Cosmin Vladimirescu crede şi vede cu ochii săi evoluţia şi transformările din România. Mai degrabă antreprenor decât corporatist, e gata mereu să-şi suflece mânecile şi să-şi ducă proiectul şi ideile la bun sfârşit, să se bată pentru ele.
Unde vede el ţara peste 25 de ani? Tot în Europa, dar mult mai în Europa!
Care e, în linii mari, „povestea” MasterCard şi prin ce se deosebeşte această corporaţie multinaţională de servicii financiare de altele, de acelaşi profil?
MasterCard este o companie de tehnologie din industria globală de plăţi, care operează cea mai rapidă reţea de procesare a plăţilor din lume.
MasterCard poate fi privită ca un liant între consumatori, instituţii financiare, comercianţi, autorităţi şi companii din peste 210 ţări şi teritorii. Concret, produsele şi soluţiile MasterCard fac activităţile zilnice de comerţ – cumpărăturile, călătoriile, derularea unei afaceri sau managementul finanţelor – mai simple, mai sigure şi mai eficiente pentru toată lumea.
Prin ce anume se deosebeşte aceasta de companiile similare? Cred că MasterCard este, de departe, un frontrunner în invenţie şi inovaţie. Acest lucru a fost vizibil şi în România sau mai ales în România, unde educaţia financiară este destul de precară şi unde am încercat să ne implicăm adânc în ameliorarea ei, în promovarea celor mai noi şi mai moderne tehnologii.
Dacă ar fi să enumăr rapid câteva lansări în premieră pe plan local din 2008 încoace, ar trebui să menţionez primele carduri contactless, soluţia PayPass (emitere şi acceptare, împreună cu două bănci), cardurile cu display, platforma de loyalty, acceptarea cardurilor în transportul public, pentru care avem încă exclusivitate! E destul de greu să fim precum iepurele care trage după el toţi ogarii, dar provocările sunt fascinante.
Cum aţi „poposit” în cadrul companiei? În ce context?
Atunci când am plecat din banca în care lucram, în 2007, am primit trei oferte tentante şi onorante, fiecare cu atractivitatea ei în parte. Dar am decis să aleg MasterCard; nu am ezitat nici o clipă să vin în această organizaţie şi cred că nu voi regreta niciodată. Aici descopăr în fiecare zi ceva nou şi mă întâlnesc cu provocări care mă ajută să mă dezvolt!
Mai mult, în regiune există un val de manageri tineri promovaţi de MasterCard, val din care fac şi eu parte. Pot să spun cu bucurie că oamenii din acest „pluton” au crescut şi s-au format cumva împreună, pe „calapodul” deschis şi inventiv al companiei, ocupând astăzi poziţii de top în divizia CEE (Europa Centrală şi de Est – n.n.). Lucrurile au evoluat repede pe plan local: la momentul sosirii mele, biroul MasterCard din România avea 4 angajaţi şi acoperea 8 ţări. Astăzi, suntem 14 oameni mult mai maturi, angrenaţi într-un model de business radical schimbat, care a şi produs rezultate pe măsură.
Aniversăm în 2015 două decenii de la lansarea primului card bancar în România. Dar acel moment parcă a fost ieri! De ce pare şi azi cardul, pentru mulţi dintre români, un instrument „extraterestru”, un fason sau încă o metodă de a fi „făcuţi la buzunare”?
Lucrurile nu mai stau chiar aşa! Noi urmărim ceea ce se întâmplă în piaţă şi observăm evoluţii încurajatoare. Un indicator interesant se referă la numărul de carduri unice care se activează şi la frecvenţa cu care acestea tranzacţionează. Dacă acum 10 ani aveam în România o mână de oameni care tranzacţionau cu cardul, acum numărul lor a crescut exponenţial. Procentul cardurilor active din România a crescut enorm. Acest lucru spune foarte mult, arătând că românii au descoperit valenţele acestui instrument de plată.
De unde pasiunea şi încrâncenarea românului faţă de numerar? Este vorba despre un reflex balcanic, de negustor? Sau avem ceva în „ADN”?
O posibilă explicaţie ar fi că banii au lipsit românilor mult timp… Dar mulţi preferă cash-ul şi pentru ca statul să nu le „pipăie” banii şi să-i dijmuiască. Să nu uităm că România are una dintre cele mai mari economii gri din UE – 28,4% din PIB, faţă de 18,8% media UE şi 24,4% media CEE, facilitată de utilizarea numerarului.
Cât despre reflexul balcanic, de negustor, interesant e faptul că, dacă ne uităm în regiune şi nu numai, există diferenţe comportamentale majore chiar şi între popoare cu tradiţie de comercianţi. Să nu omitem deosebirile dintre turci, greci şi arabi, cu toţii negustori din antichitate. În vreme ce azi turcii plătesc aproape tot şi aproape peste tot cu cardul, grecii o fac mai rar, iar arabii, cu excepţia mall-urilor şi hotelurilor pe care le găzduiesc, aproape deloc. Noi, românii, am fi pe undeva pe la mijloc, dar lucrurile nu stau în loc. Şansele de a fi tot mai „europeni” sunt din ce în ce mai mari!
Au apărut în timp, pe piaţă, feluri neînchipuite de carduri – cu oglindă, parfumate, cu luminiţe şi antene, cu poza preferată sau cu display, cu bandă magnetică şi cip sau contactless etc. Credeţi că resursele de imaginaţie privind cardul clasic mai au rezerve sau ne putem aştepta în viitor la o migrare spre alte tipuri şi forme de card?
Resursele de imaginaţie ale omului sunt inepuizabile. Asta a fost demonstrat în istorie! E greu de anticipat cum se va transforma cardul în timp. Cert e că el nu va dispărea, aşa cum nici numerarul nu o va face. Va mai trece mult timp până când cardul se va abate în masă de la forma sa clasică de ieri şi de azi. Acest „conservatorism” e generat şi impus de ATM-uri, de cititoarele de card ale acestor bancomate, care solicită o formă standard a cardurilor. Dar şi aceste ATM-uri ajung, lent, la un capăt de linie. Vom avea într-o zi bancomate contactless şi asta va permite ca un card să aibă aproape orice formă şi dimensiune vom dori sau va fi adoptată de publicul larg.
Toate soluţiile de plăţi la distanţă, de la o staţie fixă sau de pe un terminal mobil, taie la greu din „porţia” cardului clasic. Va dispărea cardul la un moment dat, după ce va „încăpea” de tot în smartphone?
E tot mai probabil ca toate instrumentele de plată, inclusiv cardul bancar, să migreze în telefonul inteligent, în cipul SIM-ului sau al microcardului dinăuntru. Observăm cum ni se subţiază portofelele pe zi ce trece graţie tehnologiilor, că nu mai cărăm atâta numerar cu noi, că nu mai adunăm atâtea facturi şi chitanţe dacă printr-un click obţinem extrasul de cont sau starea balanţei. Vom plăti cu smartphone-ul, cu un sticker de pe un breloc sau cu ceasul de la mână. Ne aşteaptă vremuri interesante!
Suntem, ca ţară, mult în urma mediei europene de tranzacţionare cu cardul, dar s-au făcut şi câţiva paşi interesanţi în direcţia adoptării unor noi tehnologii, de exemplu. Ar fi arătat România mai bine azi dacă în politică s-ar fi avansat cât a avansat cardul în 20 de ani?
Eu încep prin a mă uita strict la mine: într-un fel anume ştiam şi eram în stare să promovez şi să susţin un proiect în 2008 şi în cu totul alt mod pot face asta azi! La fel şi cei care ne conduc – acumulează experienţă, îşi lărgesc orizontul, înţeleg mai bine şi mai uşor. Eu văd şi simt asta de multe ori, atunci când am prilejul să descriu un proiect, să-l avansez, să negociez un contract. Dincolo de fărădelegi, există progrese evidente. Trebuie să fii cârcotaş cu vocaţie să nu vezi şi partea plină a paharului!
Unii spun, din ignoranţă, nostalgie sau îndârjire, că România de astăzi nu diferă foarte mult de România de acum 25 de ani. Cum credeţi că va fi peste un alt sfert de veac? Vom avea, în sfârşit, autostrăzi, locuri de parcare, toalete în case şi POS la birtul comunal?
Nu poţi fi un lider adevărat dacă nu ai un optimism robust. Poţi fi cel mult un şef, nimic mai mult! Or, în virtutea acestui optimism pe care mi-l asum, nu pot să cred decât că toate aceste lucruri enumerate mai sus se vor fi făcut. Nu ştiu ce va fi peste 25 de ani, dar vreau să cred, de exemplu, că atunci când ne vom întâlni, ne vom întreba unul pe altul: „Mai ţii minte când am terminat de instalat POS-urile în toate birturile din ţară?”
COMMENTS