Titlu incendiar, succes asigurat, cu un simplu click: Pericol pentru românii cu credite în valută! Ce se va întâmpla cu leul?
Răspuns: Majoritatea românilor nu au credite în valută. Două treimi din împrumuturile lor sunt în monedă națională.
Haideți să vin și cu suportul cifrelor, ca să nu fiu acuzat apoi că fac propagandă economică. Potrivit ultimelor date, la sfârșit de noiembrie din totalul creditului neguvernamental de 268, 67 miliarde de lei, doar o treime, respectiv 88,24 miliarde, era reprezentată de creditul în monedă străină, restul de 180,43 erau împrumuturi în lei.
Ceea ce arată că procesul de conversie a creditului din monedă străină în lei – care s-a derulat fără mare tam-tam – a fost un succes. Tot statistica ne arată că în decembrie 2008, componenta în lei a creditului reprezenta sub 43%, iar cea în valută era majoritară cu 57%.
În aceste condiții, este de la sine înțeles că dacă împrumurile în valută nu mai reprezintă aproape 60% din total, ci ponderea s-a înjumătățit, și riscul valutar s-a diminuat semnificativ. Atunci când persoanele care contractează credite în moneda în care își încasează salariile, implicit nu se confruntă cu riscul de curs. Sigur că se poate remarca faptul că situația actuală vădește că activitatea de creditare e mai mult concentrată pe retail și că băncile ar trebui să se orienteze mai mult spre finanțarea companiilor, fiindcă așa e firesc într-o economie restructurată și ar avea mai mult câștigat.
Aceasta este însă o altă discuție, riscul valutar poate fi eliminat în totalitate dacă România adoptă euro. Își asumă clasa politică convergența reală cu zona euro ori va continua să fie, mai departe, creatoare de bule, să genereze o spirală prețuri – salarii și apoi să arate cu degetul către vinovatul de serviciu?!
În fine, din punctul meu de vedere, știrea ar fi aceea că există o componentă a masei monetare (M3) ce se majorează mai rapid decât nivelul general al acesteia, depozitele overnight, unde sunt incluse conturile curente și depozitele la vedere. Acestea formează, alături de banii cash, masa monetară în sens restrâns (M1), ce avansează într-un ritm mai alert în comparație cu masa monetară în sens larg – M3.
Iar când aduc în discuție conturile curente o influență semnificativă e posibil să o aibă cardurile, fiindcă ele-s atașate acestora. Ocazie cu care merită reamintit că numerarul s-a mărit semnificativ după ce oamenii au epuizat descoperitul aferent cardului de salarii și s-au adresat economiei subterane. Dar, se pare că nu toată lumea e complet înghesuită de supraîndatorare, suprataxare și tarifele la utilități, cele care-i constrâng pe români să apeleze la discounturile mari din economia necontabilizată. O parte a populației mai are capacitatea de a se împrumuta, deși, nici ea nu prea stă pe roze din moment ce o face. De aceea, mărirea M1 poate avea legătură cu facilitățile acordate la carduri, atașate conturilor curente.
Cu alte cuvinte, și cei care încă nu sunt în stare critică tind să se dezechilibreze din cauza felului în care funcționează sistemul, și, după toate probabilitățile, iau bani din economia la vedere pentru a-și finanța consumul din economia subterană, pentru că acolo se acordă discounturi mai mari decât la hipermarket. De altfel, din acest motiv și-au și redus marile magazine cantitatea de capital utilizat. De aceea au și repatriat băncile cu acționariat străin bani în țările lor de origine. Dar nu străinii sunt cei care au înrăutățit mediul de afaceri și au contribuit la micșorarea consumului, ci politicienii români. Astfel cheltuielile famiililor cu taxele au ajuns să reprezinte o treime în totalul cheltuielilor. Iar acest mod defectuos de a funcționa e trădat de evoluția M1. Economia subterană și supraîndatorarea și-au pus amprenta acolo. Sistemul nostru tinde să-l păstreze pe cel care practică prețuri mari, pentru că funcționează cu taxe mari. Chiar dacă asta duce, în final, la blocaj, așa cum s-a văzut pe piața imobiliară.
Populația se supraîndatorează în primă instanță, după care consumul acesteia virează în sfera neînregistrată, fiindcă politicul induce așteptări greșite. În prima fază, în care oamenii politici promit, românii cumpără pe datorie, după care, dezamăgiți, își manifestă neîncrederea migrând către economia informală.
Încă o remarcă legată atât de scăderea inflației industriale, a stagnării creditului neguvernamental în luna noiembrie, dar și a măririi depozitelor pe seama majorării disponibilităților agenților economici, bani care ar trebui să stea în afaceri, nu să fie conservați în bănci. O astfel de evoluție vădește o răcire a secvenței economice, ceea ce nu constituie un lucru rău pe actualul trend de acumulare rapidă de deficite. Şi această menţiune, care pomeneşte printre altele de oprirea din creştere a creditului, nu contrazice cele spuse la început, pentru că singura parte a zonei de împrumut rămasă pe plus e cea cu finanţările în lei ale populaţiei, cu creditele de consum şi cardurile.
COMMENTS