Connections, companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, piața AeRo, cu simbol bursier CC, încheie anul 2024 cu rezultate financiare solide, consolidându-și poziția pe piață printr-o marjă de profit brut cu două cifre și investiții semnificative în tehnologie și securitate cibernetică.
Anul 2024 a reprezentat un moment de referință pentru companie, cu o marjă de profit brut de 10%, pentru prima dată de la listarea pe bursă în 2021. Profitul brut a atins valoarea de 10,2 milioane RON, iar cel net s-a situat la 8,8 milioane RON.
Veniturile realizate în 2024 au fost de 106 milioane RON, sub estimările inițiale de 129 milioane RON. Această diferență a fost influențată de retragerea a trei proiecte din pipeline, însă eficiența operațională și capacitatea rapidă de reacție a grupului au asigurat menținerea unei profitabilități robuste.
„Rezultatele noastre financiare confirmă abilitatea companiei de a naviga într-un mediu economic volatil și de a ne adapta rapid la provocările pieței. Creșterea marjei de profit reflectă strategia noastră echilibrată de investiții și optimizare a costurilor. În ciuda unor minusuri față de veniturile prognozate pentru 2024, am reușit să ne atingem obiectivele de rentabilitate și să ne consolidăm poziția pentru viitor”, a declarat Bogdan Florea, fondator și co-CEO-ul Connections.
Investiții și dezvoltare tehnologică
Compania a făcut progrese semnificative în AI, fintech și cybersecurity, adaptându-și soluțiile la cerințele pieței și optimizând dezvoltarea software internă. În 2024, a fost inițiat un proiect bazat pe un model LLM (Large Language Model), care, odată finalizat, va genera o creștere de 15% în eficiența operațională și va reduce timpul de răspuns la solicitările clienților cu până la 40%.
De asemenea, compania a furnizat soluții de open banking în Orientul Mijlociu, extinzându-și astfel prezența internațională și consolidându-și expertiza în domeniul fintech.
„Tehnologia și inovația rămân pilonii creșterii noastre. Am investit semnificativ în soluții bazate pe AI și securitate cibernetică, iar rezultatele se vor vedea în eficiența crescută și în experiența îmbunătățită a clienților noștri. Ne consolidăm astfel poziția ca un jucător important în industria noastră”, a adăugat Radu Marcu, co-CEO Connections.
Cultura organizațională și impactul asupra echipei
Performanțele financiare au fost susținute și de o cultură organizațională puternică, reflectată într-o creștere de 25% a inițiativelor interne propuse de angajați și o rată de retenție de 92%. Valorile și obiectivele companiei au fost clar definite, stimulând implicarea echipei și contribuind la un mediu de lucru inovator.
Un pilon esențial al strategiei de motivare și fidelizare a echipei a fost extinderea programului de acțiuni pentru angajați (SOP). AGEA din 27.09.2023 a decis creșterea plafonului SOP de la 3% la 13%, acțiunile rezultate din majorarea de capital sau achiziționate din piață putând fi acordate angajaților pe baza performanței anuale, fără demersuri suplimentare in viitor.
În 2024, peste 20 de membri ai echipei au semnat contracte de opțiuni, ridicând numărul angajaților acționari la aproape 30. Urmează, în 2025, transferul efectiv al acțiunilor, consolidând cultura de ownership, cu efecte pozitive în implicarea directă în succesul companiei.
PERSPECTIVE
Privind spre viitor, Connections estimează o creștere a veniturilor cu 20% în 2025, pe fondul cererii tot mai mari pentru soluțiile sale inovatoare. În trimestrul al doilea al anului, compania va marca 20 de ani de activitate, ocazie cu care va lansa noua sa identitate corporativă.
„Succesul nostru este rezultatul direct al unei echipe dedicate, al parteneriatelor strategice și al încrederii investitorilor. Suntem pregătiți să valorificăm oportunitățile viitoare și să continuăm să aducem valoare tuturor stakeholderilor noștri”, a concluzionat Bogdan Florea, Fondator & co-CEO Connections.
Din 2025, compania a trecut de la două raportări anuale, la 4 sesiuni de raportare trimestriale, ca parte din pregătirea pentru trecerea pe piața reglementată a bursei de la București pe care emitentul o ia in calcul pe termen mediu.
COMMENTS