Consiliul Județean Cluj lansează prima emisiune de obligațiuni, în valoare de 75.680.000 euro

Consiliul Județean Cluj lansează prima emisiune de obligațiuni, în valoare de 75.680.000 euro

  • Fondurile vor fi folosite pentru finanțarea investițiilor proprii

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a susținut miercuri, 25 octombrie 2023, alături de domnul Valentin Miron, președintele firmei de consultanță financiară VMB Partners, conferința de presă prilejuită de anunțarea, în premieră, a primei emisiuni de obligațiuni a județului Cluj, în valoare de 75.680.000 euro.

Obligațiunile vor fi emise în plasament privat, sub forma a  756,800 obligațiuni dematerializate, fiecare în valoare de 100 Euro. Maturitatea împrumutului e de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de rambursare anticipată în anul 2029.  Ratingul emisiunii conform Fitch Ratings este BBB- outlook stabil, standalone ”A”.  Plasamentul privat presupune că emisiunea se adresează în special investitorilor profesionali și unui număr de maximum 149 de investitori de retail. 

Fondurile rezultate din emisiunea de obligațiuni vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor de investiții derulate de Consiliul Județean Cluj, aflate în diferite stadii de implementare, precum: modernizarea a peste 160 km de drumuri județene componente a rețelei TEN-T din nordul Transilvaniei, dotarea cu aparatură medicală a spitalelor clujene, edificarea unui nou sediu pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, reabilitarea și punerea în valoare a Ansamblului Monument Istoric „Castel Bánffy” Răscruci, etc. De asemenea, o parte din totalul emisiunii de obligațiuni va fi folosită pentru  refinanțarea datoriei publice existente. 

Alin Tișe: „Mă bucur că am reușit, alături de consultatul agreat, să implementăm acest nou instrument de investiții, unic în peisajul administrativ clujean. Satisfacția e cu atât mai mare cu cât ratingul județului Cluj, certificat de specialiștii internaționali, este nivelul maxim A, superior ratingului suveran al României. Acest lucru, coroborat cu valoarea mare a emisiunii de obligațiuni mă face să fiu extrem de încrezător că vom reuși să accelerăm proiectele de investiții ale Consiliului Județean. Planul investițional propus astăzi va întări poziția de lider național în planul dezvoltării a Clujului și va schimba fața acestui județ prin intermediul ambițiosului program de investiții aflat în derulare și care țintește obiective de interes local și național, pe multiple axe vitale de infrastructură: sănătate, educație, drumuri, cultură sau reciclarea deșeurilor”. 

Consultantul financiar al Consiliului Județean Cluj pentru emisiunea de obligațiuni este compania VMB Partners, cu peste 20 ani de experiență în sprijinul autorităților locale. VMB a structurat majoritatea emisiunilor de obligațiuni municipale sau județene listate la Bursa de Valori București începând din anul 2001, când a avut loc prima emisiune a unei administrații publice în România.

Emisiunile de obligațiuni ale administrațiilor locale oferă investitorilor instrumente diversificate de investiție, în condițiile în care piața de capital din România are o nevoie stringentă de așa ceva. Valoarea emisiunii județului Cluj precum și reputația Emitentului vor fi cu siguranță factori de importanți de atractivitate. Pentru investitorii persoane fizice se adaugă faptul că veniturile obținute nu sunt impozabile.  

Deși legislația nu permite ca ratingul oficial al unei administrații locale sau regionale să depășească ratingul suveran, totuși, societățile de rating internaționale oferă un ”standalone credit profile” (profil de rating de sine-stătător) la nivel A pentru județul Cluj, ceea ce înseamnă de fapt un rating mai bun decât ratingul suveran. 

Clauza de răscumpărare anticipată care va fi exercitată în mod ferm de Consiliul Județean Cluj în anul 2029 reduce de fapt maturitatea instrumentului la șase ani, repartizarea rambursării principalului în perioada anilor 7-10 fiind în fapt doar o formalitate menită să asigure conformitatea cu legislația aplicabilă autorităților locale.”, a declarat Valentin Miron, Președinte VMB Partners, cu privire la obligațiunile emise de Consiliul Județean Cluj. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0