S.A., într-un contract ce trebuia finalizat în anul 2012, prin care firma timișoreană s-a angajat să furnizeze, să monteze şi să pună în funcţiune o instalaţie de evacuare „în şlam dens” pentru Sucursala Romag Termo. Nici până în prezent contractul nu a fost finalizat.
Reamintim faptul că RAAN R.A. a intrat în faliment în data de 14.06.2016, Euro Insol fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar, după ce planul de reorganizare propus de Tudor şi Asociaţii a eşuat.
Cu toate că se afla în procedura falimentului, RAAN R.A. asigură agentul termic în sezonul rece 2016 – 2017 către Municipiul Drobeta-Turnu Severin, după ce firmă Alfa Ground Solutions, care fusese desemnată să construiască centrală pe gaz pentru încălzirea oraşului, nu a finalizat investiţia.
COMMENTS