Consilul Europei a adoptat primul tratat internaţional privind AI. UK şi Coreea de Sud organizează cel de-al doilea summit global privind AI

Consilul Europei a adoptat primul tratat internaţional privind AI. UK şi Coreea de Sud organizează cel de-al doilea summit global privind AI

Consiliul Europei a adoptat primul tratat internaţional obligatoriu menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de AI.

Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind  AI şi drepturile omului, democraţia şi statul de drept a fost adoptată, la Strasbourg, în cadrul reuniunii ministeriale anuale a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care reuneşte miniştrii afacerilor externe din cele 46 de state membre.

Tratatul stabilește un cadru juridic care acoperă întregul ciclu de viață al sistemelor AI și abordează riscurile pe care acestea le pot prezenta, promovând inovarea responsabilă. “Tratatul este deschis spre semnare şi ţărilor din afara Europei”, se specifică într-un comunicat de presă al Consiliului Europei. Convenţia-cadru va fi deschisă spre semnare la Vilnius, la 5 septembrie, cu ocazia unei conferinţe a miniştrilor justiţiei.

Textul în sine a fost elaborat pe parcursul a doi ani de un organism interguvernamental care a reunit cele 46 de state membre ale Consiliului, Uniunea Europeană şi 11 state terţe (SUA, Australia, Canada, Israel şi Japonia), precum şi reprezentanţi ai sectorului privat, ai societăţii civile şi ai mediului academic, în calitate de observatori.

Tratatul internaţional unic va asigura că inteligenţa artificială respectă drepturile oamenilor.

“Prin acest nou tratat, intenţionăm să asigurăm utilizarea responsabilă a AI, una care respectă drepturile omului, democraţia şi statul de drept.  Tratatul răspunde necesităţii de a avea o normă de drept internaţional susţinută de state de pe diferite continente unite de valori comune, ceea ce face posibilă valorificarea avantajelor inteligenţei artificiale, reducând în acelaşi timp riscurile pe care le reprezintă.”, a declarat Marija Pejcinovic Buric, secretarul general al Consiliului Europei.

Convenţia stabileşte cerinţe de transparenţă şi control adaptate contextelor şi riscurilor specifice, în special identificarea conţinutului generat de sistemele AI, iar părţile vor trebui să adopte măsuri pentru a identifica, evalua, preveni şi atenua posibilele riscuri şi pentru a evalua necesitatea unui moratoriu, a unei interdicţii sau a altor măsuri adecvate privind utilizarea sistemelor AI atunci când o astfel de utilizare este susceptibilă să prezinte riscuri incompatibile cu standardele privind drepturile omului”, mai spun reprezentanţii Consiliului Europei.

Guvernele încearcă să ţină pasul cu progrese din domeniul AI, astfel Regatul Unit al Marii Britanii împreună cu cel al  Coreei de Sud organizează cel de-al doilea summit global AI, având ca temă progrese însoţite de o întreagă serie de riscuri privind AI.

Articolul de opinie comun intitulat, semnat Rishi Sunak  și Yoon Suk Yeol , „Doar standarde globale pentru AI pot opri o cursă spre abis„, publicat de cotidiene din ambele tari, pregătește deschiderea de marţi a summitului .

Summitul AI de la Seul are în vedere trei priorităţi – siguranţa AI, inovaţia şi incluziunea. Alte teme elaborate cu experţi din peste 30 de ţări, sunt: „impactul amplu asupra pieţei forţei de muncă, atacuri cibernetice sau biologice şi pierderea controlului societăţii asupra AI„; raportul mai menţionează și impactul asupra mediului al cantităţilor vaste de electricitate utilizate de centrele de date pentru AI.

Chiar înaintea summit-ului, Institutul britanic pentru siguranţa AI a anunţat că în cursul verii va deschide un birou în Statele Unite, în speranţa intensificării colaborării internaţionale în ce priveşte reglementarea acestor tehnologii.

În Romania, la București, pe 6-7 octombrie 2024, va avea loc una din cele mai mari conferințe de AI din Europa, AIExpoEurope.

Subiecte de discuție vor fi vaste: de la educație, la ecologie, de la domeniul legal la cel al schimbărilor profunde în societate, de la arhitectură și urbanism la artă, dar mai ales impactul asupra meseriilor viitorului și vă furniza posibile răspunsuri la marea întrebare: ne va fura AI job-urile?!

Impactul pe care tehnologia îl are asupra umanității este o sabie cu două tăișuri. AI va impacta viața noastră de zi cu zi în moduri dramatice, dar și în moduri subtile. Este necesar să avem o educația în digitalizare și tehnolgii emergente, dar totodată este important ca entitățile naționale internaționale să creeze un mediu sigur care să garanteze libertăți personale, precum și dezvoltare și cercetare. Orice metodă de educație în domeniul AI-ului este bine venită„, spune Adrian Posteucă, specialist în tehnologii emergente.

Pentru mai multe informații, pentru a cumpăra bilete sau pachete promoționale, click aici: www.aiexpoeurope.com

Evenimentul pe care îl organizăm are ca scop educația în industriile emergente, AI face deja parte din viețile noastre și urmează să o schimbe în multe aspecte, din acest motiv vom aduce la București Speakeri din toate domeniile pe care AI le impactează în mod direct„, Ruxandra Tătaru co-fondator și CEO AiExpoEurope și CryptoExpoEurope.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0